Viorel Teliceanu: Povestea pensiilor magistraților a fost folosită într-o cheie electorală! Video

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Viorel Teliceanu a declarat în exclusivitate pentru cotidianul Replica de Constanța că în zona de evaziune fiscală numărul sesizărilor penale a scăzut de la 100-150 anual, la cel mult 10. Potrivit acestuia, scăderea dramatică este cauzată de schimbarea legislației prin care ANAF le oferă posibilitatea celor depistați cu evaziune fiscală să plătească prejudiciul creat și o sumă în plus. Mai mult, Viorel Teliceanu a afirmat că și la nivelul ANAF controalele s-au simplificat, în sensul în care merg foarte mult pe verificările inopinate, fără a mai face verificări amănunțite care implică mai multe firme. În ceea ce privește cazurile de corupție care sunt în sarcina Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Viorel Teliceanu a afirmat că cele mai multe se referă la polițiștii care aplică sancțiuni. Prim procurorul a vorbit și despre cazul „Șacalul” dar și despre actuala situație din parchetele constănțene. 

Robert Nenciu, Viorel Teliceanu

,,Referitor la cercetarea disciplinară, care a durat aproximativ șapte luni, aceasta s-a încheiat. Nu mi s-a imputat absolut nimic. S-a dispus clasarea acestei sesizări disciplinare și nu s-a constatat nicio încălcare a vreunui articol din lege, normă, ordin sau alt act normativ.

Cu ce se ocupă Teliceanu? Activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care are competență pe întreaga rază a județului Constanța, are patru tipuri principale de competență: infracțiunile contra vieții – omor, tentativă de omor; infracțiunile de evaziune fiscală și spălarea banilor; infracțiunile de corupție care nu intră în competența DNA-ului, și preluarea dosarelor de la parchetele inferioare – cele de pe lângă judecătorii – și efectuarea urmăririi penale până la finalizarea acestora.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova s-a confruntat, o perioadă lungă de timp, cu probleme de personal, în sensul că nu prea existau colegi care să dorească să lucreze acolo. Este destul de departe de centrele urbane mari și, chiar și atunci când am avut colegi, unii dintre ei s-au confruntat cu probleme grave de sănătate, inclusiv boli incurabile.

În prezent, la Hârșova avem un prim-procuror titular – un coleg foarte serios, tânăr și cu putere de muncă – precum și o colegă venită prin admitere directă în magistratură, fostă grefieră.

Funcționarea parchetelor mici este pusă în dificultate. Putem spune că, în medie, cam un parchet pe județ are probleme mari de personal și organizare. Cred că o soluție mult mai bună ar fi desființarea acestor unități. De altfel, am făcut numeroase demersuri și am participat la discuții și dezbateri pe această temă. Domnul Procuror General Alex Florența are un proiect legislativ în lucru, care vizează modificări astfel încât astfel de parchete mici să fie desființate”, a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Viorel Teliceanu.

Parchetul de la Hârșova, în pericol de desființare

„În județul Constanța, Parchetul Hârșova, de exemplu, s-ar preta la desființare. Este clar că nimeni nu își dorește să se întoarcă acolo. Nu există persoane din Hârșova care să lucreze în parchet, iar cei care ar fi dispuși să lucreze acolo – procurori sau chiar grefieri – nu vor să meargă într-un oraș atât de mic, fără perspective.

Aceeași situație se regăsește și în rândul judecătorilor. Dacă trebuie să mergi acolo cu forța, acel parchet nu va funcționa niciodată cu adevărat bine. Colegii care sunt acum acolo, ușor-ușor, vor căuta să plece. În următorii 100 de ani nu va exista o soluție reală – doar improvizații. De aceea, consider că singura soluție reală este desființarea acestor unități.

Eu aveam o altă viziune: fie desființare completă, fie transformarea acestor unități în puncte secundare de lucru pentru parchete mai apropiate – de exemplu, Parchetul de pe lângă o judecătorie Medgidia. Acesta ar prelua toată competența și personalul. Ar fi o variantă intermediară între desființarea totală și păstrarea în forma actuală, care nu este eficientă.

Viorel Teliceanu

Am avut cazuri în care a trebuit să delegăm un procuror pentru o zi la Hârșova. De exemplu, o colegă a decedat, iar o altă colegă a ieșit la pensie anul trecut, în iunie, chiar în perioada alegerilor locale. Procurorii trebuiau să intre în ședințele de judecată în care se soluționau contestațiile partidelor politice, dar nu mai aveam personal disponibil.

A fost nevoie să delegăm un procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova. Este o procedură mai complexă, pentru că delegarea se face de către Procurorul General al României, cu acordul magistratului în cauză – fie judecător, fie procuror. Nu poate merge de unul singur sau să lucreze fără acest acord. Vă dați seama că trebuie să apelezi la colegialitatea unor oameni ca să accepte să facă naveta. Este foarte dificil”, a afirmat Teliceanu.

10 procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

„La Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța suntem 10 procurori dintr-o schemă aprobată de 23. Este a doua cea mai mare schemă din țară, după Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Dar, în realitate, suntem doar 10 procurori – incluzând atât pe cei cu funcții de conducere, cât și pe cei care participă în ședințele de judecată. De activitatea de urmărire penală se ocupă, efectiv, cam 3-4 procurori. Inclusiv eu fac de serviciu pe omoruri. Lucrez câte o săptămână, în ture, cu colegii, și mă implic direct în dosare penale, inclusiv în cele de corupție”, a spus Viorel Teliceanu.

Video 1:

Absolvenții nu sunt tentați de Parchetele din Constanța 

„Plaja de absolvenți de Drept și de INM proveniți din județul Constanța este destul de mică. Nu ai de unde să aduci resursă umană. Pe lângă asta, apropierea de București este un avantaj, dar și un dezavantaj: cei care sunt din zonă preferă, în general, să meargă în Capitală. Nu este ca la Iași sau Cluj, care sunt capitale regionale puternice și atrag absolvenți din întreaga zonă. Acolo tinerii migrează, rămân și se stabilesc. Aici nu se întâmplă la fel.

Ca să nu mai spun că, în zona noastră, tradiția este mai degrabă maritimă – avem mulți absolvenți de marină, de la Universitatea Maritimă din Constanța (UMC), nu de Drept. Așadar, nu avem o bază locală de recrutare. Cei 2-3 absolvenți de Drept care vin preferă, în general, să plece în București. Iar cei care vin din alte zone ale țării nu sunt atașați de Constanța și, în principiu, vor să plece cât mai repede.

Din această cauză cercetarea penală durează atât de mult în anumite situații la care se adaugă un  aspect important: modificările legislative. Am protestat la momentul respectiv. S-a mărit foarte mult vechimea necesară pentru promovare de la parchetele de pe lângă judecătorii la cele de pe lângă tribunale.

Dacă înainte puteai delega un coleg fără gradul aferent și totuși să-l aduci să lucreze, dacă era un pic mai energic, mai capabil, puteai să-l iei de la un parchet inferior.

Acum, dacă nu are gradul corespunzător – adică dacă nu are o vechime minimă de 7 ani – nu-l mai poți aduce deloc. Ajungi în niște situații dificile, fără ieșire. Este foarte greu să improvizezi ceva. Și, da, una dintre cele mai importante consecințe este că dosarele durează destul de mult până să fie soluționate. În principiu, aceasta este principala cauză pentru care dosarele se întind atât de mult la noi. Sigur, este o situație care apare și în alte locuri din țară, dar aici se resimte cu atât mai puternic.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, se constată o scădere drastică a numărului de sesizări înregistrate de la ANAF. În principiu, dosarele de evaziune fiscală care ajung să aibă o finalitate sunt cele constituite în urma sesizărilor făcute de ANAF. Acolo se face o inspecție fiscală, o verificare temeinică, cu specialiști. Nu vorbim despre situații banale, cum ar fi cazul în care un vecin reclamă că altul a închiriat un apartament fără să încheie contract.

Numai că ANAF-ul a avut, de-a lungul timpului, o politică prin care a urmărit reducerea situațiilor în care sesizează organele de urmărire penală. Această politică a fost oficializată acum aproximativ doi ani, când a fost modificată Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

În prezent, dacă o persoană este depistată că a săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală, iar aceasta își achită prejudiciul și un anumit procent suplimentar – penalități, majorări, etc. – beneficiază de imunitate. Organele de urmărire penală nici nu mai sunt sesizate în astfel de cazuri”, a explicat Viorel Teliceanu.

Robert Nenciu, Viorel Teliceanu

Au scăzut sesizările primite de la ANAF

„Până la urmă, știți cum e? E ok. Statul recuperează banii pe care trebuia oricum să-i încaseze și ceva în plus. Eu, personal, nu cunosc exact situația de la ANAF, în detaliu. Trebuie văzut câte astfel de infracțiuni constată ANAF-ul. Eu nu am această situație detaliată de acolo. Cert este că sesizările de la ANAF au scăzut dramatic. Dramatic. Adică, într-un an întreg, primim 5-6 sesizări. 5-6 sesizări pe an. Înainte erau 100-150. Ca să vedeți diferența. Sigur, înainte se mai făceau și sesizări doar ca să «facem bețe». Să dăm bine în statistică: «Dom’le, am făcut sesizări.»

Erau și multe care nu aveau fundament – se dispunea clasarea cauzelor pentru că, în realitate, nu era vorba de infracțiuni de evaziune fiscală. Și dacă vă spun că procentul de trimitere în judecată, în toate dosarele pe care le avem în lucru, este undeva la 10%?

Deci, din toate dosarele penale pe care le are un procuror – nu doar de evaziune fiscală, ci din toate tipurile – cam 10% se finalizează prin trimitere în judecată. Așa a fost întotdeauna, doar că lumea nu vede partea asta „nepublică”. Vede doar ce se trimite în judecată. Dar în realitate, trimiteai 10% în judecată și restul de 90% se clasează din diverse motive: lipsă de probe, fapta nu este infracțiune etc.

Nu e că nu ar fi infracțiuni sau că nu s-ar cerceta. Procurorii nu sunt chiar așa de răi. Dar dacă ai doar 5-6 sesizări, maximum 10 pe an de la ANAF, și păstrezi același procent de trimitere în judecată de 10%, rezultă, evident, doar una-două trimiteri în judecată pe an. Hai să spunem că, fiind făcute de ANAF, poate aceste sesizări sunt mai bine documentate decât altele, mai profesioniste, și procentul crește la 20-25%.

Chiar și așa, din 6 sesizări, tot doar 2 ajung în instanță. Și din acest motiv, la nivel național, nu sunt foarte multe dosare de evaziune fiscală care ajung efectiv în instanță. Eu cred că ANAF-ul, ca politică – asta e doar părerea mea, nu am date concrete – a fost mai degrabă orientat nu spre sesizări penale și nu spre verificări pe lanțuri financiar-economice între societăți, ci spre controale inopinate.

Sunt mai ușor de făcut. Nu presupun muncă intensă. Te duci la contribuabil, îl verifici punctual, îi dai amendă și cu asta-basta. Pare că aduci bani la buget mai repede. Asta e percepția. Dar doar pare. Dacă gândești din perspectiva celui care aplică amenda, pare eficient: «I-am dat o amendă, am adus bani la buget.» Dar dacă privești la nivel macro, vezi că nu e chiar așa. Așadar, cred că aceste două sunt cauzele pentru care s-a preferat această manieră de lucru: Controalele sunt mai simple și mai rapide. Pare că aduc mai mulți bani la buget – amenda se aplică direct.

În schimb, dacă vrei să lucrezi pe un lanț de societăți, să faci o inspecție fiscală serioasă, asta presupune timp, efort, resurse, specialiști. Iar la final s-ar putea să nu ai niciun leu încasat imediat. Doar sesizezi organele de urmărire penală. Și atunci pare că nu aduci bani la buget. La toate acestea se adaugă și faptul că procedurile penale sunt mai lungi, mai complexe.

Am avut mai multe cazuri importante. Cred că am avut și evaziuni de peste un milion de euro. Cel mai mare caz cred că a fost un dosar venit de la DIICOT. La un moment dat, DIICOT-ul avea în lucru dosare de evaziune fiscală. Ulterior, prin 2016, dacă nu mă înșel, au încercat să renunțe la ele. S-a și modificat legea în acest sens și toate dosarele respective au fost trimise la parchetele de pe lângă tribunale.

De curând s-a modificat din nou legea, iar DIICOT a recăpătat o parte din competență, dar destul de restrânsă. Îmi amintesc de un dosar cu 138 de inculpați. Acolo era un prejudiciu foarte mare”, a spus prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Cetățenii supărați că au fost amendați fac reclamați imediat la Parchet

Polițiștii, cei mai reclamați la parchet de către cetățeni

„În termeni colocviali, este vorba de „marea corupție” (care ține de DNA) și „mica corupție” – cea de competența noastră. Se referă la infracțiuni precum luare de mită, dare de mită, trafic sau cumpărare de influență, în general cu sume mai mici de 10.000 de euro.

Cele mai frecvente sunt infracțiuni comise de agenți de poliție – din categoria profesională a agenților, nu a ofițerilor. Cei din urmă intră automat în competența DNA, indiferent de sumă. Ar mai putea exista fapte de corupție comise de medici, profesori, dar sesizările sunt extrem de puține. Iar cele care există, de cele mai multe ori nu duc la o finalitate judiciară semnificativă. De ce? Cred că pot să vă spun, inclusiv, că cei mai mulți dintre cei reclamați sunt polițiștii. De ce? Pentru că ține de natura meseriei lor.

Polițiștii sunt cei care, atunci când iau măsuri, chiar corecte fiind, îi nemulțumesc pe oameni. Când aplici o amendă, omul nu vede decât că este deranjat, că pleacă acasă cu o sancțiune.

Iar impulsul lui, reacția firească, este să reclame polițistul. Dacă mergi la un medic sau la un profesor, de regulă ești mulțumit că ai primit un serviciu, că „ți-a dat”. Și atunci nu mai ai niciun interes să îl reclami. Acesta este motivul pentru care cele mai multe sesizări vizează polițiștii. Deși, din percepția mea, în realitate, corupția nu este în cel mai mare procent la nivelul acestei categorii socio-profesionale. Am văzut, de altfel, cazuri în care reclamațiile vizau sume de 500 de lei”, a declarat Viorel Teliceanu.

„Șacalul” nu a recunoscut nimic în perioada anchetei penale 

„Nu am lucrat personal în acest dosar, dar știam, în mare, ce făcea colegul. Mă anunța și discutam pe marginea cazului. Domnul Bodean de la DIICOT s-a ocupat direct de dosar.

Una dintre dificultăți a fost că medicii legiști nu au reușit să stabilească exact cauza morții victimelor. A existat o perioadă de incertitudine – nu știam dacă avem de-a face cu un dosar de ucidere din culpă, o moarte suspectă (și deci competența Parchetului de pe lângă Judecătorie), sau un veritabil dosar de omor. De aici au plecat toate problemele.

Video 2:

Nu mai spun că autorul avea un mod de operare specific: dădea drumul la aerul condiționat, încuia apartamentul victimei, iar decesul era descoperit abia după câteva zile. Nu se putea interveni imediat, iar cauza morții nu putea fi stabilită clar. Ulterior, din cercetări a rezultat că acest personaj – pe care l-am numit generic „Șacalul” – și-a sugrumat victimele. Acest lucru a rezultat dintr-o declarație făcută în fața uneia dintre persoanele implicate în dosar.

Pentru că, medical și științific, nu s-a putut stabili cauza decesului. Coroborat însă cu celelalte probe, a rezultat, fără dubiu, că el este autorul. Probele au fost obținute pe parcurs, pentru că a fost supravegheat o perioadă. Nu a reieșit imediat, din prima zi, că a comis fapta. A fost nevoie de timp pentru ca probele să indice că el a săvârșit omorul.

A fost un dosar complicat, cu atât mai mult cu cât, inițial, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătorie, pe o infracțiune de ucidere din culpă – pentru că nu aveam stabilită cauza decesului. A presupus multă muncă din partea procurorului și a polițiștilor. S-au luat măsuri de supraveghere tehnică, iar cineva a trebuit să asculte zeci de ore de înregistrări, să fie atent la cele mai mici detalii. Doar ascultarea acelor înregistrări, timp de zile întregi, presupune resursă umană și concentrare”, a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Detaliile mici contează în astfel de cazuri

„În acest caz, am avut noroc că o persoană a fost extrem de atentă la un detaliu din niște mesaje. De acolo am preluat o informație minoră, dar am exploatat-o pas cu pas și am reușit, în cele din urmă, să soluționăm cauza. Detaliile mici contează – și dacă nu ești atent la ele, îți pot scăpa.

La momentul respectiv au apărut discuții în spațiul public: dacă polițiștii au greșit sau nu. Vă spun clar: nu a greșit nimeni. În afară, desigur, de acel personaj care a comis infracțiuni abominabile. A fost chiar o comisie de cercetare înființată la nivelul Ministerului de Interne. Nimeni nu avea ce să greșească. Acolo doar s-a muncit. Dar rezultatele, când muncești cu adevărat, nu vin imediat.

Un alt caz notabil din acest dosar a fost descoperirea unei legături între autorul principal și un polițist. A ieșit la iveală faptul că un agent de poliție îl favorizase, în contextul unei tamponări cu una dintre victime. În loc să își exercite atribuțiile conform legii, polițistul l-a protejat pe autor, care nu avea nici măcar permis de conducere. Am instrumentat și acest dosar, polițistul a fost reținut, arestat la domiciliu câteva zile, și urmează să dispun soluția legală. Până la urmă, cine greșește trebuie să răspundă. Poate, dacă acel polițist și-ar fi făcut datoria la timp, nu ar mai fi existat o a doua victimă. Nu pot spune cu certitudine, dar se poate presupune că lucrurile ar fi luat o altă turnură. E foarte posibil ca destinul să se fi schimbat”, a afirmat Teliceanu.

,,Povestea pensiilor magistraților a fost rostogolită ca un bulgăre”

„Aș dori să adaug și o opinie legată de tema intens discutată în spațiul public: pensiile magistraților. S-a vorbit mult despre ele, s-au inflamat spiritele, s-au făcut campanii. Din perspectiva mea, această poveste a fost rostogolită ca un bulgăre, folosită într-o cheie electorală. S-a încercat clarificarea situației prin Legea nr. 282/2023, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 și care, cred eu, a așezat lucrurile pe un făgaș normal.

Această lege este în vigoare și prevede o etapizare a vârstei de pensionare până la 60 de ani. Prevede și ca pensia să nu depășească salariul, ceea ce e firesc. În trecut, până în 2018, nu existau pensii mai mari decât salariile. Situația s-a schimbat când s-a trecut plata impozitelor de la angajator la angajat – salariile brute au fost mărite artificial pentru ca netul să rămână același, iar pensiile s-au calculat apoi la aceste brute crescute”, a mai spus Viorel Teliceanu.

Video 3:

Nu e normal să ieși la pensie la 47, 48 sau 50 de ani

„Personal, sunt de acord că nu e normal să ieși la pensie la 47, 48 sau 50 de ani. Legea 282 a venit să repare aceste derapaje. Însă acum se discută din nou despre modificarea legii – fără o dezbatere serioasă. Deși lucrurile păreau lămurite, se reia subiectul. Se vorbește despre reducerea vârstei la 58 de ani, dacă se iese anticipat. Noi, ca magistrați, am acceptat vârsta de 60 de ani.

„Vrei să-ți citească dosarul un magistrat de 45 de ani sau unul de 64?”

„Din punctul meu de vedere, 60 de ani ar putea fi limita minimă. Cine vrea să rămână până la 65 de ani, să aibă această opțiune. Dar să nu obligi pe toată lumea să rămână până la acea vârstă. Este o meserie solicitantă – intelectual, emoțional și fizic. Și, lăsând toate celelalte argumente la o parte, întreb: dumneavoastră, cine ați vrea să vă facă dreptate? Un magistrat lucid și capabil sau unul epuizat? „Vrei să-ți citească dosarul un magistrat de 45 de ani sau unul de 64?”

Dacă mă întrebați pe mine, fără să supăr pe nimeni, aș prefera să fiu judecat sau cercetat de un magistrat de 45, poate 50-55 de ani. Odată cu înaintarea în vârstă – și spun asta din experiență și din ce am văzut și la alți colegi – nu mai ai același chef să te apleci asupra dosarului, să fii foarte atent. Chiar dacă tu crezi că încă ești „verde”, realitatea e că puterea de concentrare scade.

Și atunci, ce ne dorim cu adevărat? Un magistrat în putere, cu energie, cu dorința și capacitatea de a studia dosarul în profunzime, sau doar satisfacția că stă în funcție până la 65 de ani, dar când îți citește dosarul îl trece rapid în revistă și apoi îți dă o soluție care nu te mulțumește?

Lucrurile trebuie privite dintr-o perspectivă completă. Cred că magistratura este, poate, singura profesie de pe planetă în care, pentru a lua o măsură, trebuie să citești. Nu doar legi, pentru că ai obligația profesională să fii pregătit, dar trebuie să citești și dosarul – uneori sute sau mii de pagini. Un medic, de exemplu, citește poate două, trei file, sau îl consultă direct pe pacient. Nu are de analizat un dosar medical întins pe zeci de volume.

Gândiți-vă că un magistrat face asta 40 de ani. În ultimii 5 ani, mai are aceeași capacitate mentală, aceeași putere, același entuziasm? Chiar dacă el se consideră încă apt? E o discuție serioasă, care va continua, din păcate, în absența consultării reale a profesiei.

Guvernanții, cei care lucrează la un astfel de proiect, nu ne-au consultat deloc. Nu sunt interesați să audă argumentele noastre. Da, am văzut și criticile aduse doamnei președinte a CSM-ului. Nu o cunosc personal, poate comunicarea publică nu a fost cea mai inspirată, dar mesajul conținea și argumente de fond care nu ar fi trebuit aruncate la gunoi. Din păcate, nimeni nu a vrut să discute serios. Totul pare a fi o manevră cu tentă electorală.

Niciuna dintre asociațiile profesionale ale judecătorilor sau procurorilor nu a fost consultată. Am văzut un interviu cu premierul în care spunea că urmează să se întâlnească cu ele, dar, în realitate, nu a fost așa. Eu l-aș întreba simplu: dumneavoastră ați prefera să vă judece cineva de 64 de ani sau unul de 54?”, a mai afirmat Viorel Teliceanu.

Video 4:

Lumea spune: „Ce, meritați voi pensii speciale?”

„Lumea spune: «Ce, meritați voi pensii speciale?» E o întrebare corectă. Dar haideți să pornim de la o analiză științifică, echilibrată. Să ne uităm la modul de admitere în profesie. În 2004, spre exemplu, erau 20 de candidați pe un loc la intrarea în magistratură. A fost și rămâne una dintre cele mai grele profesii în care poți pătrunde.

Pe parcursul carierei, promovările sunt extrem de dificile. Sunt interdicții severe. De exemplu, nu poți desfășura alte activități, niciun fel de colaborări externe. Spre comparație, medicii – și spun asta cu tot respectul – după program, pot lucra în privat. Poți trata același pacient și la stat, și în clinica ta privată. Veniturile lor sunt în mare parte din activitatea privată. Dacă ar lucra exclusiv în privat, ar mai avea același număr de pacienți?

Imaginați-vă un magistrat care ar putea da consultanță juridică inculpaților din propriul dosar. Este, desigur, o ipoteză absurdă, dar e relevantă pentru a înțelege diferența. În sistemul nostru, nu doar că nu ai voie, dar pentru cea mai mică sancțiune penală – cum ar fi o condamnare cu suspendare sau o amânare a aplicării pedepsei – ești exclus din profesie și pierzi și pensia de serviciu. Este o profesie cu exigențe mari, inclusiv în afara serviciului. Avem obligația unui comportament ireproșabil și în viața personală.

Așadar, când se vorbește despre pensii speciale, e nevoie de o privire de ansamblu asupra întregii cariere – de la admitere, la promovare, la interdicții, obligații și riscuri. Și da, putem discuta dacă pensia e prea mare sau prea mică. Dar nu trebuie să ignorăm întregul context.

S-a creat o adevărată ură împotriva magistraților, întreținută și de lipsa de popularitate a profesiei în sine. Gândiți-vă: când intrăm într-un dosar, doar una dintre părți câștigă. Cealaltă, evident, nu este mulțumită. Prin natura meseriei, gradul maxim de satisfacție publică este de 50%. Iar dacă dosarul durează, gradul scade și mai mult. Ce facem atunci? Punem pensia unui magistrat la 1.000 de lei și toată lumea e fericită?”, a spus Teliceanu.

Un șofer de TIR câștigă la fel ca un magistrat cu 5-6 ani vechime

„Am cunoștințe care lucrează în transporturi. Știu un șofer de TIR care face transport internațional și câștigă peste 10.000 de lei pe lună, uneori și 12.000. Știți cât câștigă un magistrat cu 5-6 ani vechime? Tot cam atât. Este asta echitate?

Cu tot respectul pentru munca de șofer, e totuși o diferență de responsabilitate și de exigență. În concluzie, lucrurile nu trebuie judecate doar pe baza unei frânturi de realitate. Avem nevoie de o viziune completă asupra întregii cariere și profesii”, a concluzionat Viorel Teliceanu.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.