Un raport al autorităţilor germane privind clima indică efectele majore ale încălzirii globale
Un raport al autorităţilor germane privind clima indică efectele majore ale încălzirii globale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEfectele încălzirii globale în Germania vor provoca daune majore naturii, infrastructurii şi sistemelor economice, potrivit unui nou raport guvernamental publicat luni la Berlin, relatează dpa, citată de Agerpres.
Svenja Schulze
Prezentând raportul, ministrul Mediului, Svenja Schulze, a declarat că riscurile au crescut semnificativ de la ultimul astfel de raport în 2015.
''Bazele noastre naturale pentru viaţă, cum ar fi solurile, pădurile şi cursurile de apă, sunt deosebit de afectate'', a spus ministrul german.
''În scenariul schimbării climatice majore, mai multe regiuni şi un număr tot mai mare de sectoare ale vieţii şi economia vor fi afectate până la mijlocul secolului'', a spus Schulze.
Analiza comandată de guvern şi efectuată la fiecare şase ani este văzută ca fiind cea mai cuprinzătoare din Germania. Experţi din numeroase autorităţi federale contribuie la un astfel de raport.
Autorii au analizat 100 de efecte ale schimbărilor climatice şi modul în care acestea interacţionează, investigând două scenarii până în anul 2100.
Cazul pesimist presupune încălzirea cu trei grade Celsius până la mijlocul secolului, comparativ cu epoca industrială timpurie.
''În jurul anului 1950, în Germania erau în medie trei zile pe an în care temperatura depăşea 30 de grade Celsius. În prezent s-a ajuns la 10 zile", a precizat Schulze.
Rezultatele sunt valuri de căldură, incendii forestiere, secete, lipsă de apă, ploi abundente şi inundaţii, a spus ea.
''Acestea sunt consecinţele iniţiale şi în parte, devastatoare care ne arată că nu putem permite pur şi simplu ca schimbările climatice să-şi urmeze cursul şi să ne adaptăm la consecinţe'', a menţionat ministrul german.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.4° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)


