REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

A murit George Nicolescu, artistul orb care a făcut istorie

A murit George Nicolescu, artistul orb care a făcut istorie

Virgil STOIAN 27 martie 2024 | 00:00 2357

George Nicolescu a murit la 74 de ani. Artistul care s-a născut orb și a făcut cariera în muzica românească este cunoscut pentru piesa Eternitate.

A murit George Nicolescu, artistul orb care a facut istorieGeorge Nicolescu

Anunţul a fost făcut marţi de artistul Andrei Păunescu. "S-a stins George Nicolescu. Familia rămasă aici mi-a permis să vă dau vestea. Abia împlinise 74 de ani pe 12 martie. 'Viaţa noastră unde e, viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea?'", a scris pe Facebook Andrei Păunescu. Şi compozitorul Ionel Tudor a transmis un mesaj la moartea artistului. "S-a stins din viaţă George Nicolescu... Vocea de aur care a lansat celebrul cântec 'Eternitate', de George Grigoriu. Drum lin către stele, în eternitate, George!'', a afirmat Ionel Tudor.

Cine a fost George Nicolescu

Solistul de muzică uşoară George Nicolescu s-a născut, la 12 martie 1950, la Ploieşti, judeţul Prahova.

Defectul său de vedere nu l-a împiedicat să meargă la şcoală. Astfel, el a făcut Şcoala din Bucureşti pentru pacienţii cu ambliopie (1957-1959), apoi gimnaziul şi liceul (1960-1968) la Şcoala Pentru Orbi din Cluj (1968-1972).

În 1970 câştigă premiul I la Festivalul 'Tinereţe pe portativ', la Cluj. Începe colaborarea cu compozitorul George Grigoriu. În 1973 îi apare primul şlagăr, 'Eternitate', iar în 1974 pe un disc mic, intitulat 'Şi cântau mandolinele', patru şlagăre de George Grigoriu. A urmat Facultatea de Limbi Romanice, secţia Franceză-Română, iar în 1977 a început să predea franceza la o şcoală de nevăzători din Buzău, unde a rămas până în 1985. A cântat între timp la Cenaclul 'Flacăra', apoi, din 1985, a fost solist vocal al Casei Tineretului din Buzău. După 1989, a făcut parte, pentru o scurtă perioadă (martie-noiembrie 1990), din trupa de cântăreţi nevăzători 'Optimiştii'. Din discografia sa mai menţionăm: 'Ordinea de zi' (1984) şi 'Prefă-te inimă în stea' (1989). S-a pensionat în 1992, de atunci participând ocazional la unele spectacole. În 2002 a revenit în topuri, printr-o colaborare cu trupa 'Unu' la single-ul 'Cântec pentru sănătatea ierbii'. De asemenea, el a cântat cu Jorge melodia 'Îndrăgostit'. În decembrie 2007, apare albumul 'Muzică uşoară...lăutărească', în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu şi Corina Chiriac.

Cea mai nouă melodie a sa a fost lansată în 2012, 'Viaţa-i de vină', împreună cu Shift.

George Nicolescu are doi copii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
George Nicolescu nu a fost artist a fost cantaret de muzica ușoară și profesor de limba franceza.Artisiii cu care se laudă Ro sunt Florin Salamus,Nicolae Puța,Adrian 14 din cărți,și alte secături din zona artistica
17
0
Du-te băiatule la Palazu.iti ofer ședere indelungata cu privire la lac.tu ai un neuron și ăla plecat în vacanță la Sovata.
9
2
După o viata în întuneric, acolo sus sigur veți merge în lumină.
25
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272