Ungaria: Parlamentul a aprobat legea care împiedică adopţiile de către cupluri de acelaşi sex
Ungaria: Parlamentul a aprobat legea care împiedică adopţiile de către cupluri de acelaşi sex
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestParlamentul ungar, în care partidul FIDESZ al premierului Viktor Orban deţine o majoritate de două treimi de mandate, a adoptat marţi o lege care împiedică adopţiile de către cuplurile de acelaşi sex, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Legea, propusă de guvernul Orban, prevede că doar cuplurile căsătorite pot adopta copii, iar persoanele singure pot face acest lucru doar cu permisiune specială din partea ministrului pentru problemele familiei. Ungaria nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Totodată, parlamentul de la Budapesta a amendat Constituţia cu noi prevederi, printre care o nouă definiţie a familiei ca uniunea dintre un tată care este un bărbat şi o mamă care este o femeie, redefinire prin care sunt excluse tipurile familiale alternative.
Deşi sunt prevăzute excepţii prin care persoane singure sau membri de familie pot adopta, 'regula de bază este că doar cuplurile căsătorite pot adopta un copil, ceea ce înseamnă un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi', a scris ministrul justiţiei, Judit Varga, în proiectul de lege.
Adopţia de către cupluri de acelaşi sex era posibilă până acum dacă unul din parteneri depunea cerere în calitate de persoană singură.
Katalin Novak, ministrul pentru problemele familiei, este o conservatoare care promovează modelul familiei tradiţionale, menţionează Reuters.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.8° Constanța 














