REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Afacerea „Buletinul”. Cât costă să obţii o adresă de Constanţa!

Afacerea „Buletinul”. Cât costă să obţii o adresă de Constanţa!

Replica API 25 septembrie 2017 | 00:00 2587

Este sau nu legal?

Este sau nu legal?

„Luare în spaţiu foarte uşor şi rapid pentru persoane care coresc buletin pe oraşul Constanţa” – aşa sună un anunţ postat, în urmă cu câteva zile, în mediul online. Nu este primul de acest fel, din contră, oferirea unei adrese pentru actul de identitate a devenit, în ultimii ani, o afacere profitabilă.

Un act de proprietate. De atât este nevoie pentru a face nişte bani, iar în ultimii ani numărul românilor proprietari de apartamente sau case, dispuşi să ia în spaţiu necunoscuţi, pretinzând în schimb câteva sute de lei, este în creştere. Un constănţean cere 400 de lei celor care au nevoie de o adresă pe cartea de identitate, după cum reiese din annţul pe care l-a postat pe mai multe grupuri de Facebook.

„Schimbare buletin sau luare în spaţiu foarte uşor şi rapid pentru persoane care doresc buletin pe oraşul Constanţa, este valabil şi pentru cei care au pierdut buletinul sau care nu au deloc”, este anunţul care circulă în mediul online. Şi nu este singurul de acest fel. Pe un alt site de anunţuri vânzări, un bucureştean din Sectorul 3 oferă: „Ajut persoane pentru obţinerea cărţii de identitate, la doar 250 de lei pe zece ani”. Un alt proprietar, din Oradea, de această dată, are pretenţii financiare ceva mai ridicate: „Luare în spaţiu (facere buletin) pe adresa mea, situată în Oradea, judeţul Bihor. Rog seriozitate. Pentru mai multe detalii, lăsaţi un mesaj sau sunaţi la numărul de telefon, mulţumesc. Preţ: 600 de lei”.

Cât de legală este această „afacere cu buletine”?

Este la limita legii, ne-au spus surse din rândul autorităţilor. Sunt de notorietate deja cazurile din anii trecuţi, din Bucureşti şi Iaşi, când anchetatorii de la Crimă Organizată au depistat că pe o singură adresă locuiau şi câte 300 de persoane, cetăţeni moldoveni care aveau nevoie de acte de identitate de România, pentru a putea pleca la muncă în Uniunea Europeană.

De altfel, satul Grajduri din judeţul Iaşi a devenit faimos ca fiind localitatea unde numărul locuitorilor s-a dublat, într-un an şi jumătate, după ce sătenii au descoperit că pot face bani dacă le fac acte de România cetăţenilor moldoveni. Dar acestea au fost cazuri extreme, în care oamenii legii s-au sesizat dat fiind numărul extrem de mare de persoane care figurau, în acte, la o singură adresă.

În realitate, ne-au precizat sursele noastre, dacă nimic nu bate la ochi, dacă numărul celor care locuiesc într-o locuinţă nu ridică suspiciuni, dacă la Evidenţa Populaţiei se prezintă atât proprietarul, cât şi cel primit în spaţiu şi dacă mai există şi un contract încheiat între cei doi, nimeni nu îi ia la întrebări pe „vânzătorii de adrese”. Nici nu ar avea cum să îi tragă la răspundere, din punct de vedere legal, cel mult pot fi respinse dosarele celor care solicită acte de identitate pe adresa respectivă.

Proiect cu pedepse de până la doi ani, abandonat

În 2012, pentru că fenomenul lua amploare, Ministerul de Interne pregătise un proiect pentru modificarea legislaţiei, prin care se intenţiona tragerea la răspundere a celor care făceau comerţ cu buletinul de România. În proiect, proprietarii riscau închisoare de la trei luni la doi ani pentru acest tip de comerţ. Anii au trecut, iar proiectul a rămas doar pe hârtie, uitat prin vreun sertar, în vreme ce fenomenul ia amploare, anunţuri privind vânzarea de adrese fiind postate, fără nici o teamă, în mediul online.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bună seara a-și dori să știu cât costa pentru a-mi face buletin
0
0
Eu sunt de acord ca aia doi sunt niste lepre dar muftiul ce e ??? De ce accepta banii de la diyanet cant toti stiu ca aia sunt banii porcului de erdogan ??? Sa-i prosteasca si pe turcii din Romania ca pe ai lui.
3
0
De ce pentru articolul cu muftiul nu se poate comenta ? Cat a platit muftiul ? Am o intrebare pentru el : are sau nu are copil cu amanta romanca ?
8
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212