Un oraş din China le propune locuitorilor vaccinarea împotriva COVID-19
Un oraş din China le propune locuitorilor vaccinarea împotriva COVID-19
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOraşul chinez Jiaxing (est) le-a propus locuitorilor săi "vaccinarea de urgenţă" împotriva COVID-19, au declarat autorităţile municipale, prima operaţiune cunoscută de o asemenea amploare din ţară, realizată cu un vaccin care nu a fost încă aprobat pentru utilizare comercială, relatează AFP, citată de Agerpres.
Persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani pot solicita o consultaţie în vederea unei posibile administrări a vaccinului produs de compania privată Sinovac, a declarat joi Centrul pentru Controlul Bolilor Infecţioase din Jiaxing.
Aceste "vaccinări de urgenţă" sunt recomandate în mod prioritar celor mai expuşi locuitori, precum personalul medical, persoanele care intră în contact cu publicul, ofiţerii vamali sau chiar călătorii care trebuie să meargă în ţări cu risc epidemiologic ridicat.
Vaccinul constă din două doze administrate la interval de 14 până la 28 de zile, cu un cost total de 400 de yuani (51 de euro). Autorităţile nu precizează dacă vaccinări au avut deja loc în Jiaxing - un oraş de coastă din provincia Zhejiang, cu o populaţie de 4,7 milioane de locuitori.
Circa zece vaccinuri dezvoltate în China au fost deja testate pe oameni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Patru au ajuns deja în faza a treia şi ultima a acestor studii clinice, inclusiv cel produs de Sinovac.
Cu toate acestea, niciunul nu a primit încă aprobarea pentru o distribuţie comercială la scară largă, însă autorităţile chineze au dat undă verde pentru utilizarea de urgenţă pentru unele dintre aceste vaccinuri.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19.4° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












