REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 17 Mai 2024
Anul XX Nr. 6732
14.4° Constanța Vineri, 17 Mai 2024 Anul XX Nr. 6732
 

Adrian Albu - candidat din partea REPER pentru Primăria Sectorului 5

Adrian Albu - candidat din partea REPER pentru Primăria Sectorului 5

Victor ROTARU 27 noiembrie 2023 | 00:00 158

Partidul REPER şi-a lansat candidatul la Primăria Sectorului 5 - Adrian Albu, fost consilier local la Sectorul 2.

 Adrian Albu - candidat din partea REPER pentru Primaria Sectorului 5Adrian Albu

"Adrian Albu este un om care are o experienţă în calitate de consilier local, de consilier la Ministerul Sănătăţii, este un om care profesional a înţeles administraţia publică şi are ştiinţa şi cunoaşterea pentru a putea într-adevăr îmbunătăţi viaţa oamenilor din Sectorul 5. (...) Adrian Albu este un reper pentru Sectorul 5. Discutăm aici despre cum ar trebui să fie lucrurile. Din păcate, suntem într-o Românie a contrastului între bine şi rău, a contrastului între indiferenţă şi cu adevărat grijă şi empatie pentru oameni, a contrastului între proastă administrare şi competenţă. Astăzi punem accent pe faptul că se poate şi că avem oameni care pot administra mai bine acest sector şi pot îmbunătăţi viaţa oamenilor", a declarat, duminică, copreşedintele REPER Dragoş Pîslaru.

Adrian Albu a spus că în Sectorul 5 există o discrepanţă majoră la o distanţă de doar un kilometru, "bogăţie exorbitantă" şi "sărăcie lucie".

"La un kilometru de bogăţie exorbitantă, avem sărăcie lucie. Avem Cotroceniul şi de partea cealaltă avem Ferentari, care arată groaznic. Sunt oameni care au nevoie de o soluţie pentru a putea face un pas înainte.... Avem de cealaltă parte oameni care au nevoie de încredere să nu le mai fie ruşine să spună: stau în Sectorul 5", a spus candidatul REPER.

În opinia sa, Sectorul 5 are nevoie de dispensare unde oamenii să poată primi asistenţă medicală gratuită, de şcoli în care cei care nu şi-au terminat studiile să şi le completeze.

"Vreau să facem centre de sănătate, cum au fost dispensarele, unde oamenii să poată primi asistenţă medicală gratuită.... (...) Al doilea lucru pe care putem să îl facem este să avem şcoli unde oamenii să îşi termine studiile atunci când le au neterminate sau când vor să îşi facă o reconversie profesională. Al treilea lucru - pentru companiile din Sectorul 5 care angajează oameni din Sectorul 5 să dăm facilităţi fiscale", a susţinut Albu, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468