REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Unei rezidente, salariată în România de 8 ani, i-au fost refuzate serviciile medicale, deşi plăteşte CAS lunar

Unei rezidente, salariată în România de 8 ani, i-au fost refuzate serviciile medicale, deşi plăteşte CAS lunar

Replica API 5 ianuarie 2018 | 00:00 271

Ăştia chiar îşi bat joc?

Ăştia chiar îşi bat joc?

Că sistemul de sănătate este la pământ, o ştie toată lumea. Dar când sistemul medical de stat, aşa cum este el, interacţionează cu cel privat, apar, uneori, deficienţe grave. Se întâmplă, de pildă, ca unii plătitori de taxe şi impozite să nu poată beneficia de asigurarea socială de sănătate, ba să mai fie şi trimişi la plimbare, din cauza neştiinţei sau prostiei unor reprezentanţi din domeniul sanitar privat, care nu cunosc legea. Situaţia se poate remedia, totuşi, fie prin înlocuirea personalului medical cu unul competent, fie prin instruirea acestuia într-un mod corespunzător.

Caz concret: o femeie, rezidentă în România de 8 ani, căsătorită şi angajată legal tot de atâta timp, care îşi plăteşte toate dările către stat, înregistrată la un medic de familie, avea nevoie, în luna noiembrie a anului trecut, de efectuarea unor analize medicale, în baza unei trimteri. Numai că reprezentanţii a două clinici destul de cunoscute în Constanţa, Synevo, aflat în zona Tomis 3, şi Sanamed, din zona Far, i-au spus că nu pot da curs trimiterii medicale. Motivul este de-a dreptul halucinant.

„Prima dată am fost la Synevo, în Tomis 3. Când mi-au văzut cartea de rezident mi-au refuzat trimiterea, pe motiv nu am card de sănătate şi nu pot verifica dacă am sau nu asigurare. Mi-au spus că, în schimb, îmi pot face analize contracost. Am încercat să le explic faptul că, în 8 ani, am mai beneficiat de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări, tot în baza unei trimiteri, pentru că sunt salariată, dar nu au vrut să înţeleagă. În fine, am încercat la o altă clinică, la Sanamed, în zona Far, unde am păţit acelaşi lucru. Cred că nu cunoşteau procedurile.

În România, rezidenţilor nu li se fac acele carduri de sănătate, dar putem beneficia de asigurarea medicală pe care o plătim lunar, în baza codului numeric personal. Am mers la Casa de Asigurări pentru a obţine o adeverinţă doveditoare, cu care m-am întors la Synevo şi mi s-au făcut acele analize, deşi cei de la CJAS mi-au explicat că nu am nevoie de aşa ceva şi că pot depune o reclamaţie împotriva celor de la laborator. La ghişee sunt nişte incompetenţi care nu cunosc legea, iar cei afectaţi sunt tot bolnavii”, ne-a declarat femeia.

Ce zice legea

Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, art. 4, alin. (1), spune clar: „Sunt supuse în mod obligatoriu asigurării, potrivit prezentei legi, următoarele categorii de persoane: pct. a) cetățenii români cu domiciliul în țară; pct. b) cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România”. De remarcat că această lege nu prevede nicăieri faptul că, dacă nu ai card de sănătate (care a a părut după aproape 17 ani de la publicarea ei în Monitorul Oficial), nu poţi beneficia de asistenţă sau servicii medicale decontate de Casa de Asigurări, în condiţiile în care eşti asigurat.

Ce spun reprezentanţii CJAS

Pentru a stopa aceste inconveniente, am solicitat un punct de vedere al reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa.

„Pentru cei care sunt veniţi la noi în ţară şi au statut de rezidenţi, nu se tipăresc carduri de sănătate. Pentru cetăţenii străini, există două modalităţi prin care medicii îşi pot deconta serviciile la noi sau prin care pot acorda servicii medicale pentru aceştia. Dacă vorbim de cetăţenii care au rezidenţă în România, se pot prezenta la medic, pur şi simplu, cu acel permis de şedere.În sistemul informatic trebuie să apară ca fiind un cetăţean ca oricare altul, care munceşte în România, doar că nu are card de sănătate, asta pentru că, după cum spuneam, pentru aceştia nu se tipăresc încă.

Decontarea serviciului se poate face foarte bine în baza CNP-ului, fără nici un fel de card sau adeverinţe. Înainte de a deveni cardul naţional de sănătate instrumentul prin care se pot valida serviciile, se eliberau adeverinţe de asigurat pentru cetăţenii rezidenţi în România. Dar, de când a fost lansat acest card naţional, nu se mai pot valida servicii doar dacă sunt semnate cu cardul, în privinţa posesorilor de carduri de sănătate, cu adeverinţă înlocuitoare de card, dar asta numai în cazul celor care au avut card şi l-au pierdut, sau fără nimic, pentru cei din categoria respectivă, care apar ca asiguraţi, dar fără card emis.

În sistemul de asigurări apar ca fiind asiguraţi, dar fără card. (...) Noi i-am informat şi îi informăm în continuare (pe prestatorii de servicii medicale n.r.) destul de des cu privire la astfel de prevederi. Există o întreagă procedură pe care ar trebui să o cunoască toţi, dar, de obicei, probabil cei care primesc informările de la noi sunt reprezentanţii legali şi care probabil uită să transmită mai departe, efectiv, celor care lucrează şi vin în întâmpinarea pacienţilor. În cazurile în care aceştia se lovesc de astfel de inconveniente, ar trebui făcute reclamaţii”, a declarat pentru „Replica” purtătorul de cuvând al CJAS Constanţa, Amalia Rădoi.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa mai scuture cineva si mafia Synevo
3
0
Asta este cand in sistem totul este putred si plin de specii jegoase tip LUNCAN ..... RUSINE JEGURILOR
3
0
Astia au interes sa primeasca bani cash pentru ca CJAS le deconteaza tirziu prestatiile. Bataie de joc la nivel national.Ministrul doarme.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218