Un militar de la Kogălniceanu, ”prăduit” de un vecin, în Mamaia!
Un militar de la Kogălniceanu, ”prăduit” de un vecin, în Mamaia!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDavid este angajat de aproximativ 2 ani la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, locuind în chirie la o vilă din Mamaia Nord. Însă, iată că șederea lui a fost disturbată de faptul că un vecin i-a sustras bicicleta, prejudiciul fiind de 2.000 de euro. După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, autorul faptei a fost identificat. Acest este cunoscut cu antecedente penale.
foto: adevărul.ro
Fiind audiat în calitate de persoană vătămată, David a declarat faptul , de aproximativ doi ani, este angajat al unității militare din localitatea Mihail Kogălniceanu și, că de atunci, locuiește la Vila T., stațiunea Mamaia. Acesta a precizat că deține o bicicletă GIANT XTC 1, de culoare albastră, pe care o lasă de obicei la parterul imobilului, asigurată cu un cablu antifurt de balustrada scării și că în dimineața zilei de 09.06.2021, în jurul orei 0800, a observat că aceasta i-a fost sustrasă de către persoane necunoscute, fapt pentru care a depus plângere pentru infracțiunea de furt, constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 de euro.
Din vizualizarea imaginilor surprinse de camerele video amplasate în incinta și în afara imobilului, se observă că la ora 22.17, la parter, coboară din lift un bărbat îmbrăcat într-un maieu cu un logo indescifrabil, pantaloni scurți și papuci, care se îndreaptă către locul unde se află bicicleta, lângă balustradă. Încearcă preț de câteva minute să desfacă cablul antifurt al bicicletei, chiar și prin aprinderea unei flăcări (posibil de la brichetă, în încercarea arderii cablului cu care este asigurată), însă fără succes. În continuare, acesta trage efectiv de coarnele bicicletei, încercând să o îndepărteze de la locul său, fără a reuși. Până la urmă a reușit să desprindă un cadru metalic și a tras bicicleta de sub casa scării. În cele din urmă, la ora 22.31 acesta părăsește clădirea, se urcă pe bicicletă și pleacă.
În cauză au fost efectuate verificări, ocazie cu care s-a stabilit că în aceeași vilă locuiesc temporar muncitori ai societății S.C. D. C. IMPEX S.R.L., din București. În urma investigațiilor efectuate s-a luat legătura telefonic cu numitul M. M., angajat al firmei în cauză, căruia i s-a adus la cunoștință faptul că s-a sustras o bicicletă de la parterul vilei, prezentându-i-se semnalmentele autorului furtului, ocazie cu care acesta a făcut verificări în rândul colegilor săi, stabilind că autorul furtului este numitul Adrian Ionuț Udrea.
Acesta este cunoscut cu antecedente penale, iar pe 2.07.2021 a fost trimis în judecată pentru furt calificat. Pe 19.11.2021 a fost condamnat la 2 ani de închisoare în regim de detenție, iar acum se judecă apelul.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.5° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



