REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
20.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

275 de eco-insule pentru un oraș mai curat și mai modern

275 de eco-insule pentru un oraș mai curat și mai modern

Lorena CRISTEA 24 septembrie 2026 | 13:07 219

Insulele ecologice digitalizate sunt concepute pentru a face depozitarea deșeurilor simplă și sustenabilă. Constănțenii pot utiliza eco-insula la care sunt arondați, pe baza cartelei de acces. Reamintim că aceste cartele sunt destinate strict utilizării celor 275 de insule ecologice.

275 de eco-insule pentru un oras mai curat si mai modern

Cartelele de acces au fost distribuite în mare parte către locatari, fiecărui apartament  fiindu-i alocat un card. Cetățenii care întâmpină orice fel de probleme în procesul de distribuire a cartelelor sunt rugați să transmită un e-mail la adresa servicii.publice@primaria-constanta.ro.

Insulele ecologice asigură colectarea separată pentru fiecare tip de deșeu: plastic și metal, hârtie și carton, sticlă, biodegradabil și rezidual. Pe măsură ce noul sistem va fi implementat, vechile containere pentru colectarea deșeurilor vor fi retrase din locații. Astfel, depozitarea deșeurilor se va face exclusiv la eco-insula la care fiecare locuitor este arondat.

Cum se utilizează containerele?

  1. Separați deșeurile, conform categoriilor indicate: plastic și metal, hârtie și carton, sticlă, biodegradabil și rezidual.

Ambalajele reciclabile trebuie golite de conținut, clătite, dacă este necesar, și pliate sau turtite înainte de a fi introduse în recipientul corespunzător.

Pentru fracțiile biodegradabil și rezidual, nu utilizați saci mai mari de 35 litri, pentru a evita blocarea cuvei. Dacă aveți multe deșeuri, împărțiți-le în pungi mai mici și introduceți-le pe rând.

  1. Apăsați butonul de activare și apropiați cardul de cititorul instalat pe partea frontală-superioară a modulului.
  2. Trageți de mânerul cuvei sau fantei de inserție pentru introducerea deșeurilor.
  3. Depozitați deșeurile și asigurați-vă că fanta este închisă corespunzător după utilizare.

„Facem apel către toți cetățenii să contribuie la protejarea eco-insulelor și să nu distrugă sau deterioreze aceste echipamente. Dacă sunteți martori ai unor acte de vandalism sau dețineți informații relevante despre astfel de fapte, vă rugăm să contactați autoritățile prin apel la 112 sau să transmiteți detalii direct Poliției Locale Constanța, la numerele de telefon 0341.922 și 0241.484.205.”, a transmis administrația locală. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si cate sunt functionale??? deja gunoiul este langa ele
1
0