Accident deosebit de grav: O mașină a izbit un grup de copii aflaţi pe trotuar
Accident deosebit de grav: O mașină a izbit un grup de copii aflaţi pe trotuar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn șofer a pierdut controlul mașinii și a intrat joi după-amiază cu autoturismul într-un grup de copii care se aflau pe trotuar, într-o comună din Timiș.
Din primele informații transmise în apelul făcut la 112, există mai multe persoane rănite grav, atât copii cât și adulți, conform Antena 3.
Accidentul a avut loc în centrul comunei, pe strada principală, citează stiripesurse.ro.
Update:
Mașina era condusă de o femeie în vârstă de 40 de ani și a intrat într-un grup de patru copii cu vârste de aproximativ 7-10 ani din oraşul Gătaia, conform primarul oraşului, Raul Cozarov. El a afirmat că autoturismul nu avea viteză mare.
Medicul Mihai Grecu, coordonator UPU SMURD Timiș, a oferit informații despre starea răniților. ”Am primit dintr-un accident rutier doi pacienți adulți, care sunt în momentul acesta în curs de evaluare. La prima evaluare sunt conștienți, sunt echilibrați hemodinamic, cu acuze datorate contuziilor pe care le au, dar după ce se vor efectua investigațiile imagistice, o să putem avea un bilanț lezional mai complet”, a declarat medicul, pentru Opinia Timișoarei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9° Constanța 







.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)



