Ungaria dă înapoi familiilor impozitele achitate de părinții care cresc copii
Ungaria dă înapoi familiilor impozitele achitate de părinții care cresc copii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDe astăzi începe rambursarea în conturile bancare a impozitelor achitate de familii, pentru cei care au solicitat viramentul prin transfer bancar, a anunţat, joi, Mihály Varga, ministrul ungar al finanţelor, pe pagina sa de socializare, scrie flux24.ro.
Acesta a mai adăugat că suma plătită de stat prin transfer depăşeşte 561 de miliarde de forinţi (1,589 miliarde euro) şi toate familiile vor primi sumele cel târziu până luni, adică înainte de termenul legal. Livrările prin poştă au avut loc deja şi astfel 160 000 de familii au primit aproximativ 50 de miliarde de forinţi (141,65 milioane euro).
Politicianul a subliniat că, odată cu rambursarea impozitelor achitate de familii, în luna februarie, 610 miliarde de forinţi (1,728 miliarde euro) vor fi înapoiaţi părinţilor care cresc copii.
Performanţa economiei ungare oferă o oportunitate în ceea ce priveşte consolidarea familiilor. Ungaria a avut anul trecut cea mai mare creştere economică din ultimii 30 de ani, iar în acest an se aşteaptă o creştere cu mult peste 5%, a afirmat Mihály Varga.
Potrivit ministrului, este important ca dreptul la rambursarea impozitelor să nu poată fi pierdut, acesta putând fi solicitat în declaraţia de impozit pe venit a persoanelor fizice, pentru cei care nu au depus declaraţia până la data de 31 decembrie anul trecut.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.4° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



