Vacanță transformată în coșmar: O familie cu trei copii păcălită cu o „ofertă de nerefuzat“... a rămas fără cazare în Mamaia Nord!
Vacanță transformată în coșmar: O familie cu trei copii păcălită cu o „ofertă de nerefuzat“... a rămas fără cazare în Mamaia Nord!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO vacanță la mare, planificată cu entuziasm, s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru o familie din Galați și prietenii lor. După ce au plătit în avans 1.800 de lei pentru cazare în Mamaia Nord, cei șapte turiști au descoperit, ajunși la destinație, că rezervarea nu exista. În spatele „ofertei de nerefuzat“ se ascundea, de fapt, o nouă țeapă bine pusă la punct, dată în numele firmei Mamaia North Services SRL. Contactat pentru un punct de vedere, patronul societății a anunțat că va face plângere la poliție pentru fraudă.
turista Nicoleta Apostu și imagine cu cazarea achitată
Nicoleta Apostu din Galați a decis să petreacă trei nopți pe litoral, alături de cei trei copii ai săi, dintre care unul în vârstă de doar un an, și un cuplu de prieteni. Grupul a găsit o ofertă atractivă pe un site cu anunțuri: o cameră dublă și un apartament, ambele la preț redus.
După ce au luat legătura cu persoana care publicase anunțul, comunicarea a continuat pe WhatsApp. Așa-zisul proprietar le-a trimis fotografii cu camerele, detalii despre facilitățile disponibile la unitatea de cazare și facturi proforme, care păreau autentice.
Oferta includea reduceri de 50 de lei pe noapte pentru fiecare unitate de cazare, însă cu o condiție: plata integrală să fie efectuată în maximum o oră de la emiterea facturii.
Factura Proformă transmisă pentru efectuarea rezervării
Firma de pe factură, prinsă la mijloc...
Firma menționată pe factură ca și furnizor de servicii este Mamaia North Services SRL, care are ca domeniu de activitate activități de curățenie. Contactat pentru un punct de vedere, patronul societății Iulian Brînză, a declarat „Este o fraudă. Am fost contactat și de Poliția Năvodari. Firma noastră nu se ocupa cu închiriere de apartamente. Orice persoană poate să ia un nume de firmă de pe internet, să facă o proformă și să pună oferta pe care au menționat-o persoanele respective, că primesc o noapte gratis sau la trei de plătite, sau ceva de genul. Lumea se încântă, plătesc în avans, fără să se uite că are de exemplu un CIF de 12 cifre“.
Acesta a declarat că a fost sesizat de Poliția Năvodari cu privire la această fraudă. La rândul său, a contactat un avocat pentru a putea demara procedurile necesare și a denunța această întâmplare, întrucât nu i se pare normal ca anumite persoane, impostoare să se folosească de numele și imaginea firmei sale. De asemenea, a menționat că nu i s-a mai întâmplat așa ceva.
„Este prima dată când mi se întâmplă așa ceva. Sper că va fi și ultima. Am contactat și eu un avocat, nu mi se pare normal să se întâmple așa ceva, este o situație penibilă și pentru noi. Sunt niște oameni care în loc să își câștige pâinea cum trebuie, fac manevre. Și problema este că lumea nici nu se uită, să vadă, un CIF greșit sau ce este acolo, cont bancar (...) Cu siguranță este o persoană în vârstă care are cont bancar la CEC Bank și cineva profită de ea“, a completat acesta.
Un detaliu omis, i-a costat scump
Factura părea în regulă, însă instrucțiunile de plată ascundeau un indiciu important. Deși contul bancar era trecut pe document, beneficiarul indicat pentru transfer era o persoană fizică: Bălăceanu Sorina Valentina. Acest detaliu nu a creat suspiciuni celor patru turiști, care s-au grăbit și au transferat suma totală: 1.050 de lei pentru apartament și 750 de lei pentru camera dublă.
Transfer bancar pentru rezervarea celor două unități de cazare
La scurt timp după efectuarea plății, au primit câte un mesaj de confirmare aparent profesionist, pentru fiecare unitate de cazare. Acest lucru le-a întărit convingerea că rezervarea este validă...
„CONFIRMARE DE REZERVARE: Nr. rezervare: NR0267 - Data emiterii: 30.07.2026
Date unitate de cazare: MAMAIA NORTH SERVICES SRL, CIF: 479333944, Reg. Com.: J13/1162/2023, Adresa: Str. Murelor nr. 5A, Lumina, jud. Constanța
Detalii rezervare: Unitate de cazare: Studio 2 persoane, (...) Perioada sejurului: 31.07.2026 – 03.08.2026/ Număr nopți: 3/ Check-in: 31.07.2026, începând cu ora 13:00/ Check-out: 03.08.2026, până la ora 10:00/ Număr persoane: 2
Valoarea rezervării: Total rezervare: 750,00 Lei/ Status plată: Achitat integral/ Modalitate de plată: Conform facturii proforme NR0267 din 30.07.2026.
Confirmare: Prin prezenta se confirmă rezervarea unității de cazare menționate mai sus pentru perioada specificată. Vă rugăm să prezentați un act de identitate la check-in.
Vă mulțumim și vă dorim un sejur plăcut!“
Imagine cu presupusa cazare
În ziua cazării, lucrurile au luat o turnură neașteptată. Persoana cu care comunicau nu a mai răspuns la mesaje. Ajunși în Mamaia Nord, turiștii au realizat că nu aveau, de fapt, nicio rezervare. Păgubiți, cu trei copii mici, bagaje și fără cazare, grupul a fost nevoit să caute urgent o alternativă, într-o perioadă foarte aglomerată pe litoral.
„I-am scris pe WhatsApp că în 20 de minute ajungem, am văzut că nu s-a mai conectat de la 12:35 pe WhatsApp… Acolo a apărut scânteia... Și când am început să intru puțin în amănunte, mi-am dat seama că e țeapă…“, a povestit Nicoleta.
Imagine cu presupusa cazare
După incident, turiștii s-au deplasat la Poliția Năvodari pentru a depune plângere. Însă acolo au întâmpinat un nou obstacol: polițiștii le-au recomandat să depună sesizarea online, deoarece agenții erau plecați pe teren, la un eveniment.
„Am mers la poliție, în Năvodari (…) și n-I s-a spus să facem plângere online, că nu aveau personal. Că în acea seară era nu știu ce show și veneau domnii polițiști seara. Nu aveau personal, erau plecați. Mi-au spus că durează până ar chema un coleg și i-am spus faptul că am bebelușul mașină, având și bebelușul cu mine, bineînțeles, nu puteam aștepta așa“, a completat Nicoleta Apostu.
Imagine cu presupusa cazare
„Nu mă mai aștept să mai primesc bani înapoi. Deși se putea intra, se putea cerceta atunci, imediat... Poliția are dreptul să trimită solicitare către bancă, da? Eu am făcut solicitare și la bancă, dar... Trebuie să fie de acord doamna (beneficiarul) ca să-mi restituie banii înapoi. Deci de aceea zic, poliția ar trebui să intre imediat pe fir“, a povestit aceasta.
Dezamăgită și presată de timpul limitat al vacanței, Nicoleta Apostu a decis să amâne demersurile până la întoarcerea acasă...
Imagine cu presupusa cazare
Țepele de pe litoral continuă
Cazul nu este singular. În fiecare sezon estival, tot mai mulți turiști cad victime ale unor escrocherii similare, în special prin intermediul anunțurilor online. Metoda este aproape identică: oferte atractive, presiune pentru plată rapidă, documente aparent legitime și în final, dispariția „proprietarului“.
Imagine cu presupusa cazare
Vacanța la mare ar trebui să fie un moment de relaxare, dar pentru uni turiști începe tumultos. Din păcate, astfel de țepe arată că turiștii trebuie să fie prudenți, mai ales atunci când „oferta perfectă“ pare prea bună ca să fie adevărată.
Imagine cu presupusa cazare
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
23.8° Constanța .jpeg)






.jpeg_t.jpeg)







