Vor fi sau nu boicotate, la Constanța, simulările pentru examenele naționale?! Video
Vor fi sau nu boicotate, la Constanța, simulările pentru examenele naționale?! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestProfesorii din mai multe județe, inclusiv din Constanța, au anunțat în jurul datei de 6 martie 2026 că ar putea boicota simulările pentru examenele naționale. Acest anunț a venit după ce au avut loc consultări făcute de către sindicatele din educație, în rândul cadrelor didactice. Inspectorul școlar general, Claudia Portase, a declarat în cadrul unui interviu acordat ziarului Replica de Constanța, că în orașul de la malul mării nu va fi boicotată simularea elevilor de gimnaziu, însă este posibil ca simularea elevilor de liceu să fie perturbată de boicotul cadrelor didactice.
Încă din iulie 2025, profesorii au început să iasă în stradă din cauza reducerii deficitului bugetar, dar și mărirea normei didactice cu două ore, ceea ce înseamnă că vor munci mai mult pe același salariu. Pe 25 februarie 2026, studenți, profesori și lideri de sindicat din Constanța s-au alăturat reprezentanților învățământului preuniversitar și universitar din toată țara la protestele ce au avut loc în fața Palatului de la Cotroceni. Deoarece nu s-a ținut cont de cerințele lor, profesorii se simt nevoiți să recurgă la boicotarea simulărilor examenelor naționale. Simularea evaluării naționale ar trebui să aibă loc în perioada 16-18 martie 2026, iar simulările examenului național de Bacalaureat 2026 pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a ar trebui să se desfășoare în perioada 23 - 26 martie 2026.
Potrivit liderilor sindicali, majoritatea profesorilor consultați s-a declarat nemulțumită de situația din sistemul de educație și ia în calcul neparticiparea la organizarea simulărilor. Această acțiune ar urma să fie o formă de presiune asupra guvernului pentru rezolvarea problemelor din învățământ. Liderii de sindicat le cer profesorilor să nu se lase intimidați de presiunile care se fac în școli asupra lor. Marius Nistor, liderul sindical, i-a rugat pe profesori să își respecte semnăturile pe care le-au dat legat de referendumul referitor la grevă sau neparticiparea la simulările examenelor naționale: „Le cer colegilor mei să-și respecte semnăturile date pe referendumul în cauză și să nu tacă, să spună exact ceea ce îi deranjează, să fie uniți și solidari”, transmite sindicalistul.
Reprezentanții sindicatelor spun că boicotul nu este îndreptat împotriva elevilor, ci este un semnal de alarmă adresat autorităților pentru a îmbunătăți condițiile din sistemul educațional. Situația rămâne în continuare în discuție, iar deciziile finale vor fi luate la nivelul fiecărei școli.
Așa cum era de așteptat, părinții se împart în două tabere. Unii sunt de părere că aceste simulări sunt esențiale pentru elevii aflați în anii terminali și că profesorii ar trebui să găsească alte metode prin care să atragă atenția asupra problemelor lor. Alții înțeleg alegerea profesorilor de a boicota aceste simulări și dreptul acestora de a lupta pentru condiții mai bune. Toate privirile sunt îndreptate către Ministrul Educației, Mihai Damian, care a declarat că se bazează pe faptul că toți cei implicați în procesul educațional vor acționa „în beneficiul elevilor“, subliniind importanța acestor testări pentru pregătirea examenelor finale.
„În această perioadă, MEC derulează activitățile specifice organizării simulărilor examenelor naționale, pentru a facilita participarea elevilor și profesorilor care consideră acest exercițiu util în pregătirea examenelor de la finalul anului școlar. Ministerul Educației și Cercetării înțelege nemulțumirile cadrelor didactice, însă își exprimă încrederea că toți cei implicați în organizarea și derularea acestor activități vor acționa în beneficiul elevilor. Situația este dinamică, iar demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție“, a spus ministrul.
Ce zice Claudia Portase, inspectorul școlar județean Constanța
Aflată în studioul Replica, în cadrul unui interviu, Claudia Portase, inspectorul școlar general Constanța, ne-a declarat, referitor la acest subiect:
„Nu avem semnale că aceste simulări naționale vor fi boicotate. Simularea aceasta națională este foarte importantă pentru că se va întâmpla ca în vară: cu scanarea lucrărilor, cu evaluarea pe platformă, evaluarea din țară a altor profesori și cred că este un lucru foarte bun pentru copii. La Bacalaureat însă, pentru săptămâna 23-25, avem câteva semnale, sunt două instituții care probabil nu vor organiza simulări și patru care nu au semnalat nimic oficial către conducerea unității“, a spus inspectorul școlar.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.6° Constanța 

















