Un teren aflat în buza mării se vinde cu 2,6 milioane de euro. Video
Un teren aflat în buza mării se vinde cu 2,6 milioane de euro. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTerenurile din Constanța, aflate în buza mării, sunt vânate de marii agenți imobiliari, și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Este de înțeles, având în vedere poziționarea lor... Dar sunteți curioși să aflați cu cât se vinde un astfel de teren? Vă spunem noi: cu aproape 3 milioane de euro.
Terenul se află vizavi de Casa Căsătoriilor
Un teren cu poziție frontală la mare, cu acces direct pe plajă, ideal pentru realizarea unui proiect imobiliar exclusivist, situat pe strada Mihai Eminescu, se vinde cu 2,6 milioane de euro. Terenul are o suprafață de 3800 mp, iar prețul pe metrul pătrat este nici mai mult, nici mai puțin de 700 de euro.
Agenția imobiliară care vinde terenul, Terra Develpment SRL, îl descrie astfel: „Teren deosebit de 3800 mp ce se întinde de la clădirea Casei Căsătoriilor până jos la plajă. Este un teren unic atât ca poziție frontală la mare, cât și ca acces direct pe plajă sau în partea de sus la mijloacele de transport.
Terenul se oprește până în nisip
Terenul este ideal atât ca investiție, cât și pentru realizarea unui proiect imobiliar exclusivist, având în vedere că sunt foarte puține terenuri cu o poziție ca aceasta. Utilitățile se află pe strada Mihai Eminescu. Terenul din punct de vedere juridic are toate actele în regulă și se poate achiziționa la prețul de 700 euro/mp.”
Ce-i drept, deși prețul este unul foarte mare, în zonă este ceva de lucru pentru că parcela se află pe teren accidentat.
Pe teren se află multă vegetație la momentul actual
Terenul este poziționat în pantă
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News