Veteranul teatrului constănţean, Alexandru Mereuţă, coleg de cameră cu Toma Caragiu

Interviu în exclusivitate

O viaţă întreagă dedicată teatrului. O viaţă de om, în care scena a fost casa lui, în care a cunoscut şi a colaborat cu nume mari ale scenei româneşti. Despre perioada studenţiei, în care a locuit cu renumitul Toma Caragiu sau despre ce înseamnă actoria în ziua de azi, am vorbit cu Alexandru Mereuţă, veteranul teatrului constănţean.

Reporter: Domnule Mereuţă, sunteţi decanul de vârstă al artiştilor constănţeni. De cât timp lucraţi în această branşă?

Alexandru Mereuţă: La momentul actual, am peste 63 de ani dedicaţi scenei. Îmi amintesc şi acum despre anii de studenţie, dar şi despre profesorii care mi-au îndrumat paşii în această meserie. Cea de care îmi voi aduce însă aminte mereu este Lucia Demetrius.

Rep.: Când şi cum aţi debutat?

A.M.: Chiar dacă acum activez la Constanţa, mi-am început cariera la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde am fost angajat timp de patru ani. M-am simţit legat de litoral de când am venit prima dată în tabără, la Eforie. Unul dintre profesorii noştri mi-a spus că o să organizeze un mic festival, mi-a dat o carte din care să citesc o poezie. Eu mi-am ales una despre frământările unui deţinut politic şi când a venit ziua serbării, unii au cântat, iar la sfârşit, a urmat un marş al clasei muncitoare, după care eu am recitat poezia respectivă. La câteva minute după, în faţa mea s-a oprit o pereche, care m-a întrebat ce vreau să fac după absolvirea şcolii. Eu le-am răspuns că voi urma o carieră de inginer industrie grea, pentru că aşa era profilul. Soţia acelui colonel mi-a spus că am talent şi ar fi păcat să nu mă fac actor, însă la acel moment mai aveam doi ani de şcoală. Între timp, am fost informat că există un conservator pentru tinerii muncitori- Oficiul Muncitoresc de Educaţie şi Cultură, unde m-am prezentat, am spus poezia şi m-a preluat cineva care a rămas urme adânci în educaţia mea. Acea persoană era Lucia Demetrius. Ea m-a pregătit foarte bine şi uite-aşa, debutul meu s-a produs în anul 1948, când am fost admis student la Institutul de Arte din Bucureşti.

Rep.: Cum a decurs activitatea la teatrul din Capitală?

A.M.: Este adevărat că am început la Bucureşti, dar pentru că nu m-am simţit satisfăcut din punct de vedere profesional, am plecat la Bârlad, unde am ajuns şi director. Acolo am stat, însă, doar cinci ani, după care am venit la Constanţa, pentru că m-am supărat pe autorităţile locale. La Bârlad, am avut onoarea de a lucra cu unul dintre cei mai renumiţi regizori de teatru, Sică Alexandrescu, pe care l-am întâlnit peste alţi câţiva ani.

Rep.: Ce roluri v-au plăcut cel mai mult?

A.M.: Chiar dacă de-a lungul timpului, am putut fi urmărit de public în numeroase piese de teatru, îmi aduce aminte cu mare plăcere de două roluri, cel din piesa de teatru "Papa se lustruieşte", în care l-am interpretat pe Papa şi de rolul Ianke, din "Take, Ianke şi Cadâr". Alte roluri care mi-au plăcut au fost cele din "Visul unei nopţi de vară", "Livada cu vişini", "Vrăjitoarele din Salem". De asemenea, îl iubesc pe Mihai Eminescu, ale cărui poezii le-aş recita în orice moment.

Rep.: Aţi fost coleg de cameră în facultate cu Toma Caragiu. Cum v-aţi înteles cu el?

A.M.: Am avut norocul să locuiesc cu Toma Caragiu cam un an de zile. Deşi în 1948 el îşi finaliza studiile, nu avea în nici un strop de aroganţă. Faima nu l-a schimbat niciodată. Era un adorabil, foarte sociabil, glumeţ. Nu era răutăcios niciodată. La acel moment, era deja actor la Teatrul Naţional. Îmi amintesc şi acum că la acea epocă venea acasă imediat după spectacole şi mă întreba ce mâncăm. Cum nu ne îngrijeam de acest aspect, de multe ori ne duceamun etaj mai sus, la studenţii de la Arte Plastice şi luam de la ei tot ce găseam: un borcan de untură, jumeri sau dulceaţă, după care puneam la loc ce rămânea.

Rep.: Aţi mai ţinut legătura cu el după absolvire?

A.M.: Mai târziu s-a înrolat în armată. De acolo, mi-a trims două cărţi poştale, pe care le păstrez şi-n ziua de azi. În anul 1951 a venit la Constanţa. L-am mai revăzut prin oraş, dar şi pe la filmări. Am ţinut mereu legătura cu el, între noi doi înfiripându-se o prietenie puternică.

Rep.: Cu cine aţi mai colaborat pe parcursul acestor ani?

A.M.: Am jucat şi cu Radu Beligan, cu Grigore Vasiliu în piesa "Adam şi Eva". Mi-a rămas în minte şi marele maestru Sică Alexandrescu, regizor de mare valoare, care a montat la Constanţa "Papa se lustruieşte". Atunci, a fost distribuit în rol un venerabil şi important actor, dar care avea, pe lângă activitatea artistică şi alt gen de preocupări, precum jocurile de noroc. Pe data de 30 august a fost premiera unei piese, iar în octombrie trebuia să plecăm în turneu. M-am dus la regizor să joc rolul în dublură, dar am fost refuzat. Ambiţios şi hotărât, am învăţat rolul şi după concediu, colegul meu mi-a zis că el nu poate juca două roluri pe zi. Şansa mi-a surâns. Am plecat la Brăila, Galaţi, Bacău şi după aceea mi-a spus că nu mai poate juca. La acel moment am fost întrebat dacă ştiu rolul şi seara l-am jucat la Paşcani. Apoi, am jucat în locul lui Morţun tot turneul.

Rep.: Cum vi se pare teatrul în ziua de azi?

A.M.: Eu am fost întotodeauna de părere că omul sfinţeşte locul, dar nu astăzi nu mai văd la actorii tineri elanul creator pe care l-au avut înaintaşii noştri. În teatru, trebuie să ştii şi să te umileşti şi să te sacrifici. Trăirea într-un rol nu are tangenţe decât cu talentul interior pe care îl ai. Viaţa interioară a unui actor este cu totul altceva decât viaţa interioară a unui om care vine la teatru, citeşte textul, îl îvaţă bine şi îl rosteşte într-un spectacol. L-a citit nuanţat, dar unde este vibraţia, trăirea?

Rep.: Mai există tineri care există această vibraţie?

A.M.: Trebuie să recunoaştem că apar mereu talente. Unii mai au de perfecţionat meseria, dar au glasul plăcut. Cu toate acestea, mai trebuie să lucreze la dicţie. Majoritatea nu sunt animaţi de a rupe meseria şi a o planta în sufletul lor cu toată tăria. Trebuie să ai textul în minte, suflet şi-n inimă, şi-n carne. Devii personaj după ce ai împliniri totale, nu mai eşti tu, eşti personajul acela pe care-l interpretezi.

Rep.: Se poate trăi din meserie de actor?

A.M.: Retribuţia este foarte modestă. Tinerii din ziua de azi iau între 900 şi 1.200 de lei, bani cu care nu zic că nu se poate trăi, dar nu-şi pot lua zborul.

Rep.: Cum comentaţi gestul lui Claudiu Bleonţ, care s-a dezbrăcat în public?

A.M.: Sunt teribilisme care denotă pierderea unui autocontrol, a unor judecăţi care apar în legătură cu gestul respectiv. Eşti un om al sufletelor bune, chiar dacă joci roluri negative. La o asemenea exagerare, nu te poţi aştepta şi este rău pentru că el e un actor care are virtuţi, nu e tocmai un nimeni. Cred că i-a scăpat ceva nebunie.

Mirabela PANFIL