REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 11 Mai 2024
Anul XX Nr. 6726
11.4° Constanța Sâmbătă, 11 Mai 2024 Anul XX Nr. 6726
 

Viceprimarul din Corbu, SOLICITAT să dea DECLARAȚIE în fața instanței, într-un dosar de ordin de PROTECȚIE!

Viceprimarul din Corbu, SOLICITAT să dea DECLARAȚIE în fața instanței, într-un dosar de ordin de PROTECȚIE!

Replica API 10 decembrie 2019 | 00:00 436

O femeie a sunat la 112 în timp ce se afla în cadrul Primăriei din localitatea Corbu, viceprimarul intervenind atunci pentru a aplana un eventual conflict, însă fără să fie martorul vreunei fapte de agresiune. Chiar și așa, dosarul a ajuns în instanță, iar femeia, în calitate de reclamant, chiar a cerut să fie audiat viceprimarul.

Femeia a solicitat, în instanță, emiterea unui ordin de protecție, precizând că a fost victima unei agresiuni în ziua de 3 decembrie când s-a prezentat la Corbu pentru a reglementa situația partajului (în urma divorțului), iar pârâtul, fiind probabil anunțat de alte persoane din primărie, respectiv o rudă a acestuia care ar lucra acolo, ar fi profitat de faptul că aceasta este singură într-un moment când funcționarul s-a dus să xeroxeze documentele, a lovit victima pe care o lovise deja și anterior, sentința de divorț fiind edificativă în sensul că au existat acte de violență și în 2012 și în 2016, chiar dacă pârâtul nu își mai aduce aminte, acte care conduc la concluzia că există o situație actuală certă a existenței pericolului actual și pentru reclamantă și pentru copii acesteia, motiv pentru acre a solicitat să se dispună ca și măsuri de protecție obligarea pârâtului la o distanță de cel puțin100 metri față de victimă, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 100 metri față de minori, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 100 metri față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ și față de locuința bunicilor materni, interzicerea oricărui contact inclusiv telefonic sau orice corespondență cu victima, de asemenea solicită să se impună pârâtului să urmeze o consiliere psihologică. Acesta a relatat că a fost agresată în birou, când era singură și nu a văzut nimeni, însă când a început să strige a venit viceprimarul, care l-a luat pe pârât la el în birou, după care ea a sunat la 112, astfel solicitând să fie audiat și viceprimarul, pentru a spune ce a perceput, tot ea menționând că nu a văzut nimeni momentul în care ar fi fost agresată.

”Față de dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, constat că reclamanta nu a dovedit exercitarea de către pârât a unor forme de violență, fizică, verbală sau psihologică, și prin urmare instanța conchide că susținerile reclamantei sunt simple afirmații nesusținute de nici o altă probă. Instanța constată faptul că, deși reclamanta nu a probat exercitarea actelor de violență în fața instanței, aceasta s-a adresat inclusiv organelor de poliție care au putut aprecia la momentul la care le-a fost solicitată intervenția dacă se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu. În ce privește înregistrarea video, reclamanta a susținut faptul că a fost agresată într-un birou din cadrul primăriei iar viceprimarul nu l-a observat pe pârât când a lovit-o pe reclamantă. Faptul că pârâtul s-a aflat într-un birou din cadrul primăriei cu reclamanta este confirmat de ambele părți care nu au negat prezența concomitentă în primărie a ambelor părți și nici faptul că reclamanta a țipat si sunat la 112. Cu toate acestea, reclamanta însăși a precizat faptul că persoanele din cadrul primăriei nu l-au văzut pe pârât când a amenințat-o sau a agresat-o fizic. Deși în urmă cu câțiva ani au mai existat acte de violență din partea pârâtului, ulterior, părțile s-au mai întâlnit în mod constant, fără că pârâtul să o mai agreseze în vreun fel. Totodată, în situația în care exista o stare de temere, reclamanta ar fi avut posibilitatea de a introduce cererea privind emiterea ordinului de protecție la data respectivă și nu după trei zile, în contextul în care nimic nu a intervenit între timp”, se arată în dosar. Prin urmare, judecătorii au respins cererea formulată de reclamantă cu privire la emiterea ordinului de protecție.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Viceprimar pnl condamnat pentru o Romanie Normala!
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
194341463540
5/49
302723465
joker
2345344389