Vaccinarea împotriva COVID-19, obligatorie pentru militari, în SUA
Vaccinarea împotriva COVID-19, obligatorie pentru militari, în SUA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVaccinarea împotriva COVID-19 va deveni obligatorie cel târziu la jumătatea lunii septembrie pentru toţi membrii forţelor armate americane, a anunţat luni ministrul apărării din SUA, Lloyd Austin, într-o notă adresată angajaţilor Pentagonului, relatează AFP, Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Responsabilul apărării a precizat că va cere autorizarea preşedintelui Joe Biden pentru ca vaccinarea să devină obligatorie "nu mai târziu de jumătatea lui septembrie, sau imediat după aprobarea (vaccinurilor) de către FDA (Administraţia pentru alimente şi medicamente a SUA), în funcţie de care dintre ele se va întâmpla mai întâi".
Vaccinul Pfizer/BionTech ar putea obţine aprobarea completă de către FDA la începutul lui septembrie, până acum având doar autorizarea de urgenţă.
Preşedintele Joe Biden a declarat într-un comunicat că "susţine puternic" această decizie, asigurând că împărtăşeşte alături de şeful Pentagonului "un angajament ferm ca trupele SUA să aibă toate instrumentele necesare pentru a-şi duce munca la bun sfârşit în cea mai mare siguranţă".
Armata SUA afirmă că aproximativ jumătate din trupe sunt deja complet vaccinate, procent care creşte considerabil dacă sunt luaţi în calcul doar militarii activi, fără Garda naţională şi rezervişti.
Pentagonul are aproape 1,4 milioane de soldaţi activi.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.4° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)

