rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Acord Putin-Erdogan pentru consolidarea cooperării economice şi energetice ruso-turce

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au decis vineri să consolideze cooperarea energetică şi economică în urma întrevederii lor la Soci (Rusia), pe malul Mării Negre, a indicat Kremlinul într-un comunicat, citat de France Presse.

Cei doi lideri s-au pus de acord pentru "consolidarea schimburilor comerciale" între ţările lor şi să "vină în întâmpinarea aşteptărilor mutuale în domeniul economiei şi energiei", potrivit unei declaraţii comune, adoptată de Putin şi Erdogan, publicată de Kremlin.

Ei au pledat în special pentru aplicarea unor "măsuri concrete" pentru întărirea cooperării în domeniile transportului, agriculturii, industriei şi finanţelor, precum şi în cel al turismului, potrivit aceleiaşi surse.

Din punct de vedere politic, cei doi lideri au subliniat "importanţa crucială a relaţiilor sincere, deschise şi de încredere între Rusia şi Turcia pentru a asigura stabilitatea regională şi internaţională", precizează comunicatul.

În debutul întâlnirii lor în staţiunea balneară rusă Soci, preşedintele rus i-a mulţumit omologului său turc pentru eforturile sale care i-au permis să găsească un acord între Moscova şi Kiev cu privire la deblocarea livrărilor de cereale ucrainene din porturile ucrainene la Marea Neagră.

"Datorită participării dumneavoastră directe şi medierii secretariatului ONU, problema legată de livrările cerealelor ucrainene provenind din porturi la Marea Neagră a fost rezolvată. Livrările au început deja şi aş vrea să vă mulţumesc pentru aceasta", a spus Putin, citează Agerpres.

El a mai subliniat rolul Ankarei în tranzitul gazelor ruseşti spre Europa, prin gazoductul TurkStream. "Partenerii europeni trebuie să fie recunoscători Turciei pentru că ea asigură tranzitul neîntrerupt al gazelor ruseşti", a mai spus Putin.

În finalul întrevederii lor, cei doi preşedinţi s-au pus de acord ca livrările de gaze ruseşti către Turcia să fie "parţial plătite în ruble", a anunţat presei vicepremierul rus Aleksandr Novak, salutând prin aceasta o "nouă etapă şi noi oportunităţi".

Rusia încearcă de mai multe luni să-şi impună rubla în schimburile internaţionale în faţa euro şi dolarului, pe fondul sancţiunilor economice occidentale fără precedent împotriva Moscovei din cauza conflictului în Ucraina.

Erdogan afirmase deja vineri că speră ca întrevederea sa cu Putin să permită "deschiderea unei pagini foarte diferite în relaţiile" ruso-turce.

Preşedintele turc spusese de asemenea că vrea să vorbească cu omologul său rus despre Siria, unde Ankara ameninţă să lanseze o operaţiune militară împotriva grupurilor kurde pe care le califică drept 'teroriste' şi la care Moscova se opune.

"Discutarea cu această ocazie a evoluţiilor în Siria va permite calmarea regiunii. Solidaritatea noastră în lupta împotriva terorismului este foarte importantă", a subliniat Erdogan.

Preşedintele turc mai spusese de altfel că vrea să se asigure că construcţia centralei nucleare din Akkuyu (sudul Turciei) de către compania nucleară rusă Rosatom va respecta "calendarul stabilit", în timp ce un litigiu riscă să provoace întârzieri în realizarea acestui mega-proiect.

luni, 8 august 2022699
GANDUL.RO
Gest rușinos într-o cabină de probă din Costinești! Imagini surprinse de camerele de supraveghere!
Comentarii
mai mult...Mapamond
15 aug 22:24MapamondO persoană a murit și 17 au fost rănite după prăbuşirea unei porţiuni dintr-o scenă la un festival

O persoană şi-a pierdut viaţa şi cel puţin 17 au fost rănite sâmbătă dimineaţa după ce o porţiune dintr-o...1494

15 aug 23:20MapamondFBI: Alec Baldwin a apăsat pe trăgaci. Arma care a ucis-o pe Halyna Hutchins nu s-a descărcat singură689
15 aug 23:19MapamondFost secretar de stat: SUA sunt foarte aproape de un război direct cu Rusia1032
15 aug 23:21MapamondNoi atacuri asupra centralei atomice din Zaporojie, pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc

Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc din nou pentru atacurile asupra centralei atomoelectrice din Zaporojie, ocupată...499

15 aug 23:21MapamondBritanicii refuză să-şi mai plătească gazul şi curentul, în semn de protest faţă de creșterea preţurilor706
15 aug 20:09MapamondPompierii români continuă lupta cu incendiile din Franța. Video493
15 aug 00:00MapamondCongresul SUA a adoptat planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al preşedintelui Biden

Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...210

15 aug 00:00MapamondAtentatul de la Jocurile Olimpice de la Munchen: Familiile victimelor vor boicota ceremoniile de comemorare268
15 aug 00:00MapamondPeste 460 de lucrători umanitari au fost în 2021 victime ale atacurilor, 140 dintre ei fiind ucişi199
15 aug 00:00MapamondUNHCR: Cel puţin 1.200 de migranţi, înecaţi sau daţi dispăruţi în Mediterana în prima jumătate a anului

Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...208

15 aug 00:00MapamondDoi copii, între cei ucişi în atacul armat din Muntenegru; trei zile de doliu naţional218
15 aug 00:00MapamondUcraina este în incapacitate de plată, potrivit Fitch şi S&P269
Vremea
19.4°19.4° - 21.9° luni, 15 august 2022
ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 2.36 m/s
Presiune: 1007 milibari

Loto
6/4920425232634
5/4030354174032
joker91411332
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 aug 00:00SportCS Universitatea Craiova a învins cu 1-0 echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a Superligii

Echipa CS Universitatea Craiova a învins duminică, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a...303

15 aug 23:28SportDavid Popovici este de neoprit: S-a calificat în finală și la 200 m liber

David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie...452

15 aug 23:28SportConstănţeanca Sabrina Maneca-Voinea, campioană europeană la gimnastică

România a obţinut medalia de aur la proba de sărituri de la Campionatul European desfăşurat la Munchen, în...695

15 aug 23:20SportGheorghe Hagi, despre partida cu Hermannstadt: Trebuie să ne impunem jocul și să câștigăm meciul! Video

Duminică, 14 august, a fost organizată o conferință de presă în vederea partidei de fotbal pe care echipa Farul...485

Local
15 aug 23:18LocalAccident cu șase victime, în Cogealac

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 14 august, în Cogealac, acolo unde a...1078

15 aug 00:01LocalAutorul apelului cu bombă, de la City Park Mall, internat la Palazu Mare

Duminică, 14 august, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la...3708

15 aug 23:19LocalAccident cu victimă în Viișoara, între un autoturism și o căruță

595

15 aug 13:43LocalA făcut circ și l-a amenințat cu moartea pe polițistul care l-a prins beat la volan

Costică Preda a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de...1024

15 aug 19:08LocalGigi Chiru află în septembrie dacă va fi condamnat pentru ucidere din culpă!

Dosarul lui Christian Gigi Chiru, fost senator, în care este cercetat pentru ucidere din culpă, a ajuns la final. Pe...1270

15 aug 23:18LocalIncendiu de vegetație uscată în apropiere de localitatea Grindu

Duminică, 14 august, în jurul orei 15:30, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al...372

15 aug 15:01LocalVreme capricioasă, la malul mării, în această săptămână!

Se strică vremea, la Constanța! Meteorologii din cadrul Centrului de Meteorologie Dobrogea vin cu vești nu foarte...1120

15 aug 23:19LocalAlertă pe plaja Belona din Eforie Nord!

Cadrele medicale au fost solicitate în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., să intervină în stațiunea Eforie...772

15 aug 23:19LocalBărbat dispărut de o lună de zile, căutat de familie! Update: a fost găsit!

1265

Politică
15 aug 23:51PoliticăDănuț Pop, președinte PER: 'Mugur Isărescu ne ia la misto și pune BNR într-o lumină neprofesionistă'

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...550

15 aug 23:52PoliticăPremierul, de Ziua Tineretului: Este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi dificultăţile

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine...438

15 aug 23:52PoliticăCseke Attila: Aproape 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri prin PNRR sunt eligibile

445

15 aug 23:51PoliticăVicepreşedintele PMP: În timp ce românii o duc din ce în ce mai rău, coaliţia îşi atribuie o mare victorie

În timp ce valoarea coşului zilnic a crescut cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,...555

15 aug 23:51PoliticăMarcel Ciolacu anunță schimbări în domeniul energiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că la nivelul Guvernului, dar şi al partidului pe care îl conduce se...619

15 aug 23:51PoliticăPredoiu: Foarte multe din amendamentele primite s-au regăsit în proiectele de modificare a legilor Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...498

15 aug 23:50PoliticăReacția lui Marcel Ciolacu la zvonul privind naționalizarea Pilonului II de pensii

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că...906

15 aug 23:52PoliticăMarcel Ciolacu: Când va fi cazul unei remanieri, nu o ţine nimeni secretă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...523

15 aug 23:52PoliticăProiectul rectificării bugetare, pus în dezbatere publică. Ce instituții primesc mai mulți bani

674

Interviuri
23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3590

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2859

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

5016

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5383

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4189

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

8474

Monden
15 aug 23:21MondenBen Affleck, terorizat în luna de miere, la Paris

Se spune despre Paris că este capitala romanticilor, însă acest lucru nu este valabil și pentru cei doi artiști,...380

15 aug 00:00MondenUltima imagine cu Anne Heche, cu 20 de minute, înainte de accidentul fatal. Cu cine s-a pozat actrița

Vestea că actrița Anne Heche a făcut un accident fatal a generat un val de mâhnire printre fani și apropiați...481

15 aug 23:01MondenFormaţia Rage Against The Machine a anunţat că anulează concertele din turneul european

223

15 aug 23:33MondenDupă ce Andrew Tate a instigat la viol, e mare scandal în sânul familiei!

Andrew Tate, în vârstă de 35 de ani, a stârnit indignare în rândul organizațiilor care luptă împotriva violului...426

15 aug 23:28MondenÎngrijorare privind starea lui Arșinel! Ce a spus un angajat al azilului unde este internat marele actor

Ce se întâmplă cu maestrul Alexandru Arșinel? În vârstă de 83 de ani, legendarul artist se află internat...549

15 aug 00:00MondenRyan Reynolds și-a supărat soția! Pe ce a cheltuit 3 milioane de dolari fără să o consulte

Ryan Reynolds și-a supărat soția! Motivul este unul pe care multe cupluri l-ar putea găsi familiar. Actorul a...371

15 aug 00:00MondenAproape un milion de oameni au urmărit UNTOLD pe TikTok LIVE

Festivalul UNTOLD a ajuns între 4 şi 7 august pe ecranele comunităţii TikTok din toată lumea, iar sute de mii de...204

15 aug 00:00MondenIoana d'Arc, personaj nonbinar într-o nouă piesă de teatru care se va juca la Londra

O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara...213

15 aug 00:00MondenŞapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea următoarei ediţii Eurovision în numele Ucrainei

215

Mapamond
15 aug 00:00MapamondCongresul SUA a adoptat planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al preşedintelui Biden

Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...210

15 aug 00:00MapamondAtentatul de la Jocurile Olimpice de la Munchen: Familiile victimelor vor boicota ceremoniile de comemorare

Familiile victimelor atentatului de la Jocurile Olimpice de la München vor boicota comemorările de anul acesta din...268

15 aug 00:00MapamondPeste 460 de lucrători umanitari au fost în 2021 victime ale atacurilor, 140 dintre ei fiind ucişi

199

15 aug 00:00MapamondUNHCR: Cel puţin 1.200 de migranţi, înecaţi sau daţi dispăruţi în Mediterana în prima jumătate a anului

Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...208

15 aug 00:00MapamondDoi copii, între cei ucişi în atacul armat din Muntenegru; trei zile de doliu naţional

Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise vineri într-un atac armat în Muntengru, iar alte şase au...218

15 aug 00:00MapamondUcraina este în incapacitate de plată, potrivit Fitch şi S&P

269

Sănătate
15 aug 00:00Sănătate"Iarba de aur", planta care poate fi un leac natural pentru obezitate. Cui este contraindicată

”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...236

15 aug 00:00SănătateDe ce este bine să mănânci pepenele cu tot cu seminţe. Bunicii noştri ştiau asta

Semințele de pepene sunt benefice organismului nostru. Acestea oferă un raport de proteine și minerale ce pot fi...280

15 aug 00:00SănătateAfecţiunea de care suferă femeile vara, fără să ştie

254

15 aug 00:00SănătateAlimentele care nu trebuie consumate cu 12 ore înainte de călătoria cu avionul

Pilotul Cezar Osiceanu a explicat care este alimentația corectă a pasagerului înainte de zbor. „Haideți să vorbim...280

15 aug 00:00SănătateDe ce e bine să mâncăm porumb fiert și cum se prepară corect

Un consum moderat poate duce la scăderea în greutate pentru că anumite molecule din compoziţia porumbului grăbesc...290

15 aug 00:00SănătateNeurologul Constantin Dulcan: „Putem trăi 130–140 de ani dacă facem asta”

Prof. dr. Constantin Dulcan susține că longevitatea și vindecarea depind de modul în care gândim zilnic....289

15 aug 10:04SănătateLista farmaciilor care distribuie gratuit comprimatele de iodură de potasiu

Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...356

15 aug 00:00SănătateCafeaua de pătrunjel, invenţia unui medic nutriţionist român

Un alt tip de cafea care ne dă energie, este gustoasă şi sănătoasă este invenţia unui medic nutriţionist român,...275

15 aug 00:00SănătateAlimentele care ne ţin oasele sănătoase şi ne fac mai tineri

257

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT