REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Care este primul lucru pe care îl faci în caz de tamponare

Care este primul lucru pe care îl faci în caz de tamponare

Replica API 26 iunie 2013 | 00:00 2717

Ce vă sfătuiesc oamenii legii, să nu aveţi probleme

Ce vă sfătuiesc oamenii legii, să nu aveţi probleme

Accidentele rutiere soldate cu pagube materiale se pot rezolva amiabil. Legea permite, şoferii sunt fericiţi, lucrurile rezolvate. Însă, mare atenţie, avertizează poliţiştii rutieri! Primul lucru care se întocmeşte în astfel de situaţii este formularul pentru constatarea amiabilă de accident. În caz contrar, lucrurile pot degenera, iar păgubitul poate rămâne cu buza umflată. Sfaturile poliţiştilor rutieri le puteţi întâlni în rândurile de mai jos.

Accidentele rutiere sunt prezente pe străzile Constanţei la ordinea zilei. Unele au ca rezultat victime omeneşti, pe când altele sunt soldate doar cu pagube materiale. În acest caz, de multe ori, şoferii nu mai apelează la ajutorul poliţiştilor, care nu pot fi decât intermediari în asemenea situaţii, şi aleg să-şi rezolve problemele pe cale amiabilă. Totul este perfect legal, însă mare atenţie! Formularul pentru constatarea amiabilă de accident este mai mult decât necesar, spun poliţiştii rutieri, întrucât, în caz contrar, lucrurile pot degenera. Spre exemplu, în cazul în care acest formular a fost scos din discuţie, şoferul care se face vinovat de producerea accidentului se poate răzgândi între timp, îşi repară autoturismul, pe când păgubitul rămâne cu ochii în soare. "Legea le dă dreptul fie să se ducă la societatea de asigurare, fie să vină la Poliţia Rutieră într-un termen de 24 de ore de la producerea accidentului. Dacă poliţistul rutier vede accidentul chiar în momentul în care acesta s-a produs, atunci sancţionează pe cel vinovat. Dacă vede doar urmările accidentului, nu poate decât să-i îndrume. Indicat este, în cazurile tamponărilor, să completeze formularul de constatare şi să se adreseze direct societăţilor de asigurare, pentru că Poliţia Rutieră este un intermediar în aceste cazuri. Formularul de constatare trebuie să se întocmească pe loc sau să se meargă direct la societăţile de asigurare", a declarat, pentru "Replica", Ciprian Sobaru, şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. În caz contrar, se poate ajunge în situaţii neplăcute. "Au termen de 24 de ore să se ducă la Poliţia Rutieră. Sunt exceptaţi de la această obligaţie cei care au completat formularul de constatare. Fie îl închei pe loc, fie în interval de 20 de ore. Dacă au trecut 22 de ore şi nu ai încheiat formularul, se duc imediat la Poliţie pentru că unul dintre cei implicaţi se poate răzgândi şi apoi Poliţia intervine, începe să-l caute. Dar poate şi celălalt aştepta un semn de la primul şi tot aşa. Am avut astfel de cazuri", a mai completat Sobaru. Ca atare, în cazul accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale, primul lucru care ne scuteşte de belele este formularul pentru constatarea amiabilă de accident.

De unde se obţine un formular pentru constatarea amiabilă de accident

Conducătorii auto implicaţi într-un accident rutier au posibilitatea de a completa împreună un formular tipizat pentru a consemna circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier, iar acest document înlocuieşte procesul-verbal de constatare întocmit de Poliţie. Păgubitul, în baza acestui formular se poate adresa societăţii de asigurare, care are obligaţia să îndeplinească formalităţile pentru deschiderea dosarului de daună, să constate pagubele şi să elibereze documentul de introducere in reparaţie a vehiculului. Documentul trebuie completat şi semnat de ambii conducători de vehicule implicaţi în accident. Menţionăm că formularul de constatare amiabilă de accident este tipărit şi distribuit de societăţile de asigurare autorizate să încheie asigurări pentru vehicule. Pentru a obţine un exemplar, constănţenii, şi nu numai, trebuie să se adreseze asiguratorului la care au încheiat poliţa RCA.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272