Urmările grave ale „trendurilor” de pe rețelele sociale. Două tinere din Mangalia au fost arestate după ce au bătut o fată de 15 ani
Urmările grave ale „trendurilor” de pe rețelele sociale. Două tinere din Mangalia au fost arestate după ce au bătut o fată de 15 ani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestViolența din online se mută în stradă! Măsuri legale drastice dispuse de magistrați în urma unui caz grav de violență, între tinere, petrecut în municipiul Mangalia. O minoră în vârstă de 15 ani a fost amenințată și agresată fizic de alte trei tinere, iar imaginile au ajuns pe rețeaua de socializare telegram. Comportamentul acestora din urmă a generat o reacție fermă din partea autorităților, în cauză fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu, în urma apariției în spațiul public a unor imagini video ce înfățișau o minoră agresată fizică și amenințată. În urma intervenției prompte și a unui complex de investigații derulate de polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, toate persoanele implicate au fost identificate cu celeritate, iar față de 2 dintre ele au fost dispuse măsuri preventive. Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că fapta s-a produs în municipiul Mangalia, victima fiind o minoră în vârstă de 15 ani, care ar fi fost amenințată și agresată fizic de către alte tinere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
O tânără de 19 ani e în arest preventiv, o minoră de 16 ani e în arest la domiciliu
În baza probatoriului administrat, față de trei tinere au fost dispuse măsuri legale conform gradului de participare și cadrului legal în vigoare. Pentru o tânără în vârstă de 19 ani, instanța de judecată a admis propunerea procurorului de caz și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Față de o minoră în vârstă de 16 ani, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Totodată, față de o treia tânără, în vârstă de 14 ani, cercetările continuă pentru stabilitatea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Alinierea la așa-zise trenduri de pe platformele de socializare, care promovează violența, nu reprezintă un joc, ci fapte cu consecințe juridice severe
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța subliniază că astfel de comportamente agresive nu sunt tolerate sub nicio formă. Dorința de afirmare sau alinierea la așa-zise trenduri de pe platformele de socializare, care promovează violența, umilirea publică sau intimidarea, nu reprezintă un joc, ci fapte cu consecințe juridice severe. Aparenta anonimitate sau popularitatea efemeră pe internet nu exonerează pe nimeni de răspunderea penală, iar astfel de acțiuni pot conduce direct la măsuri privative de libertate.
”Pe această cale, transmitem un apel direct și către părinți: acordați o atenție sporită activității tinerilor, fiți aproape de ei, mențineți un dialog deschis și ghidați-i în navigarea responsabilă prin mediul online. Prevenția, comunicarea și implicarea în viața de zi cu zi a adolescenților sunt esențiale pentru a evita situațiile în care deciziile impulsive pot afecta ireversibil viitorul acestora. În urma intervenției prompte și a unui complex de investigații derulate de polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, toate persoanele implicate au fost identificate cu celeritate, iar față de 2 dintre ele au fost dispuse măsuri preventive.”, transmite Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța
Video 1:
.
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
