Washingtonul salută intervenţia poliţiei canadiene pentru deblocarea axelor frontaliere
Washingtonul salută intervenţia poliţiei canadiene pentru deblocarea axelor frontaliere
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestWashingtonul a salutat intervenţia poliţiei canadiene în curs de desfăşurare pentru a redeschide mai multe artere frontaliere strategice între Statele Unite şi Canada, blocate până în prezent de manifestanţi care se opun măsurilor sanitare, potrivit unui comunicat al Casei Albe dat publicităţii duminică, notează AFP, citat de Agerpres.
O consilieră prezidenţială pentru securitate naţională, Liz Sherwood-Randall, şi-a exprimat "recunoştinţa pentru eforturile hotărâte ale forţelor de ordine (canadiene) de-a lungul frontierei cu scopul de a se ajunge la ridicarea completă a blocadelor".
Duminică mai devreme, poliţia a dislocat ultimii demonstranţi instalaţi de luni pe Podul Ambassador, un punct de acces frontalier esenţial între cei doi vecini americani şi a cărui închidere a avut consecinţe economice grave.
Duminică dimineaţă, secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, şi cel al transporturilor, Pete Buttigieg, au discutat cu omologii lor canadieni.
"Potrivit informaţiilor pe care le-au primit, majoritatea manifestanţilor au fost evacuaţi, barierele sunt în curs de a fi înlăturate şi pasajul este în curs de a fi securizat", a menţionat comunicatul.
"Autorităţile canadiene intenţionează să redeschidă astăzi Podul Ambassador, după ce au efectuat verificările de securitate necesare", a precizat Liz Sherwood-Randall.
Canada este confruntată de mai multe săptămâni cu o importantă mişcare de contestare, pornită de la un protest al şoferilor de camioane canadieni faţă de obligativitatea vaccinării pentru a trece graniţa cu Statele Unite, transformat rapid într-o respingere a măsurilor sanitare din Canada şi, pentru unii manifestanţi, împotriva guvernului lui Justin Trudeau.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.4° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



