Un hotel din Eforie Nord, distrus de ignoranță și interese imobiliare
Un hotel din Eforie Nord, distrus de ignoranță și interese imobiliare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestStațiunea Eforie Nord pare să atragă din ce în ce mai mulți investitori imobiliari, care au identificat oportunitatea creată de potențialul turistic al stațiunii. În ultimii ani au fost demarate numeroase proiecte de mare amploare, anumite zone devenind adevărate șantiere. Rapiditatea dezvoltării în zonă a adus însă cu sine și aspecte negative, antreprenorii alegând uneori să sacrifice elemente ce țin de calitatea lucrărilor, fapt care în timp conduce la crearea unor situații problematice și conflictuale. O astfel de situație ne-a fost adusă la cunoștință de proprietara unui hotel de pe strada Griviței, ce s-a trezit peste noapte cu un mastodont de 10 etaje la doar câțiva metri de imobil.

Eforie Nord a înregistrat în ultimii ani o ascensiune spectaculoasă în clasamentele stațiunilor autohtone frecventate de turiști, reușind în vara anului 2022 să detroneze chiar și Mamaia. Autoritățile au investit sume ce se ridică la ordinul sutelor de milioane de euro în dezvoltarea acesteia, demarându-se un proces de lărgire a plajelor, care urmează să fie finalizat în 2025.
Potențialul turistic al zonei a atras atenția dezvoltatorilor imobiliari, care au identificat oportunitatea și au început să construiască într-o frenezie. În timp însă au început să iasă la iveală numeroase nereguli și deficiențe ale noilor proiecte, care afectează atât tabloul urban, cât și activitatea localnicilor.

Într-o asemenea situație se află și proprietara unui hotel de pe strada Griviței, care s-a trezit peste noapte cu un nou șantier lângă imobil. Societatea Dami Trans SRL ridică un bloc de 10 etaje, cu destinația de clădire cu apartamente de vacanță, la doar câțiva metri de Hotel Mario, fără a ține cont de caracteristicile amplasamentului și nici a consecințelor pe care lucrările executate le pot avea asupra imobilelor din împrejurime.
Scandal cu vecinii
Încă de la faza incipientă a proiectului, care a constat în efectuarea lucrărilor de foraj, excavare, realizarea unui studiu geotehnic și procedura de îmbunătățire a teren, desfășurate conform autorizației de construire obținute de societate în luna decembrie a anului 2020, investitorul a dat de înțeles că nu dorește să stabilească o relație de colaborare cu vecinii, începând lucrările fără a obține acordul proprietarei hotelului.

Mai mult chiar, potrivit actului Normativ Reglementări Tehnice, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe 29 octombrie 2019, este prevăzut ca pe durata execuției excavațiilor adânci trebuie urmărite atât corelarea între fazele componente ale lucrării de excavație, cât şi corelarea strânsă între lucrările de excavație şi lucrările de construcţii care urmează a se executa în interiorul incintei excavate, întrucât intervalele mari de timp între terminarea excavaţiei şi atacarea lucrărilor de construcţii (de exemplu armarea şi betonarea radierului) reprezintă o sursă majoră de risc atât pentru excavaţie, cât şi pentru construcţiile învecinate.
Așadar “durata de menținere a nivelului excavaţiei la cota finală trebuie limitată la strictul necesar tehnologic, corelat cu lucrările viitoarei construcţii.”

Având în vedere faptul că pe perioada executării acestor lucrări lipsa de cercetare ulterioară demarării procedurilor și consultare cu proprietarul imobilului vecin, se pare că antreprenorul a evitat cu dibăcie acest pas și nu a studiat situația existentă pe amplasament, mai exact structura de rezistență a hotelului.

A urmat după un adevărat scandal între proprietara hotelului, al cărui imobil a fost grav afectat de lucrările din zonă, și administratorul firmei Dami Trans, între aceștia stabilindu-se o corespondență presărată cu note de amenințare și șantaj.
Proprietara hotelului îl acuză, printre altele pe dezvoltator de faptul că nu a respectat regimul de retrageri de la limitele de proprietate, fapt ce a afectat nivelul de însorire a clădirii locului. O altă situație deficitară pe care aceasta i-a adus-o la cunoștință administratorului, încă de la apariția problemei, este felul în care lucrările de excavare au afectat structura imobilului învecinat.

De când au început săpăturile, pe zidurile hotelului au apărut treptat crăpături ce s-au întins pe întreaga clădire, ajungând să afecteze fiecare cameră a imobilului. Lipsa luminii de la soare și-a pus de asemenea amprenta, cauzând umezeală și afectând temperatura din încăperi.

Reporterii Replica s-au deplasat la fața locului, pentru a observa situația. Într-adevăr crăpăturile puteau fi observate cu ochiul liber, atât pe pereții exterior, cât și cei interior. Proprietara ne-a dezvăluit că a apelat la serviciile unui specialist care i-a sugerat să efectueze un studiu de impact. Fisurile existente au fost numerotate, însă între timp, au apărut multe altele.

Aceasta ne-a declarant că se teme că activitatea îi va fi afectată de apariția blocului, stadiul actual a hotelului punând în pericol activitatea din timpul sezonului estival. Turiștii care vor ieși pe balcon vor da nas în nas cu viitorii locatari ai blocului de 10 etaje.

Proprietara ne-a pus la dispoziție și studiul de însorire realizat după ridicarea imobilului deținut de Dami Trans, care precizează: “Construirea celor doua blocuri de locuințe, așa cum au fost ele edificate, prin regimul de înălțime mult mai mare și nerespectarea distanțelor corecte de amplasare față de hotel, împiedică îndeplinirea de către acesta, pentru camerele cu orientare vest, a criteriului de performanță referitor la însorirea încăperilor de locuit impus prin "Normativ privind cerințele de calitate pentru unități funcționale de cazare (camere, garsoniere și apartamente) din clădiri hoteliere", indicativ NP 079-02, aprobat prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței Nr. 1503/09.10.2002.”

Potrivit studiului, în cea mai lungă zi din an si din sezon, doar câteva camere ale hotelului beneficiază de razele directe ale soarelui, dar doar pentru maximum 2 ore, în timp ce celelalte nu sunt luminate corespunzător nici măcar timp de o oră. Acest aspect este extrem de important, întrucât lipsa radiației directe a soarelui poate conduce în timp la apariția unor probleme tehnice și de funcționare a clădirii, nerealizându-se suficientă ventilație. Acest fenomen creează condițiile necesare apariției umezelii care în timp, se transforma în igrasie.
Proprietara a solicitat firmei sistarea temporară a lucrărilor, astfel încât starea imobilul său să nu se agraveze, însă cererea i-a fost respinsă. Societatea Dami Trans SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (APM) documentația privind proiectul ,,Clădire cu apartamente de vacanță Sp(t) +P+8-9E+E10R”, în 2021. Proiectul este amplasat în orașul Eforie, localitatea Eforie Nord, parcelarea PUZ Griviței SIND – lot 4 + lot 5 + lot 6+lot 7. La numai cinci luni distanță, APM a decis, în cadrul procedurii de evaluarea a impactului asupra mediului că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului. Acesta este doar un exemplu al vitezei record cu care Dami Trans a obținut acordurile, avizele și documentele necesare demarării proiectului.
Date despre firmă
Societatea a fost înființată în anul 2006 și are sediul social în Constanța, pe strada Soveja, numărul 61. În anul fiscal 2021, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 12.868.325 de lei, profit în valoare de 1.053.668 de lei și datorii ce se ridică la suma de 4.725.730 de lei. Firma se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri. Societatea este administrată de Chere Adam și Suflaru Stere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 













