REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
12.7° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Vaccinul candidat cubanez împotriva COVID-19, eficienţă de 62%, potrivit laboratorului care l-a dezvoltat

Vaccinul candidat cubanez împotriva COVID-19, eficienţă de 62%, potrivit laboratorului care l-a dezvoltat

Replica API 21 iunie 2021 | 00:00 539

Vaccinul candidat cubanez împotriva COVID-19 a atins o eficienţă de 62% după injectarea a două din cele trei doze prevăzute, un rezultat intermediar ce depăşeşte nivelul de 50% cerut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a anunţat sâmbătă laboratorul care l-a dezvoltat, scrie Agerpres.

''Putem anunţa că am atins 62% eficacitate cu aplicarea a două doze de vaccin (Soberana) 02'', un rezultat ''reconfortant'' pentru că ţine cont de variantele care circulă deja în ţara caraibiană, a declarat pentru presa locală Vicente Verez, directorul Institutului Finlay care a conceput serul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere o eficacitate de cel puţin 50% pentru ca un preparat candidat să fie acceptat ca vaccin, a adăugat el.

''În câteva săptămâni vom avea ultimul cuvânt cu privire la eficacitatea celor trei doze, care ne aşteptăm să fie mult mai mare'', a mai spus el, citat de AFP.

Cuba a lucrat timp de 13 luni la cinci vaccinuri candidate, dintre care două, Soberana 02 şi Abdala, au finalizat a treia şi ultima fază de testare.

Rezultatele, evaluate de un comitet independent de specialişti cubanezi, vor fi prezentate autorităţii de reglementare pentru a ''face cererea oficială de autorizare a utilizării de urgenţă'' a vaccinului în următoarele săptămâni, a declarat Yuri Valdez, director adjunct al institutului.

Anunţul vine într-un moment în care insula se confruntă cu o reapariţie majoră a bolii. De la începutul pandemiei, Cuba a înregistrat 166.368 de cazuri, dintre care 1.148 de decese.

La jumătatea lunii mai, autorităţile au lansat o intervenţie de urgenţă în domeniul sănătăţii, utilizând cele două vaccinuri candidate în capitală şi în mai multe provincii.

Peste 4,3 milioane de doze de Soberana 02 şi Abdala au fost administrate până la data de 16 iunie. Aproximativ 2,1 milioane de persoane au primit o doză, aproape 1,4 milioane două doze şi aproape 794.000 trei doze.

Guvernul aspiră ca 70% din populaţia de 11,2 milioane de locuitori să fie vaccinată până în august, iar întreaga populaţie până la sfârşitul anului.

Aflată sub embargoul american din 1962, Cuba a început să îşi dezvolte propriile medicamente în anii 1980. Dintre cele treisprezece vaccinuri din programul de imunizare, opt sunt produse la nivel local.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212