REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Varşovia îl convoacă pe ambasadorul rus după declaraţiile preşedintelui Putin

Varşovia îl convoacă pe ambasadorul rus după declaraţiile preşedintelui Putin

Replica API 29 decembrie 2019 | 00:00 713

Varşovia îl convoacă pe ambasadorul rus după declaraţiile preşedintelui Putin

Ministerul polonez de Externe l-a convocat de urgenţă vineri pe ambasadorul Rusiei pentru a protesta ferm faţă de "insinuările istorice" ale preşedintelui Vladimir Putin care a acuzat Polonia dinainte de război că a încheiat o 'înţelegere' cu Hitler şi că a acţionat în mod 'antisemit' în acea perioadă, relatează AFP.

În prezent, tensiunile sunt puternice între Varşovia şi Moscova, Polonia, membră a NATO şi Uniunii Europene, exprimându-şi temeri legate de tendinţele agresive din politica rusă, în special în privinţa Ucrainei.

Polonia şi-a exprimat "obiecţia fermă în faţa insinuărilor istorice făcute de cele mai înalte autorităţi ruse în ultimele zile", a declarat un viceministru de externe, Marcin Przydacz, citat de agenţia de presă PAP.

Vladimir Putin a acuzat de două ori în ultimele zile Polonia că a încheiat o înţelegere cu Hitler în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Marţi, luând cuvântul la Ministerul rus al Apărării, el a afirmat că a luat cunoştinţă de arhive recuperate în Europa de Armata Roşie după 1945, ce arată că polonezii "au încheiat practic o înţelegere cu Hitler".

Şeful statului rus a adăugat că un ambasador polonez la Berlin - pe care l-a numit 'ticălos' şi 'porc antisemit' - i-a promis lui Hitler ridicarea unui 'frumos monument' la Varşovia după ce liderul nazist a propus să-i 'trimită pe evrei în colonii din Africa'.

În ajunul invaziei germane a Poloniei la 1 septembrie 1939, URSS condusă de Stalin şi Germania nazistă au căzut de acord să îşi împartă Europa de Est, într-un protocol secret al Pactului Ribbentrop-Molotov semnat la 23 august.

URSS a atacat Polonia la 17 septembrie 1939, într-un moment în care armata poloneză lupta fără speranţă împotriva forţelor germane. Sovieticii au ocupat o mare parte a teritoriului polonez. Germania a atacat URSS la 22 iunie 1941.

Ministerul de Externe de la Varşovia a subliniat vineri, potrivit agenţiei PAP, că Polonia "a fost prima ţară care s-a angajat în rezistenţa armată în septembrie 1939 împotriva armatei germane care era sprijinită de Uniunea Sovietică".

Acesta a reamintit că agresiunea germană s-a soldat cu moartea a şase milioane de cetăţeni polonezi, dintre care trei milioane de evrei.

Rusia "caută să minimizeze responsabilitatea comună a Uniunii Sovietice în distrugerea păcii în Europa. URSS a fost între 1939 şi 1941 un aliat al Germaniei lui Adolf Hitler", a adăugat ministerul. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dar putinica ce zice de pactul ribentrop,molotov prin care polonia era impartita intre pitbulli,basarabia si bucovina de nord confiscata romanicii iar lituania,letonia,estonia erau inghitite de balsoi sacaz,asta este o treba clara dar de ce putinica ii sufla intre buci lui bibi netaniahu,polonezii le-au dat cu praf pe coada jidanilor cand au cerut ca polacii sa recunoasca participarea la holocaust,numai svaiter fara minte iohanus a facut asta asa ca platim despagubiri de razboi unui stat infiintat dupa terminarea ww2
1
0
Asa se cosmetizeaza istoria. Vezi si "Revolutia" din 1989 de la noi. Mai e putin si vor fi condamnati ca unii au dat jos chiar comunismu.
1
1