Un german a uitat unde și-a parcat mașina și a găsit-o după 3 săptămâni. Ce taxe acumulase între timp
Un german a uitat unde și-a parcat mașina și a găsit-o după 3 săptămâni. Ce taxe acumulase între timp
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn german de 62 de ani și fiica lui au răscolit parcările din orașul Osnabrück timp de trei săptămâni. Omul își parcase mașina într-una din ele, dar nu a mai reușit să-și amintească exact care din ele, scrie digi24.ro
Abia după 3 săptămâni și după ce au solicitat public ajutor mașina a fost găsită, relatează Spiegel.
Bărbatul care locuiește în Bentheim s-a dus în Osnabrück la începutul lunii februarie și a parcat în grabă, într-o parcare subterană, fără să acorde niciun fel de atenție clădirii.
„Nici măcar nu mai știu de câte ori am fost la Osnabrück în căutarea mașinii”, a spus fiica bărbatului. Acesta nu avea un tichet de parcare pentru că, spune el, în ziua respectivă automatele de tichete nu funcționau, iar bariera de la parcare era ridicată.
În ziua cu pricina, bărbatul și-a căutat mașina timp de câteva ore și până la urmă a luat un tren ca să ajungă acasă, la 60 de kilometri distanță.
În centrul orașului Osnabrück sunt cel puțin 15 parcări subterane, așa cum este cea în care parcase bărbatul, dar și alte cel puțin 15 supraetajate, cu nivel subteran. El și fiica lui le-au colindat pe toate, însă, probabil, au fost încurcați de mașinile mereu în mișcare.
Până la urmă, cei doi au lansat un apel în mass media, iar mașina a fost găsită în scurt timp în subsolul unui hotel. Managerul a spus că, în tot acest timp, mașina a adunat taxe de parcare în valoare de 437 de euro, dar având în vedere circumstanțele, renunță la ele.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.9° Constanța 













