Adriean Videanu a fost achitat de ÎCCJ pentru că 'fapta nu există'
Adriean Videanu a fost achitat de ÎCCJ pentru că 'fapta nu există'
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul ministru PDL Adriean Videanu ar fi fost achitat, luni, de ÎCCJ, în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată de DIICOT în urmă cu 5 ani, alături de omul de afaceri Ioan Niculae și mai mulți funcționari pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, potrivit unor surse judiciare.
Adriean Videanu a fost achitat de ÎCCJ pentru că fapta nu există, potrivit stiripesurse.ro.
Videanu și Niculae erau acuzați de producerea unui prejudiciu de circa 60 de milioane de euro prin obținerea de către Interagro, firma lui Ioan Niculae, de gaze ieftine din producția internă. Interagro ar fi ajuns să plătească prețuri de 4 ori mai mici față de cele plătite de populație pentru gazele importate din Rusia. Conform anchetatorilor, Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri pe lângă Adriean Videanu, care deținea funcția de ministru al Economiei, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate.
Ce spune minuta judecătorească
”1692/1/2017 - I. 1. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpatul Niculae Ioan (....) pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 ?i 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., achită pe acelaşi inculpat pentru complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (55 acte materiale), prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 295 alin. 1 C.pen. corelat cu art. 309 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. 2. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpatul Videanu Adriean (.....) pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 ?i 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., achită pe acelaşi inculpat pentru participație improprie la complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. 3 C.pen. cu referire la art. 48 C.pen. raportat la art. 295 alin. 1 C.pen. corelat cu art. 309 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. 3.” potrivit minutei judecătorești.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.9° Constanța 











