Adrian Veştea: Am fost surprins de atitudinea lui în momentul în care am fost nominalizat prim-ministru
Adrian Veştea: Am fost surprins de atitudinea lui în momentul în care am fost nominalizat prim-ministru
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul premier desemnat Adrian Veştea a afirmat că l-a susţinut foarte mult pe europarlamentarul Siegfried Mureşan din poziţia sa de preşedinte al PNL Braşov şi a precizat că a fost surprins de atitudinea acestuia atunci când el a fost nominalizat pentru funcţia de premier. Veştea a menţionat că Siegfried Mureşan ar trebui să fie învestit prim-ministru.
Adrian Veştea a fost întrebat dacă guvernul Siegfried Mureşan ar putea fi învestit cu voturile parlamentarilor AUR.
”Nu pot face o astfel de afirmaţie. Nu stau foarte mult în Bucureşti, mi-am ocupat timpul la Braşov, fiindcă sunt preşedintele Consiliului Judeţean, dar totul este posibil, la un moment dat se poate întâmpla orice. (...) În situaţia mea atât PNL, cât şi USR, cât şi UDMR au ieşit din sală, lucru care, de altfel, s-a întâmplat şi cu cei de la AUR tocmai pentru a nu da ocazia anumitor binevoitori să voteze acel guvern. În situaţia în care se va lua o astfel de măsură şi în momentul în care vor decide să nu fie prezenţi în sală există certitudinea că nu vor vota. Dar în situaţia în care vor rămâne în sală totul este posibil”, a declarat Adrian Veştea.
El a precizat că l-a susţinut pe Mureşan, dar a adăugat că l-a surprins atitudinea acestuia când a fost nominalizat premier.
”O bună perioadă de timp din poziţia de preşedinte al PNL Braşov l-am susţinut foarte mult pe Siegfried Mureşan. Am fost surprins de atitudinea lui în momentul în care am fost nominalizat prim-ministru. Au fost foarte multe voci care s-au manifestat la vremea respectivă şi au fost şi alţi colegi care nu au tratat lucrurile cu atâta răutate şi cu atâta ură. Dar cu toate acestea, sunt o persoană pozitivă, sunt o persoană echilibrată, iar eu cred că astăzi ţara trebuie să fie condusă. Dacă Siegfried Mureşan a fost decizia celor trei partide şi a fost nominalizarea făcută de către preşedintele României, eu cred că acest lucru ar trebui să se întâmple în perioada următoare, iar Siegfried Mureşan ar trebui să fie învestit prim-ministru”, a mai spus Adrian Veştea.
El a subliniat că i se pare imposibilă organizarea de alegeri anticipate.
”A avea astăzi alegeri anticipate mi se pare un lucru aproape imposibil. Mai mult decât atât, eu cred că niciunul dintre partidele aşa-zise pro-europene nu vor avea un câştig aşa de categoric şi nu vor avea nişte procente aşa de multe. (...) Sunt denumite pro-europene şi sunt pro-europene, dar nu vor avea în urma unui scrutin la alegeri anticipate, nu vor avea un scor atât de mare încât să poată să guverneze singure”, a mai declarat Adrian Veştea, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.3° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)



