Un POLIȚIST a fost CONDAMNAT pentru că a IERTAT un șofer FĂRĂ permis
Un POLIȚIST a fost CONDAMNAT pentru că a IERTAT un șofer FĂRĂ permis
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIulian Ipate a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. Acesta, agent de poliție în Poarta Albă, este acuzat că a prins un individ în trafic, fără permis, dar nu i-a făcut nimic. În același dosar, Ionuț Felix Pănică, șeful de post din Poarta Albă, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului, acesta determinându-l pe Iulian Ipate să nu ia măsurile legale împotriva persoanei care conducea fără permis. Magistrații din cadrul Judecătoriei Medgidia au decis condamnarea lui Iulian Ipate la 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare în timp ce Ionuț Felix Stănică a primit aceeași pedeapsă. Decizia a fost comunicată pe 30 iulie și nu este definitivă.
Cum s-au petrecut faptele
Potrivit rechizitoriului, Iulian Ipate a oprit un autoturism marca BMW și a descoperit că șoferul nu deținea permis de conducere. Persoana care era în mașină împreună cu șoferul a luat legătura cu Ionuț Felix Pănică pentru a-i solicita să intervină pe lângă subordonatul său în scopul omisiunii dispunerii măsurilor legale. Ionuț Felix Pănică i-a sugerat lui Iulian Ipate să înregistreze depistarea ca ”lucrare diversă” pe care să o prezinte șefului Secției 4 Rurale Medgidia, pentru ca acesta ,,să decidă pașii de urmat.’’ Inculpatul Iulian Ipate s-a conformat cererii sale, dar nu mai știe ce s-a întâmplat ulterior pentru că nu s-a mai interesat de situația lucrării și nici nu a mai discutat cu colegul său despre acest caz.
Ce a spus instanța
Instanța a constatat că acțiunile/inacțiunile inculpaților au creat posibilitatea împiedicării tragerii la răspundere penală a persoanei depistate, fiind creată o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor. Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție indirectă, probele administrate în cauză dovedind că aceștia și-au dat seama despre rezultatul faptelor lor, și deși nu l-au urmărit, au acceptat că în acest mod îl ajută pe făptuitor, având reprezentarea reală a stării de pericol create, pentru înfăptuirea justiției.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News