-2° Constanța Lun., 30 Ian. 2023
Anul XX Nr. 6259
-2° Constanța Luni, 30 Ianuarie 2023 Anul XX Nr. 6259

VIDEO! 10 milioane de euro, FONDURI EUROPENE, a adus DELICOTI la Poarta ALBĂ

Replica API 2 iunie 2021 | 00:09 3368

Vasile Delicoti intră în categoria acelor primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventați. În 15 ani și patru mandate, primarul din Poarta Albă a accesat 10 milioane de euro fonduri europene pentru dezvoltarea comunei și nu se oprește aici. Are planuri mărețe, iar unul dintre acestea este transformarea localității în oraș. Care sunt secretele succesului său, care sunt principiile după acre se ghidează, ne spune chiar Vasile Delicoti, într-un interviu acordat ziarului Replica.

În debutul interviului, Vasile Delicoti a făcut o trecere în revistă a proiectelor finalizate, dintre acestea amintim construcția a două grădinițe, una și-a primit, deja copiii, cea de-a doua urmând să-și deschidă porțile în toamnă, a modernizat drumuri, a băgat canalizare, reabilitează Colegiul Agricol și urmează altele la fel de importante. Unul dintre ele vizează alimentarea cu gaze în Poarta Albă, un proiect major, dar de durată. ”A intrat în evaluare proiectul. A fost transmis către Ministerul Energiei. Am primit aviz pozitiv de la Minister şi aşteptăm finalizarea evaluării pentru a reuşi să semnăm finanţarea. Suma alocată este de 247 de milioane de euro. Avem promisiune de la Guvern că va suplimenta banii până la un miliard de euro, avem speranţa că ne vom încadra spre finanţare. Au fost alocaţi 247 de milioane în primă fază, dacă nu ne încadrăm din cauza punctajului, la acest proiect vom avea şanse în cea de-a doua etapă. Vom fi finanţaţi tot prin fonduri europene, prin Programul de Rezilienţă şi Redresare ori prin PNDL3”, a explicat primarul, precizând, totodată, că locuitorii vor avea gaze la sfârşitul anului 2023, eventual 2024, dacă se schimbă finanţarea.

Delicoti: Suntem o localitate cu buget mic, nu ne permitem să pierdem finanțările

Delicoti a atras fonduri europene în valoare de 10 milioane de euro în 15 ani, banii ajungând către toate direcțiile: învăţământ, apă, canalizare, asfaltare, și, mai nou, alimentarea la rețeaua de gaze. Care este secretul? ”Secretul este să ştii să citeşti ghidul, să iei punctaj mare, în implementare să urmăreşti foarte bine calendarul de finanţare, există anexă cu etapele, ele se trec şi în studiile de fezabilitate, mulţi fug de fondurile europene. Este importantă şi echipa, te ajută să respecți termenele. Este un volum mare de muncă. Contează şi un consultant bun, el trebuie să fie interesat să ajute comunitatea. Secretul în obținerea fondurilor este să faci cât mai multe puncte din cele 100. Trebuie întrunite anumite condiţii. Dacă nu ştii să urmărești aceste criterii, nu obţii punctajul. Suntem o localitate cu buget mic şi nu ne permitem să pierdem finanţările. În cele două perioade de finanţare, în 14 ani, am accesat 10 milioane de euro”, a spus alesul șef din Poarta Albă.

Magnum BET - Ad.
Magnum BET - Ad.

Poarta Albă, de la comună la oraș

Vasile Delicoti se preocupă, în același timp, și de demersurile pentru ca a sa comună în care s-a născut și a crescut să devină oraș. ”Spre deosebire de comune, oraşele nu au limitarea de care spuneam. Oraşele au avut proiecte de la 5 milioane până la 20. În fiecare sesiune, o comună a putut să ia maximum un milion. Nu vom crește taxele, dacă vom deveni oraș, singurele taxe care se vor mări sunt cele pe codul fiscal, dar studiez cum putem face să le menţinem la nivelul actual, sunt cele pe terenul agricol. Următorul pas este legat de strângerea de semnături, mergem către Prefectura Constanţa să le depunem, va fi declanșat un referendum. Dacă 50% din cei care se vor prezenta vor vota DA, atunci se poate trece la etapa următoare. Vom înainta rezultatul referendumului către Guvern, care va iniţia o hotărâre ce va trece prin Parlament şi se va trece la statutul de oraş. Sunt foarte multe avantaje în alocarea de bani, firmele private au un beneficiu. Vor avea multe oportunităţi de depunere a proiectelor pe fonduri europene”, a mai spus Delicoti.

Delicoti: Nu mi-am propus să ies la pensie de la primărie

Care este secretul succesului lui Vasile Delicoti? ”Fac ce îmi place, este principalul factor care determină succesul. În administraţie publică trebuie să îţi placă să construieşti. Şi echipa pe care mi-am ales-o m-a ajutat, cei care nu au dat randamentul scontat, au trebuit să plece. Interesul meu este să dezvolt localitatea, să fac tot ce-mi propun. Nu mi-am propus să ies la pensie de la primărie, nu stiu ce voi face peste 3-7 ani, ştiu ce mi-am propus pentru localitatea Poarta Albă. Vreau să arate ca un oraş, este o localitate în m-am născut, am crescut, am învăţat, am avut posibilităţi să părăsesc localitatea, dar nu am făcut-o pentru că sunt legat de ea. Îmi doresc să avem spații de joacă moderne, am făcut și o pădure de 77 de hectare pentru a îmbunătăţi calitatea aerului”, a mărturisit liberalul.

USR are puțină experiență politică

Schimbă registrul și trecem de l administrație la politică și la disputele din interiorul coaliției. Vasile Delicoti a comentat gestul celor de laa USR de a nu participa la ședința de consiliu. ”Vizavi de relaţia cu USR s-a ocupat strict organizaţia municipală. Cele două organizaţii trebuie să discute, să regleze lucrurile. Dacă nu, atunci va interveni organizaţia judeţeană. Alianţa trebuie să fie în interesul cetăţenilor, Constanţa este cel mai important oraş. Considerăm că cei de la municipiu sunt maturi politic şi pot gestiona situaţia. Cei de la PNL au experienţă, USR are mai puţină şi viziunile nu sunt la fel. USR mai are de ars etape, sunt tineri în politică, li se pare că lucrurile ar trebui să se întâmple altfel. Lucrurile pot fi făcute doar dacă se pliază pe lege. Cei care nu au experienţă în politică văd lucrurile simplist, USR îşi va da seama în timp. Trebuie maturitate politică şi experienţă în administraţie şi atunci negocierile vor merge mai bine”, este de părere Vasile Delicoti.

Totodată, și-a exprimat poziția și față de nemulțumirea social democraților cu privire la repartiția banilor, de către CJ, la primării. ”Cei care nu au participat la dezvoltarea județului se plâng. Dacă facem o socoteală a tot ceea ce au primit din 2002 până în 2020... au luat sume de zeci de ori mai mari decât au luat primăriile PNL în momentul de faţă. Au fost mulţi ani în care nu am primit nimic. CJC trebuie să facă publice, pe ultimii 16 ani, sumele încasate de primăriile PSD. De exemplu, Primăria Dumbrăveni, cu 500 de locuitori, a primit 5 milioane pentru un teren de sport. La Medgidia s-au alocat doar 50 de mii, cu 44 de mii de locuitori. Pe vremea lui Constantinescu au fost primării care nu primeau niciun leu”, a precizat Delicoti.

Mai multe, puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
9192523938
5/49
91138331417
joker
131033312820