REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

LA CNADNR CONSTANŢA S-AU FURAT 10.000.000 DE EURO

LA CNADNR CONSTANŢA S-AU FURAT 10.000.000 DE EURO

Replica API 3 februarie 2016 | 01:00 406

Lucrări neexecutate sau inutile, decontate ilegal

Lucrări neexecutate sau inutile, decontate ilegal

400.000.000 de euro s-au furat în 2014 la instituţiile de stat din România, prejudicii certe descoperite de Curtea de Conturi şi care nu vor mai putea fi recuperate, probabil, niciodată. Alte peste 5 miliarde de euro constituie nereguli financiar-contabile, cele mai multe fiind cauzate de erori de înregistrare a unor operaţiuni, se mai arată în raportul pe anul 2014 al instituţiei. De asemenea, abaterile care au dus la neîncasarea unor venituri bugetare au însemnat un impact financiar de 813 milioane de euro, bani care trebuiau să ajungă la bugetul de stat. Au fost verificate 2.541 de instituţii, printre care ministere, primării şi companii de stat.

Au fost aplicate amenzi de 264.000 lei şi s-au formulat 127 de sesizări către organele de urmărire penală. După cum era de aşteptat, companiile de stat din Constanţa, printre cele mai mari din ţară, au o pondere însemnată în prejudiciile aduse bugetului de stat în 2014. Potrivit raportului Curţii de Conturi, numai prin CNADNR s-au furat 10.000.000 de euro, într-un singur an, pentru doar două segmente de drum: varianta ocolitoare a municipiului Constanţa şi autostrada Cernavodă- Constanţa. În numerele următoare, vom prezenta şi ilegalităţile descoperite de Curtea de Conturi la alte companii de stat, precum Portul Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Kogălniceanu, CERONAV etc.

Curtea de Conturi a descoperit la CNADNR „decontarea unor cheltuieli în sumă de 37.061 mii lei pentru executarea unor lucrări neprevăzute în contract, fără solicitarea/aprobarea CNADNR SA şi fără documente din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea acestora”, în cazul centurii ocolitoare a municipiului Constanţa. „Ca urmare a încheierii unor contracte de tip FIDIC (Federation Internationale Des Ingenieurs Conseils – Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi), cu clauze contractuale defavorabile CNADNR SA, concretizate într-un număr mare de revendicări la nivelul Companiei, au fost plătite sume mari constructorilor drept daune interese; (…) decontarea unor cheltuieli neeligibile în cadrul Proiectului, în sumă de 683 mii lei, fără TVA (echivalentul a 160 mii euro), prin încheierea unui act adiţional la contractul de proiectare şi execuţie lucrări de construire a variantei de ocolire a municipiului Constanţa, care a determinat majorarea valorii contractului, din care 216 mii lei (183 mii lei şi 9 mii euro) reprezintă suma plătită efectiv drept remuneraţie membrului CAD (Comisia de Adjudecare a Disputelor)”, se mai arată în raportul Curţii de Conturi cu privire la neregulile sesizate la realizarea centurii ocolitoare a Constanţei.

Neregulile CNADNR fac centura ocolitoare a Constanţei: fonduri alocate ilegal, lipsa unei echipe de proiect, personal nepregătit

Iar lista problemelor nelegale continuă: „inexistenţa unei Unităţi de Implementare a Proiectului (UIP) aşa cum stabilesc prevederile Acordului de Împrumut, care să se ocupe exclusiv de Proiect, precum şi lipsa unei echipe de proiect, cu atribuţii şi responsabilităţi strict legate de implementarea acestuia, care au condus la: fragmentări ale informaţiilor şi deciziilor necesare implementării în bune condiţii a Proiectului; imposibilitatea furnizării unor informaţii care să ofere o imagine de ansamblu asupra implementării Proiectului; nerealizarea în condiţii de economicitate, eficacitate şi eficienţă a Proiectului (…); pentru realizarea aceluiaşi obiectiv de investiţii există, în paralel, două contracte de finanţare, fapt care a determinat majorarea nejustificată a bugetului total al obiectivului de investiţii, iar actualizarea bugetului Proiectului, aflat în derulare, a fost efectuată prin amendamente la Acordul de Împrumut.

Cel de-al doilea contract de finanţare include şi alte categorii de cheltuieli, neprevăzute în Planul de investiţii al Proiectului BERD 33.391/2006, respectiv asistenţă juridică, publicitate, achiziţii terenuri etc., care nu au fost incluse în amendamentele aduse Acordului de Împrumut, respectiv în Planul de finanţare; Planul de achiziţii al proiectului nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, neoferind astfel o imagine de ansamblu asupra volumului real al necesarului de fonduri şi care să conducă la achiziţionarea eficientă a bunurilor şi serviciilor, în cadrul proiectului, prin prioritizarea acestora, întrucât: nu au fost nominalizate persoane responsabile de întocmirea şi actualizarea Planului de achiziţii al Proiectului; planul iniţial de achiziţii nu reflectă respectarea principiului bunei gestiuni financiare (economicitate, eficienţă şi eficacitate), şi nici prioritizarea obiectivelor de investiţii, nedefalcat pe ani, fiind actualizat în funcţie de modificările apărute pe parcurs; personalul CNADNR SA nu a fost pregătit corespunzător, conform prevederilor contractuale, ca urmare a realocării fondurilor în sumă de 50 mii euro, pentru faza a III - a - supervizare lucrări”.

La autostrada Cernavodă- Constanţa, 5.845.000 lei au fost aruncaţi pe lucrări neexecutate

Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP) nu a elaborat și ținut la zi politici și proceduri adecvate pentru monitorizarea și evaluarea gradului de realizare a Proiectului și a îndeplinirii obiectivelor acestuia, ceea ce a condus la nerespectarea principiilor de economicitate, eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice provenite din împrumut, atâta timp cât la nivelul entității au existat probleme majore de organizare și funcționare a UIP, determinate de desființarea UIP aferente Proiectului BERD 33.391/2006, cât și probleme în derularea contractelor.

Concluzionând, fondurile alocate pentru finanțarea Proiectului BERD 33.391/2006 au fost utilizate fără respectarea principiilor de legalitate, regularitate, precum și a celor de economicitate, eficiență și eficacitate, nefiind respectate prevederile legale în domeniul achizițiilor publice, cât și a celor referitoare la utilizarea/neutilizarea fondurilor publice provenite din finanțări rambursabile”. Tot la CNADNR, „în cadrul proiectului „Construcția autostrăzii Cernavodă-Constanța, beneficiar CNADNR, au fost identificate cheltuieli neeligibile în sumă de 5.845 mii lei, reprezentând lucrări neexecutate sau pentru care nu au fost prezentate documente justificative, decontate în cadrul contractului „Proiectare și execuție a autostrăzii Cernavodă-Medgidia”, impactul financiar în cheltuielile declarate CE în anul 2014 fiind de 4.942 mii lei”, se mai arată în raportul Curţii de Conturi. Una peste alta, doar în cazurile centurii ocolitoare a Constanţei şi tronsonul de autostradă Cernavodă- Constanţa s-au plătit ilegal în 2014 peste 42.000.000 de lei, aproape 10.000.000 de euro. Vom reveni.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614