REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 18 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7586
16.2° Constanța Vineri, 18 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7586
 

40 de câini sterilizați gratuit în prima săptămână a campaniei derulate de Primăria Constanța și VetZone

40 de câini sterilizați gratuit în prima săptămână a campaniei derulate de Primăria Constanța și VetZone

Virgil STOIAN 30 iulie 2026 | 00:00 661

Campania de sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună cu stăpân, organizată de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Spitalul Veterinar VetZone, se bucură de un interes crescut din partea constănțenilor.

40 de caini sterilizati gratuit in prima saptamana a campaniei derulate de Primaria Constanta si VetZone

La doar o săptămână de la debutul campaniei, 40 de câini au beneficiat deja de intervenții gratuite de sterilizare, pe bază de programare, iar alte animale sunt înscrise pe lista de așteptare.

Inițiativa, demarată începând cu data de 20 iulie 2026, urmărește reducerea numărului de animale abandonate și promovarea deținerii responsabile a animalelor de companie, prin oferirea gratuită a unor servicii medicale veterinare esențiale.

În cadrul campaniei, fiecare câine eligibil beneficiază gratuit de:

* sterilizare;
* carnet de sănătate;
* microcipare;
* înregistrare în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS);
* tratament postoperator.

Intervențiile sunt efectuate la Spitalul Veterinar VetZone, situat pe strada Rândunelelor nr. 94 din Constanța.

Proprietarii de câini de rasă comună care doresc să beneficieze de această campanie sunt invitați să își programeze animalele telefonic, la numărul 0723 654 402.

Primăria Municipiului Constanța reamintește că, potrivit Legii nr. 258/2013, sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, iar nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Campania continuă în limita locurilor disponibile, iar autoritățile îi încurajează pe proprietarii de câini de rasă comună să profite de această oportunitate gratuită, contribuind astfel la reducerea abandonului animalelor și la creșterea gradului de responsabilitate față de acestea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si cate secole trebuie sa mai treaca pana nu mai vedem caini vagabonzi pe strazi ?
0
0
Cine aduna cainii de pe stradă? In km 5 pe strazile Fantanele și Meșterul Manole sunt o grămadă de caini de ți e frică să mergi pe stradă
3
0