4.3° Constanța Dum., 27 Nov. 2022
Anul XX Nr. 6195
4.3° Constanța Duminică, 27 Noiembrie 2022 Anul XX Nr. 6195

Vești bune: a apărut impozitul pe parlamentar. Ce facem cu prostituția?

Replica API 3 martie 2015 719

Când ajungi în Parlament ca să te afli în treabă. Studiu de caz: legalizarea prostituției, cu Ileana Cristina Dumitrache, de la PSD Constanța, fina lui Valeriu Zgonea.

A vorbit în activitatea sa de parlamentar de „aproape 400 de persoane din judeţul Constanţa, în anul 2010, victime ale violenţei în familie, în majoritatea cazurilor victimele violenţelor fiind femei”, dar și despre viitorul tinerei generații pentru care „este imperios necesar ca statul să creeze o serie de premise în ceea ce priveşte o mobilitate socială, un sprijin masiv pentru educaţie, o protecţie socială sustenabilă, chiar în condiţiile unei contractări semnificative a economiei”. A vorbit și despre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și este necesar ca „semnalele date de mass-media, ONG-uri, instituţii abilitate vor determina guvernul actual să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea unei strategii de susţinere şi apărare a drepturilor copiilor aflaţi, fără voia lor, în situaţia de a fi despărţiţi de părinţi”.

Emoționant. Doar că tanti Dumitrache vine și cu soluții pentru toate cele semnalate: legalizarea prostituției!

Râuri de cerneală curg despre acest subiect, despre care parlamentarul zice că „reprezintă o activitate generatoare de profit, un profit considerabil, dacă este să luăm în considerare recentele dezvăluiri din mass-media”.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

Mass-media scrie și de traficul de carne vie și de violențe care escaladează, culmea, în celebrul Cartier Roșu, deci fenomene nestopate de nici o legalizare și pe care Dumitrache nu le vede, ea vede doar profitul. Dar, dacă parlamentarul susține că o soluție pentru a stopa violențele și pentru fetele ale căror părinți sunt plecați în străinătate este să le favorizăm sexul pe bani (includem aici și studentele care vor avea de ales între căminul cu zacusca de la mama și bani câștigați ușor), nu rămâne decât să o credem pe cuvânt.

Tot pe cuvânt o cred și când consideră că nu luăm taxe pe vapoare sau pe defrișările industriale, dar vor face curvele cozi la ANAF să-și achite dările. Mare Ți-e Grădina și-ai lăsat și poarta larg deschisă!

Avem însă și vești bune cu impozitările astea. Se va aplica noul Cod Fiscal, care impozitează pentru prima dată veniturile micilor agricultori. Adică, fermierii trebuie să-și declare suprafețele cultivate și animalele din ogradă. Cu alte cuvinte, a apărut în România taxa pe parlamentar, care prevede impozitul pe porci, vaci și găini. Având în vedere dimensiunile Casei oricui numai a Poporului nu, gospodăria în cauză ne-ar umple de bani la buget!

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
172532291849
5/49
304017142116
joker
4512883917