rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Detalii din dosar!

Angajatul unei bănci, INFRACTOR sub ACOPERIRE! A jupuit de bani Piraeus Bank cu ajutorul propriei grupări!

Un angajat al Piraeus Bank, Radu Adrian Topor, era infractor sub acoperire. Parte dintr-o grupare infracţională, el a ajuns de mai multe ori în atenţia oamenilor legii, suspectat fiind că ajuta la obţinerea de credite cu acte false. Prima dată a fost cercetat prin 2008, însă a reuşit să se angajeze la o altă bancă şi astfel şi-a continuat activitatea infracţională. Dosarul încă este pe rolul Tribunalului Constanţa, următorul termen fiind stabilit la finele lunii septembrie anul curent. Însă, la una din şedinţele de judecată s-a discutat despre întregul traseu infracţional, de la cum se racolau persoane pentru a îndeplini rolul de săgeţi, la cum se falsificau actele şi când intra în „scenă” angajatul băncii.

Totul a luat naştere prin 2007, când, potrivit rolii.ro, Nicuşor Chichirim şi Dimitrian Alexandru Nurciu au aflat că se pot obţine sume importante de bani prin solicitarea frauduloasă de credite bancare pe numele unor persoane insolvabile şi fără sursă de venit (denumite generic „săgeţi”), respectiv persoane de la care băncile nu-şi pot recupera datoriile, întrucât aceste persoane nu deţin bunuri, nu lucrează în câmpul muncii, nu au surse de venit care ar putea fi urmărite şi chiar unele dintre ele nu au un domiciliu.

Dar, pentru ca în numele unei astfel de persoane să poată fi luat un credit, mai trebuiau găsiţi cel puţin doi complici, respectiv unul care să deţină o societate (care urma să întocmească în fals acte de angajare pentru „săgeţi”), precum şi un angajat al unei băncii, ori o persoană care intermediază credite bancare şi este agreată de vreo bancă, şi care urma să se ocupe de aprobarea creditului şi de coordonarea activităţii de ridicare a banilor de la bancă şi de recuperare a acestora de la „săgeată”, pentru ca ulterior banii să fie împărţiţi între membrii grupării care se ocupau de obţinerea creditului.

Astfel, Chichirim îl cunoştea pe Radu Adrian Topor şi ştia că acesta este angajat la Piraeus Bank. În aceste împrejurări, cei trei inculpaţi au constituit o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni de înşelăciune prin contractarea în mod fraudulos de credite bancare cu acte false, stabilind ca persoanele vizate pentru întocmirea creditelor să provină din medii defavorizate social care ar fi acceptat cu uşurinţă propunerea lor contra unor sume de bani.

Topor dădea OK-ul şi coordona ridicarea banilor

În calitate de angajat la Piraeus Bank, Topor era persoana care făcea demersurile în bancă pentru acordarea creditelor. Activitatea acestuia consta în „verificarea” dosarului de credit şi coordonarea activităţii de ridicare a banilor din bancă de către persoana ce lua creditul astfel ca banii să poată ajunge în posesia lui Chichirim care îi împărţea între membrii asocierii. După ce făcea formalităţile de obţinere a creditului, Topor ţinea legătura cu Niuşor Chicirim, căruia îi spunea momentul în care să se prezinte cu autorul creditului, „săgeata”, la ghişeul băncii pentru a ridica banii. Indvidul care ridica banii era atent supravegheat, iar la ieşirea din bancă, Chichirim îi cerea suma de bani.

Cum erau racolate persoanele pe numele cărora se întocmeau dosarele de credit

Inculpatul Nicușor Chichirim l-a abordat în zona gării din municipiul Constanța pe inculpatul Angheluş Udrea, care citea anunțurile de angajări dintr-un ziae local, căruia i s-a prezentat cu un alt nume și l-a întrebat dacă nu dorește să îl ajute să se angajeze. Întrucât a fost de acord, Chichirim i-a cerut actul de identitate, acesta spunându-i că va fi funcționar la o societate comercială. La scurt timp i-a restituit cartea de identitate, păstrându-și copii de pe aceasta.

Ulterior, i-a propus să obțină un credit spunându-i că se va ocupa de întocmirea dosarului de creditare, a documentelor aferente fără a preciza despre ce documente este vorba acesta declarând că el se va ocupa numai de obținerea unei adeverințe de salariat pe numele inculpatului în baza căreia urma să obțină creditul. Totodată inculpatul i-a spus că vor împărți pe din două suma împrumutată, care se putea ridica la 10.000 euro. Dosarul a fost depus la Piraeus Bank, fiind solicitată suma de 16.100 euro. După câteva zile a revenit la bancă tot împreună cu inculpatul Nicușor, ridicând suma de 14.000 euro din care a plătit, în avans, 3-4 rate reprezentând 700 euro, înțelegerea cu inculpatul fiind ca acesta să achite ratele.

Ulterior i-a dat întreaga sumă lui Nicușor care i-a dat înapoi suma de 5000 euro conform înțelegerii. Astfel și-a dat seama că locul de muncă promis era fictiv, numai astfel fiind posibilă obținerea creditului. Angheluș Udrea a declarat, potrivit rolii.ro, că a folosit banii pentru a achita taxe de timbru la două procese civile pe care le avea pe rolul instanțelor din Constanța, unul din 2005 și altul din 2007.De asemenea, a spus că nu a mai achitat nici o rată din acest credit, în afara celor care i-au fost reținute la încasarea creditului.

Ulterior au aderat și alte persoane la grupul infracțional. Pe 21 octombrie 2015, Nicuşor Chichirim a primit 5 ani de închisoare, la fel şi Dimitrian Alexandru Nurciu. Dragoş Ştefan Vasile a fost condamnat la 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare, la fel şi în cazul lui Marius Vlad dar şi al lui Radu Andrei Bogdan. Ajungem şi la Frederich Cristian Dumitraşcu care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, la fel şi Fănică Ciobotaru. Mai departe, Maria Alina Ciobotaru s-a ales cu 6 luni de închisoare cu suspendare, Angheluş Udrea - 2 ani cu suspendare, Chera Răducan - 2 ani cu suspendare şi Emil Hălăucescu - 2 ani cu suspendare.

În plus, inculpaţii au de plătit sume importante de bani pentru acoperirea debitului, până atunci ei având bunurile sub sechestru. Decizia Tribunalului nu este definitivă, iar apelul se va judeca pe 29 septembrie anul curent. Cât despre Radu Adrian Topor, Angel Marian Leaută, Adrian Lupaşcu, Florenţa Ionescu, Marius Nicuşor Miţa, Cătălin Gârbovan, Elvis Iaşar, Florin Romaniuc, Vasilică Bălău, Marian Crăciun, Cezar Dima, Dorin Georgescu şi Marian Saliu Ostahie, ei sunt judecaţi într-un dosar separat, care încă se află pe rolul Tribunalului Constanța.

Liliana CHIRU

miercuri, 28 septembrie 20168503
Comentarii

01Alex(3 dec 17:41)
Ce smecheri erau ei in oras cu bani din furturi.Si cati mai sunt asa, nu le ajungi la nas nici cu prajina si ei saracii asteapta sa fie ridicati din zi in zi.Tara de rahat
02Dimaciu(13 noi 12:53)
Chichi ai comis o iar
10Oarecare(11 noi 06:42)
Infractor "sub acoperire" inseamna ca era politist,procuror,etc...infiltrat in reteaua infractionala pentru a afla informatii necesare destructurarii acesteia.
02observator(28 sep 22:46)
nurciu parca e un avocat sau notar
03Nina(28 sep 14:17)
Ali Ghiuniz era om serios, era bucatar pe nava acum cativa ani. Ce a facut? Despre Radu Topor, stiu ca si la BRD a creat probleme si i s-a pus in vedere sa plece. A mai fost un caz urat, prin 2005, la Piraeus. Valentin Stefanenco, din Lumina, era casier la agentia Piraeus de langa Miga. A furat 40.000 EUR din conturile unui client, in mai multe etape, in sume mici, falsificand semnatura. Mama lui a vandut casa din Lumina ca returneze suma si sa-l scape de puscarie.
115nume(28 sep 09:51)
Toti au primit pedepse cu suspendare.. hai sa ne apucam si noi de furat!
218Dana(28 sep 08:51)
Aia de la Piraeus Bank cat de tampiti sa fie sa-l angajeze cu antecedentele lui ? Sau mai corect cata spaga a dat tac-sau sa fie angajat?
05fane mangaliotu(28 sep 08:02)
ali ghiuniz-banca transilvania-filiala dacia
320Pandele(28 sep 03:12)
Radu Topor ii face numele de ras tatalui sau, profesorul de istorie Petre Topor, de la Liceul de Arta, zisa si Scoala 42 sau Regina Maria. Pacat. Tatal sau este un om deosebit.
39haha(28 sep 02:12)
Un gunoi acu msa preagteasca curuletu la poarta alba sa fie rupt .
mai mult...Anchete
18 mar 00:04AnchetePădurile din judeţul Constanţa, RASE CU GIRUL UNUI ŞEF DE LA OCOLUL SILVIC!

Premieră în România! Un şef de Ocol Silvic a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior (joi, 16 martie a.c.) pus...6288

15 mar 13:55AncheteANCHETĂ LA AGIGEA: „Cadrele didactice ne BĂTEAU şi ne FURAU bunurile!”9916
14 mar 00:31Anchete„Vestul sălbatic” la Vama Veche! Un fost primar, acuzat de VIOLARE de DOMICILIU şi DISTRUGERE5200
9 mar 21:04AncheteBOMBĂ! Italienii de la FinCoGeRo RISCĂ SĂ PIARDĂ TOT LA CONSTANŢA!

Italienii de la Fin Co Ge Ro primesc o lovitură devastatoare de la procurorii constănţeni! Oamenii de afaceri care au...12367

28 feb 23:36AncheteA fost PRINSĂ ţiganca pe care a graţiat-o Băsescu şi care a JEFUIT CONSTĂNŢENI!9921
28 feb 23:36AncheteOraşul Constanţa MOARE! PARAGINĂ, „BEŢE ÎN ROATE” şi INDOLENŢĂ!16296
21 ian 00:41AncheteFostul director al Mamaia SA, prin actele Bamboo: afaceri la Prefectura Constanţa şi legături cu Borcea

Invitaţia la o seară de vineri reuşită era postată pe pagina de facebook, acolo unde se vorbea despre sentimentele...11698

13 dec 00:16AncheteCARACATIŢA din afacerile ŢIGANILOR CU PALATE în Iaşi şi-a întins tentaculele şi la Constanţa!7518
10 dec 19:42AncheteAvocatul Poporului, PRESIUNE FANTASTICĂ pe Primăria Constanţa şi Prefectură, pentru terenul pus sub sechestru la Carrefour!8623
5 dec 00:42AncheteJocuri de culise: Fondul Proprietate a preluat şefia Oil Terminal, dar blochează activitatea companiei

Fondul Proprietatea (FP) a blocat activitatea Oil Terminal SA, deşi a reuşit, în octombrie, să-şi impună omul la...4813

12 noi 00:02AncheteZONA CREPUSCULARĂ sau CLOACA CORUPŢIEI în Vama Constanţa Sud -Agigea?!5798
4 noi 16:47AncheteAfaceriştii Nikitas şi Zăgăneanu, daţi în judecată după ce au falimentat firma care a ţinut Mangalia în frig6261
Vremea
7.9°6.7° - 7.9° duminică, 26 martie 2017
ploaie ușoarăUmiditate: 0%
Vânt: 2.85 m/s din NNV
Presiune: 1025.63 milibari

Loto
6/4911829394146
5/402911212329
joker3924273814
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 mar 20:53SportSSC Farul, eşec ruşinos la Băneasa

După o serie de 21 de victorii consecutive, Suporter Spirit Farul Constanţa a înregistrat primul eşec din acest...230

27 mar 20:52SportViitorul a remizat cu Slobozia

FC Viitorul a disputat sâmbătă, la Ovidiu, o partidă amicală cu Unirea Slobozia, formaţie din Liga a 3-a, care s-a...133

27 mar 20:51SportDobrogea Sud a coborât pe locul 5!

Evoluţiile modeste din ultima perioadă se reflectă şi în clasamentul Ligii Naţionale, unde HC Dobrogea Sud a...140

27 mar 20:51SportAndone, scos la vânzare

Deşi traversează un sezon foarte bun, Florin Andone ar putea părăsi Deportiovo La Coruna în această vară. Clubul...174

Local
27 mar 00:00LocalAccident rutier grav pe strada Poporului: copil de 3 ani, dus la spital

Accident rutier grav în Constanţa! Un taxi şi un autoturism marca Chevrolet s-au izbit violent pe strada Poporului,...98

27 mar 00:00LocalPosesorii de maşini tunate din s-au strâns în parcarea unui hypermarket

În parcarea de la Cora Brătianu s-au întâlnit pasionaţii de maşini! Duminică, 26 martie a.c., întâlnirea celor...103

27 mar 00:47LocalPeste 1.200 de persoane au alergat la Maratonul Nisipului 2017!

Staţiunea Mamaia a fost gazda celei de-a patra ediţii a Maratonului Nisipului, duminică, 26 martie a.c.! Competiţia...71

27 mar 00:50LocalConstănţeanca rănită în atentatul de la Londra se simte mai bine!

Veşti bune de la Londra! Andreea Cristea, constănţeanca rănită în atacul terorist din capitala Regatului Unit, se...79

27 mar 00:00LocalAccident rutier grav la Medgidia: a intervenit elicopterul SMURD

Un accident rutier grav a avut loc duminică în Medgidia, în zona sensului giratoriu, lângă Berărie. Potrivit...105

27 mar 00:00LocalPompierii, în alertă: a luat foc coşul de fum de la o casă!

Pompierii constănţeni au fost în alertă duminică seara! Două autospeciale de la Detaşamentul Port s-au deplasat...72

27 mar 00:00LocalPeste 2.000 de locuri la admiterea în şcolile MAI

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că a finalizat calendarul de admitere în instituţiile de formare profesională...80

27 mar 00:00LocalMangalia nu ratează rubrica „Parchez ca un bou”!

Şoferii constănţeni nu ţin cont de reguli în trafic, situaţie cunoscută deja! De multe ori, din comoditate,...97

27 mar 00:00LocalTânăr şi neliniştit! Circula fără permis şi cu numerele expirate

Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Rurale Cogealac, Postul de poliţie Mihai Viteazul, l-au depistat la data de...69

27 mar 03:02LocalAteliere de lucru tematice, în cadrul proiectului MARSPLAN-BS, la UOC

În cadrul proiectului „Planul maritim spațial comun pentru Marea Neagră – zona transfrontalieră România,...249

Politică
27 mar 23:59PoliticăBogdan Huţucă a intrat în lupta pentru şefia PNL Constanţa

Deputatul PNL Bogdan Huţucă a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, duminică, 26 martie, că va candida...91

27 mar 23:58PoliticăDragnea: Este foarte greu pentru primul ministru să nu ţină cont de votul ALDE

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat că va fi foarte greu pentru premier să nu...77

27 mar 23:56PoliticăConstantin rămâne fără sprijin politic! Va pierde postul de vicepremier

ALDE a decis duminică, 26 martie a.c., să retragă sprijinul politic pentru Daniel Constantin, copreşedinte ALDE şi...70

27 mar 00:46PoliticăŞcolile din Năvodari îşi administrează singure bugetul

Primăria Năvodari informează cetăţenii că, începând din luna martie 2017, instituţiile de învăţământ...103

27 mar 00:46PoliticăPrimăria Valu lui Traian caută inspector

Primăria Valu lui Traian organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei...88

27 mar 03:03PoliticăVrei să închiriezi o tarabă sau un restaurant în Piaţa de peşte din Năvodari?

Primăria oraşului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea închirierii spaţiilor interioare (tarabe,...104

27 mar 02:58PoliticăConstantin: Îl voi informa pe Dragnea că decizia a fost o încălcare a statutului

Copreședintele ALDE Daniel Constantin a afirmat că îl va informa pe președintele PSD Liviu Dragnea că decizia prin...456

27 mar 02:04PoliticăLEARCIU SUSŢINE DECIZIA DE RETRAGERE A SPRIJINULUI POLITIC PENTRU CONSTANTIN

Learciu, preşedinte interimar al organizaţiei municipale ALDE Constanţa, declară că susţine decizia de la centru,...1017

27 mar 00:56PoliticăPES Activists Constanța a organizat dezbaterea “Dialoguri Europene”!

Pes Activists România a organizat sub deviza ”Dialoguri Europene – Viitorul Europei” o dezbatere cu prilejul...460

27 mar 02:19PoliticăBăsescu: E clar că Kovesi e un politician de viitor

Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat că Laura Codruța Kovesi este un politician de viitor și,...291

Monden
27 mar 00:00MondenIrina Shayk nu se odihnește nici în perioada sarcinii. Modelul rus strălucește într-o campanie publicitară

Irina Shayk, care este însărcinată cu actorul Bradley Cooper, nu se odihnește deloc. În perioada sarcinii, modelul...64

27 mar 00:00MondenKate Middleton a vorbit deschis despre ceea ce înseamnă să fii mamă

Kate Middleton, care potrivit revistei Star este însărcinată cu al treilea copil, a vorbit candid despre...70

27 mar 00:00MondenAntonio Banderas a vorbit pentru prima oară despre infarctul pe care l-a suferit: “Am fost foarte norocos”

Antonio Banderas a vorbit pentru prima oară despre infarctul pe care l-a suferit în luna ianuarie. Celebrul actor a...66

27 mar 00:00MondenMădălina Paşcu - 23 ani

Cotidianul „Replica“ a surprins, timp de o săptămână, frumoasele Constanţei. Fiindcă este vorba despre un...66

27 mar 00:00MondenCea mai cumplită experiență a Juliei Jianu. Prădată de hoți în Gara de Nord

Cea mai cumplită experiență a Juliei Jianu. Cântăreața a povestit cum a fost prădată de hoți în Gara de Nord....66

27 mar 00:00MondenMesajul transmis de George Burcea după ce s-a căsătorit cu Andreea Bălan. „Mamă, am…”

Mesajul transmis de George Burcea după ce s-a căsătorit cu Andreea Bălan. Actorul i-a spus câteva cuvinte mamei...80

27 mar 00:00MondenAnunțul făcut de Catinca Roman. Ce veste le-a dat vedeta fanilor săi

Catinca Roman, sora mai mare a oanei Roman, este o persoană extrem de discretă în ceea ce privește viața sa...84

27 mar 00:00MondenCe face Carmen Șerban în timp ce cântă. Nimeni n-a știut până acum

Ce face Carmen Șerban în timp ce cântă. Artista a dezvăluit ce ritual are chiar și atunci când se află pe...85

27 mar 00:00MondenPasiune inedită a Mihaelei Rădulescu. I s-a pus pata pe fundul lui Catrinel Menghia

Şi când credeam că nu mai are cu ce să surprindă, Mihaela Rădulescu loveşte din nou. Diva de la Monaco nu ascunde...78

27 mar 00:00MondenLidia Buble, în vacanță cu Răzvan Simion. Mai îndrăgostită ca niciodată

Lidia Buble, în vacanță cu Răzvan Simion. Cei doi petrec câteva zile la Roma. Cei doi se află într-o...73

Mapamond
27 mar 00:00MapamondSute de persoane, arestate în timpul manifestaţiei anticorupţie de la Moscova

Poliţia rusă a arestat duminică, la Moscova, peste 700 de persoane în timpul unei demonstraţii anticorupţie ce a...62

27 mar 00:00MapamondPoliția l-a reținut pe opozantul Alexei Navalnâi, care a lansat un apel la manifestații anticorupție

Poliția rusă l-a reținut duminică, la Moscova, pe opozantul Alexei Navalnâi, în contextul desfășurării în mai...63

27 mar 00:00MapamondPapa Francisc a mărturisit în timpul vizitei sale la Milano că îl preocupă fenomenul "bullying"

Papa Francisc și-a exprimat preocuparea față de fenomenul 'bullying', hărțuirea școlară în rândul tinerilor,...59

27 mar 00:00MapamondFocuri de armă într-un club de noapte în Ohio: cel puțin un mort și 14 răniți

Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte 14 au fost rănite duminică, în urma unor împușcături care au avut...61

27 mar 00:00MapamondIranul sancționează 15 societăți americane pentru sprijin acordat Israelului

Iranul a decis să sancționeze 15 societăți americane pentru sprijinul oferit de acestea Israelului și "acțiunilor...66

27 mar 00:00MapamondMișcarea Hamas a închis punctul de trecere între Fâșia Gaza și Israel

Mișcarea Hamas a închis duminică punctul de trecere între Fâșia Gaza pe care o conduce și Israel, după...55

27 mar 00:00MapamondSchwarzenegger îl critică pe Trump: Cărbunele face mai multe victime decât Statul Islamic

Actorul și fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger l-a criticat pe noul președinte american, Donald...69

27 mar 03:01MapamondDublu atentat sinucigaş în Bangladesh soldat cu moartea a şase persoane, între care şi doi poliţişti

Autorităţile au anunţat că şase persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv doi poliţişti, într-un dublu atentat...172

27 mar 02:17MapamondUE: Tusk cere Celor 27 "să dea dovadă" că ei sunt "liderii Europei"

Președintele Consiliului European Donald Tusk a cerut Celor 27 din UE "să dea dovadă astăzi că ei sunt liderii...190

27 mar 02:18MapamondComisarul european Corina Crețu se opune aplicării de sancțiuni țărilor din Europa de Est

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a afirmat într-un interviu acordat cotidianului german...186

Sănătate
14 mar 00:41SănătateCornuri cu glicerină, celuloză și unt!

Studiul privind calitatea croasanților face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...960

10 mar 00:07SănătateObezitatea, factorul care declanşează afecţiunea renală

Ziua mondială a rinichiului a fost marcată, anul acesta, pe 9 martie, iar evenimentul s-a numit "Stil de viață...647

3 mar 00:00SănătatePufuleţi cu aromă de fum şi alte bazaconii!

Studiul privind calitatea pufuleţilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...913

20 feb 01:50SănătateBoala modernă care afectează una din patru persoane

Urbanizarea, industrializarea, modificările climatice şi moştenirea genetică au făcut că numărul persoanelor care...1831

10 feb 19:50SănătateMare atenție, constănțeni! 78% din bulionul şi pasta de tomate existente pe piață trebuie retrase!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii ianuarie anul curent, 71 sortimente de...5380

13 ian 02:14SănătateRujeola face noi victime. Două decese într-o săptămână

Încă două decese din cauza rujeolei, ceea ce înseamnă că în ultimul an acest virus a fost fatal în 13 cazuri....1981

6 dec 18:48SănătateAmenzi de până la 2.500 de lei pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii!

Părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor pot primi...4079

15 noi 00:18SănătateMedicamentele de care beneficiază asigurații în programele de sănătate, tema unei dezbateri organizate de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății va organiza, vineri, o dezbatere publică privind protocoalele terapeutice pentru medicamentele...3333

11 noi 02:10SănătateCea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase în Cernavodă şi vecinătăţi

Incidenţa tumorilor canceroase solide diagnosticate în Cernavodă şi zonele învecinate a ajuns la cel mai ridicat...10535

11 noi 23:53SănătateChipsurile, otravă curată! Sunt realizate din prafuri și chimicale!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 27 tipuri de chipsuri, care prin forma şi concepţia grafică a...5789