USR Constanța: Stelian Ion, propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției
USR Constanța: Stelian Ion, propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUSR Constanța a transmis faptul că organizația de la malul mării îl susține, în continuare, pe ministrul revocat din funcție, Stelian Ion. ”Ministrul Stelian Ion are susținerea fermă a organizației noastre pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu. Ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției și în viitorul guvern.
Florin Cîțu a înșelat votanții PNL și USR PLUS. În afară de gruparea din jurul său, Cîțu nu mai reprezintă pe nimeni, iar prin gestul de ieri și-a semnat propria plecare de la Guvern.
Prim urmare, USR PLUS Constanța solicită declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier și va susține orice formă de debarcare a lui Cîțu de la cârma acestui guvern: demisie a miniștrilor sau o moțiune USR PLUS cu amplă susținere.
Cetățenii ne-au votat pentru a guverna responsabil. USR PLUS a făcut asta. Florin Cîțu nu, din contră, și-a bătut joc - trebuie, deci, să plece urgent”, au transmis reprezentanții USR.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News