REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Veste bună venită de la tribunal în privința Simonei Halep

Veste bună venită de la tribunal în privința Simonei Halep

A.F. 5 noiembrie 2022 | 14:47 4212

Simona Halep (31 de ani, locul 9 WTA) este suspendată provizoriu, după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open.

Simona Halep

În corpul Simonei Halep s-au găsit urme de Roxadustat, o substanță interzisă, din clasa EPO, iar jucătoarea riscă acum o suspendare de până la 4 ani.

Vestea bună primită de Simona Halep

Paul Ciucur, unul dintre cei doi avocați români ai tribunalului independent Sport Resolutions, unde va fi audiată Simona Halep, a dezvăluit că fostul lider mondial nu a folosit "substanțe mascante", în încercarea de a ascunde folosirea Roxadustatului.

Simona Halep a avut probleme cu tiroida, motiv pentru care a fost nevoită să ia zilnic Euthyrox. Acest medicament nu poate fi însă încadrat la "substanțe mascante", susține Paul Ciucur.

"Ele nu sunt substanțe mascante. Diureticele sunt de obicei substanțe mascante, dar acestea ar fi ieșit în analize și ITIA (n.r. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului), autoritatea de management care a făcut prima fază a procedurii. Ar fi fost făcute publice sau ar reieși din documentele depuse ca, pe lângă substanța Roxadustat, ar exista și alte substanțe diuretice", a declarat Paul Ciucur, unul dintre cei doi avocați români aleși de tribunalul Sport Resolutions, scrie Prosport.

Sports Resolutions, agenția care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluționare a litigiilor din sport.

Sabotajul, ultimul scenariu apărut în cazul Simonei Halep

Faza de investigație în cazul Simonei Halep a luat sfârșit, iar fostul lider mondial are la dispoziție 20 de zile pentru a-și decide următorul pas.

Cei doi avocați români ai tribunalului independent Sport Resolutions, unde va fi audiată Simona Halep, au explicat că sportiva poate invoca sabotajul sau contaminarea mâncării.

Avocatul Paul Ciucur nu exclude ca jucătoarea să fie ținta unei răzbunări.

"Marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată.", a declarat avocatul Paul Ciucur, pentru TVR.

Dan Mihai, celălalt avocat român de la Sport Resolutions, nu exclude contaminarea prin mâncare, așa cum a fost și cazul Sarei Errani, care a scăpat cu numai 10 luni suspendare după ce a spus că a preparat pastele în vasele folosite de o rudă, bolnavă de cancer.

"Este cazul Errani, care este un caz mai recent. Contaminarea s-a întâmplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de bunica ei cu mâncarea pe care sportiva a ingerat-o.", a declarat Dan Mihai.

"Este o șansă destul de redusă ca, prin contaminare în mâncare, alta decât intenționată, să se fi putut regăsi o asemenea cantitate. Singura variantă ar rămâne o contaminare intenționată.", a mai afirmat Paul Ciucur, citează digisport.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Te apuca rasul , a avut probleme cu tiroida, ne considera tampiti pe toti?????
0
0
Tin sa fac o negare ! Nu am avut pana acum nicio tentativa de funie … cu banii sunt bine de tot ! Iar pentru toti ce i care comentati despre mine sa va iau nevestele undeva ! V am pupat donchi pufleni ! Deasupra tuturor !
1
2
Unchiul ei donchi pufleni funie a avut n tentative de spanzurare ! Omu e bazat acum … are 6 milioane luate din banca numai oe firma baron service , plus boargi in continuare , plus crotale la care el zice ca numai da nimic innapoi , dar vom merge noi acum la dna sa vedem ce se intampla cu crotalele , si cum si a scos casa de la banca cu un fals grosolan ! Avea oi trecute si pe papazica nicolae … banii ii lua el de la papazica ! Mai are ceva si pe la camatari , unul dintre ei are pregatita bormasina sa i ciuruie tendoanele , daca nu face plata !
1
4
Are oi
1
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272