REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
15.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Vladimir Putin spune că Ucraina ”irosește” șansele de negociere

Vladimir Putin spune că Ucraina ”irosește” șansele de negociere

Replica API 1 martie 2022 | 08:21 887

Vladimir Putin afirmă că Ucraina irosește șansele de negociere. Liderii de la Kiev au primit un ultimatum pentru a anunța dacă vor să discute sau nu cu rușii.

Rusia a dat oficialilor ucraineni un termen limită până la ora locală 15:00 duminică, pentru a decide dacă se vor întâlni pentru discuții în orașul belarus Gomel. Vladimir Medinsky, șeful delegației ruse și consilier al președintelui Vladimir Putin, a declarat agenției de presă de stat RIA Novosti că vor rămâne până la timpul alocat și vor aștepta un răspuns.

”De îndată ce primim această confirmare, vom porni imediat să ne întâlnim cu omologii noștri în cadrul negocierilor”, a spus Medinsky. ”Suntem pentru pace”.

Cu toate acestea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că ar fi dispus să poarte discuții cu Rusia, dar a respins propunerea acestora de a avea o întâlnire în Belarus. Statul este un aliat al Rusiei și a jucat un rol cheie în invadarea Ucrainei.

Trupele ruse au invadat granița cu Belarus cu sprijinul guvernului, potrivit oficialilor ucraineni. Administrația Biden a sancționat ulterior nouă firme de apărare din Belarus pentru sprijinul acordat invaziei.

Zelenski s-a adresat direct Belarusului, spunând că ”acțiunile agresive” de pe teritoriul belarus înseamnă că nu este posibil să se poarte discuții în țară. Ucraina a declarat și că a interceptat o rachetă de croazieră lansată spre Kiev de pe teritoriul belarus.

Departamentul de Stat al SUA a declarat joi că Zelenski rămâne ”o țintă principală pentru agresiunea rusă”, în timp ce președintele însuși a spus că ”inamicul m-a marcat drept ținta nr. 1”.

”Dacă discuțiile sunt respinse, partea ucraineană va purta toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge”, a spus Medinsky. ”Dar noi rămânem aici până la ora 15:00 în așteptarea unui răspuns din partea ucrainei”.

Președintele belarus Alexandru Lukașenko a declarat duminică că ”așteaptă” ca Ucraina să vină în țară pentru negocieri cu Rusia: "așteptăm. Toată lumea este în Gomel, așteaptă. Dacă vor veni, atunci vor fi negocieri", scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272