Ungaria îi reproşează preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE eşecul procesului de extindere în Balcani
Ungaria îi reproşează preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE eşecul procesului de extindere în Balcani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPeter Szijjarto
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto i-a reproşat luni Finlandei, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, că a făcut să eşueze procesul de extindere a UE în Balcani, transmit AFP şi MTI.
La conducerea Consiliului UE, Finlanda a cunoscut un ''enorm eşec'' nereuşind să promoveze această extindere, a declarat Peter Szijjarto după o reuniune, la Praga, cu omologii săi din Grupul de la Vişegrad (V4, care mai cuprinde Polonia, Republica Cehă şi Slovacia).
''Este prima preşedinţie care a fost incapabilă să deschidă un singur capitol (de negocieri) cu vreun candidat, oricare ar fi el -, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum'', a spus demnitarul ungar.
Procesul actual de aderare la Uniunea Europeană cuprinde 35 de capitole de negociere, care trebuie să fie închise în totalitate.
La Consiliul European din octombrie, Franţa a blocat deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi cu Albania.
''Noi credem că amânarea şi obstrucţionarea extinderii UE reprezintă o politică care va fi absolut contrară intereselor europene'', a adăugat ministrul de externe ungar.
În noua Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, portofoliul extinderii este deţinut de fostul ambasador al Ungariei pe lângă UE Oliver Varhelyi.
''Am convenit că V4 susţine eforturile comisarului european pentru extindere de accelerare a lărgirii (UE). Ca ţară din Europa Centrală trăind în vecinătate, noi înţelegem puţin mai bine decât alţi membri ai UE cât este de important pentru Uniunea Europeană să continue extinderea, din punct de vedere economic, politic, strategic şi al securităţii'', a explicat Szijjarto. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.9° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





