ACUM! Va fi sau nu învestit Guvernul Siegfried Mureșan?! Premierul desemnat promite un ”stat model”
ACUM! Va fi sau nu învestit Guvernul Siegfried Mureșan?! Premierul desemnat promite un ”stat model”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul desemnat Siegfried Mureșan și echipa sa de miniștri s-au prezentat miercuri, la ora 13:00, în plenul Parlamentului, în încercarea de a obține un vot favorabil. Potrivit calculelor politice, Cabinetul Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR, nu are mari șanse de a obține cele 233 de voturi necesare. PSD, AUR și grupul PACE au anunțat deja că nu vor vota această formulă guvernamentală, iar social-democrații au precizat că vor participa la plen pentru a asigura cvorumul.
Mureșan: Vă propun un stat model pentru cetățeni puternici. Vă prezint un proiect pentru România și decideți dacă mergeți pe acest drum
UPDATE 13.15: Siegfried Mureșan, candidatul desemnat de Nicușor Dan prim ministru, are la dispoziție 30 de minute prezinte programul.
”Am venit cu plăcere în fața dumneavoastră pentru a prezenta viziunea pentru România. Sunt de 12 ani membru al PE și știu cât de importantă e munca legislativă. Știu ce înseamnă să te lupți și să găsiți soluții pentru oameni. Îmi doresc un Parlament puternic și cele mai importante decizii pentru România să fie luate aici. Voi avea deschidere totală față de propunerile dvs. Vă propun un stat model pentru cetățeni puternici. Vă prezint un proiect pentru România și decideți dacă mergeți pe acest drum”, a spus Mureșan.
UPDATE 13.10: A început ședința.
Zbor pe holuri: Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fugit de jurnaliști înainte de votul din Parlament
UPDATE 13.00: Mureșan a fugit de jurnaliști pe holurile Parlamentului, ca să nu răspundă la întrebări
UPDATE 12:45 - Miniștrii Cabinetului Mureșan au sosit la Palatul Parlamentului. Potrivit procedurii, primul care va lua cuvântul în fața plenului reunit va fi premierul desemnat, care își va prezenta echipa și programul de guvernare. Va urma o sesiune de întrebări din partea parlamentarilor, iar în jurul orei 14:00 ar urma să aibă loc votul secret cu bile.
Update 12:20: Surse liberale au transmis pentru Gândul că în ședința de astăzi, PNL a decis ca prezența la ședință să fie obligatorie, votul fiecărui parlamentar să fie la vedere, iar cei care nu votează să fie excluși din Grupul PNL.
Update 12:04: Mircea Abrudean, președintele Senatului, a transmis, pe pagina sa de Facebook, un un mesaj cu câteva ore înaintea votului din Parlament. Liberalul a transmis că fiecare partid va trebui să explice public dacă a susținut încheierea crizei politice sau a ales blocajul.
„Parlamentul are de făcut astăzi o alegere concretă asupra unui program și a unei echipe de guvernare.
Guvernul propus de Siegfried Muresan vine cu un program clar: modernizarea statului și continuarea reformelor de care are nevoie.Dincolo de scenariile politice, responsabilitatea parlamentarilor este aceea de a decide dacă susțin un program și o echipă care își asumă guvernarea. Fiecare partid va trebui să explice public la final dacă a susținut încheierea crizei politice sau a ales blocajul”, a scris Abrudean.
UPDATE 09:55: Cu doar câteva ore înainte ca Parlamentul să voteze învestirea Guvernului Mureșan, președintele UDMR, Kelemen Hunor, admite că șansele Cabinetului de a obține cele 233 de voturi necesare sunt reduse
Siegfried Mureșan ar putea obține între 190 și 200 de voturi
Potrivit unor surse politice, Siegfried Mureșan ar putea obține între 190 și 200 de voturi, în condițiile în care PNL, USR și UDMR au împreună 169 de parlamentari.
Pe de altă parte, PSD, AUR și grupul PACE au anunțat că nu votează echipa propusă de Mureșan, pe care îl consideră un continuator al politicilor de austeritate impuse de Ilie Bolojan. Social-democrații se vor afla în plenul Parlamentului, pentru a asigura cvorumul necesar votului, în timp ce parlamentarii AUR nu vor participa.
Dacă guvernul nu va trece de vot, președintele Nicușor Dan ar putea demara noi consultări cu partidele la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.
Mai mult, președintele ar dori refacerea coaliției de guvernare PSD-PNL-USR și UDMR, pentru a avea parte de un guvern stabil până în 2028.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
20.3° Constanța 



















