REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

30 la sută din casele din zona Centrală, declarate imobile protejate de noul PUZ inițiat de Primăria Constanța! Video

30 la sută din casele din zona Centrală, declarate imobile protejate de noul PUZ inițiat de Primăria Constanța! Video

Robert NENCIU 22 august 2025 | 00:00 1937

Planul Urbanistic Zonal pentru zona centrală a Constanței este în faza preliminară de dezbatere publică în care se prezintă propuneri despre regulile urbanistice ce urmează a fi aplicate. Așa cum era de așteptat, dezbaterea publică de joi 21 august a născut numeroase discuții și contre între cei care realizează acest PUZ și locuitorii din din această zonă. Vorbim despre un PUZ pe o suprafață de 72 de hectare care acoperă aproximativ 2.200 de imobile cu peste 4.800 de locuitori. Vorbim despre zona cuprinsă între Bulevardul Mamaia și Strada Ștefan cel Mare până la țărmul mării din zona plajei Trei Papuci. Trecând peste discuțiile aprinse din zona din apropierea mării, la fel de aprinse au fost și discuțiile din zona Piața Griviței, și tot arealul cu imobile dintre cele două artere menționate. Potrivit arhitectului Mihaela Pușnava, managerul proiectului, propunerea din acest PUZ este ca 30% din imobilele din acest PUZ să fie declarate protejate. Imediat au apărut reacțiile negative, avocatul Mirela Doicescu afirmând că prin această reglementare cei care locuiesc în astfel de imobile nu vor mai putea face nimic sau vor fi nevoiți să vândă pe prețuri de nimic.

30 la suta din casele din zona Centrala, declarate imobile protejate de noul PUZ initiat de Primaria Constanta! VideoDiscuții pe tema PUZ-ului din Zona Centrală

Din punct de vedere Urbanistic, Municipiul Constanța se bazează pe multe prevederi ale Planului Urbanistic General realizat în anul 1999. Evident un PUG expirat de peste 15 ani, un PUG total neadaptat la legislația din anul 2025, care în timp a fost modificat prin diverse alte PUZ-uri care nu au fost atât de bune pentru ceea ce a însemnat dezvoltarea urbanistică a orașului. Primăria Constanța se chinuie de mai bine de 2 ani să realizeze noul Plan Urbanistic General, fiind în prezent blocat.

Așa au apărut mai multe proiecte de realizare a unor PUZ-uri pe suprafețe mari din oraș care vină să stabilească reguli urbanistice noi, care ulterior să fie preluate în noul PUG, sau de ce nu să fie ele modificate. Un astfel de proiect de realizare a unui PUZ a fost demarat pentru zona centrală a orașului, mai exact pentru zona cuprinsă între Bulevardul Mamaia, strada Ștefan cel Mare și plaja Trei Papuci.

30 la suta din casele din zona Centrala, declarate imobile protejate de noul PUZ initiat de Primaria Constanta! VideoZona aferentă noului PUZ Zona Centrală

Joi, 21 august, a avut loc o nouă etapă din procesul de elaborare a acestui PUZ, o dezbatere publică preliminară în care s-au prezentat propunerile celor care realizează acest PUZ. Prin acest nou PUZ se propune o listă a clădirilor nedemolabile. Pentru aceste clădiri orice intervenție va fi însoțită de un studiu istoric realizat de un specialist sau expert, în conformitate cu norma de conținut stabilită de Ministerul Culturii.

30 la suta din casele din zona Centrala, declarate imobile protejate de noul PUZ initiat de Primaria Constanta! VideoMihaela Pușnava

„Se vor stabili limitele de intervenție – nu sunt acceptate soluții care păstrează doar fațade și introduc clădiri noi în spatele acestora;

Se va avea în vedere o politică de impozitare care să încurajeze protejarea și restaurarea clădirilor desemnate ca protejate sau nedemolabile.

Pentru clădirile noi propuse se vor urmări:

• alinierea la cornișă cu clădirile din vecinătate;

• se vor accepta etaje suplimentare față de vecinătăți doar cu respectarea retragerilor minime de jumătate din înălțime și a reglementării regimului de înălțime conform desfășuratelor străzilor;

• fațadele se vor alinia la stradă și se vor păstra spații libere pentru zone verzi;

• pentru zonele dens construite (cu POT maxim admis 80%) se permite întoarcerea fațadelor către limita de proprietate fără a afecta drepturile stabilite prin Codul Civil;

• POT max admis 60-65% și CUT max admis se calculează pentru fiecare clădire în parte în funcție de cornișa vecinătăților.

Pentru domeniul public se vor stabili profile noi de străzi în funcție de ierarhizarea propusă și se vor reface aliniamentele de arbori”, a declarat arhitectul Mihaela Pușnava.

Zona studiată are o densitate foarte mare de clădiri valoroase, fiind construită într-o perioadă de boom economic și de încredere investițională. Foarte multe construcții din perioada interbelică au înlocuit construcții de mai mică amploare din perioada anterioară. S-a mizat pe calitatea arhitecturală a celor două cartiere (Zona Centrală și Principesa Ileana) care a compensat lipsa spațiilor verzi sau a grădinilor.

Potrivit propunerilor din noul PUZ, 788 de construcții din totalul de 2192 (35%) au fost identificate ca valoroase în studiul istoric, dintre care:

  • 3 clădiri sunt clasate ca monumente istorice;
  • 60 clădiri sunt propuse spre clasare;
  • 236 clădiri valoroase propuse pentru a fi aduse la starea inițială;
  • 489 clădiri protejate prin prezenta documentație.

30 la suta din casele din zona Centrala, declarate imobile protejate de noul PUZ initiat de Primaria Constanta! VideoMirela Doicescu

Aceste propuneri au dat naștere la o serie de discuții contradictorii între cei care au realizat PUZ-ul și cei care au participat la dezbaterea publică. Avocatul Mirela Doicescu a declarat în cadrul dezbaterii că prin aceste propuneri cei care locuiesc în clădirile identificate ca valoroase în studiul istoric cei care le dețin în proprietate vor avea o mulțime de restricții. Ea spune că în astfel de clădiri locuiesc în special persoane în vârstă care nu au putere financiară și care la un moment dat vor fi obligate să le vândă pe nimic.

Video 1:

 

Obiecțiunile mele vizează două aspecte principale:

Fondul construit valoros – așa cum a spus domnul arhitect Mulțescu, din cele 2.100 de imobile, peste 700 sunt declarate valoroase prin prezentul studiu și pentru ele se dispun măsuri speciale.

Locurile de parcare și zonele pietonale – desființarea parcărilor și extinderea zonelor pietonale, mai ales în jurul Pieței Griviței, se face cu ignorarea circulației atât a clienților, cât și a celor care aprovizionează.

Eu apreciez că se desființează prea multe locuri de parcare și, implicit, dispar surse de finanțare. Ați indicat construcția unei parcări sub parcul aflat acum în reabilitare. În memoriul aferent PUZ-ului scrie că este parcare, dar astăzi ați spus că va fi garaj. Totuși, nu ați precizat niciodată câte locuri va avea.

Am încercat să calculez eu pe baza suprafeței, și mi-a rezultat că cel mult 130 de locuri pot exista, indiferent de tipul de garaj gândit acolo. Asta, în condițiile în care în prezent există aproximativ 3.100 de locuri de parcare.

De fapt, ați propus înființarea unei singure parcări de cel mult 100–130 de locuri, în condițiile în care doriți să desființați 3.100. Deci, întrebarea mea este: câte locuri de parcare vor rămâne în toată zona centrală? Pentru că din PUZ nu reiese. Eu vă spun că nu ies calculele.

În plus, din cele 2.100 de locuințe, ați propus ca, spre deosebire de anul 2015, ca în anul 2025 încă 60 să fie declarate monumente. Or, măsura de a declara monumente sau imobile protejate pentru peste 700 de locuințe este extrem de oneroasă pentru proprietari.

Nu ați ținut cont de faptul că noi am parcurs o perioadă a comunismului. Cum să dispuneți, printr-un PUZ întocmit în 2025, ca peste 220 de imobile să fie readuse la starea inițială? La orice mică autorizație ar fi solicitată, situația devine imposibilă.

În primul rând, situația juridică a imobilelor este complet necunoscută. Cât privește studiul istoric, eu cred că este incomplet”, a declarat Mirela Doicescu.

Răspunsul a venit imediat de la managerul proiectului acestui PUZ care a explicat că este o documentație în fază preliminară în care se fac niște propuneri. Ea a mai spus că noile reglementări ar permite ca restul de 70% dintre cădirile din zona studiată să nu mai aibă nevoie de studiul istoric, document care în prezent este obligatoriu la toate clădirile.

Video 2:

 

„Astăzi, orice proprietar, inclusiv cei bătrâni și săraci despre care vorbiți, acționează ilegal dacă intervine asupra unui imobil, indiferent de valoarea lui, fără studiu istoric și autorizație de construire.

Așadar, proprietarii despre care vorbiți au acum mult mai multe obligații decât vor avea în urma acestui proiect. Când domnul Mulțescu a vorbit despre revenirea la imaginea inițială în studiul istoric, s-a referit la proiectele de restaurare. În astfel de cazuri, e firesc ca studiul să aibă în vedere eliminarea modificărilor apărute de-a lungul timpului, mai ales a celor realizate după anii '90.

Aceste modificări se văd cel mai bine pe fațade, unde decorațiile originale au fost distruse, acoperite sau izolate cu polistiren. Sunt sigură că multe dintre ele sunt încă sub stratul de improvizații.

Obligația reală este de a reveni la imaginea inițială atunci când se lucrează la fațadă. În privința peretelui nestructural, știți bine că Legea 50 nu cere autorizație de construire pentru astfel de lucrări.

Vreau să fie clar: prin această documentație, 70% dintre proprietari vor putea face intervenții fără studii istorice, respectând doar regulamentul. Restul de 30%, care dețin imobile de valoare, vor trebui să respecte aceleași reguli pe care, la momentul actual, le respectă toți proprietarii din zonă”, a declarat Mihaela Pușnava.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Alta balarie marca mos teaca.
6
0
M achedonii fac Puz pentru M achedoni. Ca e m ache gagica. In rest, nu e mai nimic de spus, SATUL CONSTANTA NU SE DEZMINTE, CONDUCATORI CRETINI ALESI DE IDIOTI FUNCTIONALI
10
1
Ce frumos e sa te gandesti ca boul dintr-un biroul si sa scrii ceva pe o hartie. Cine v-a rugat sa faceti acest studiu?! Pe proprietari i-ati intrebat? Eu sunt unul din ei. Nici nu stiam ca se face acest puz. Ce valoare artistica si istorica au aceste cladiri?! A locuit cineva in ele? Sunt construite de mari arhitecti?! Sau care e valorea? Doar ca sunt vechi?! Pe acest rationament toate mizeriile de blocuri mazariste si post mazariste o sa fie in 200 de ani opere de arta doar ca a trecut timpul. Sunteti niste incompetenti si niste analfabeti functionali care in loc sa gaseasca solutii pentru confortul populatiei, tocati banii publici pentru niste mizerii ce afecteaza o gramada de oameni. P.S. daca a ajuns o persoana care se intituleaza Pusnava da coordoneze asa ceva…e clar! Machidonizarea absoluta a Constantei este aproape terminata.
17
0
am fi roma sau paris pare escrocherie in folosul speculatorilor si rechinilor imobiliari cand vine cutremurul cel mare va lamureste instant e merita pastrat si ce demolat si in afara de vrancea noi mai avea si falia shabla in bulgaria la 80 km sud specialistii spun ca aici sunt foarte rare dar cat de naiv poti sa fii sa ii crezi nimeni nu stie
15
0