REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.2° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Alanis Morissette: „Aproape fiecare femeie din industria muzicală a fost agresată, hărţuită, violată“

Alanis Morissette: „Aproape fiecare femeie din industria muzicală a fost agresată, hărţuită, violată“

Replica API 30 aprilie 2020 | 00:00 1021

Alanis Morissette

Cântăreaţa canadiană Alanis Morissette a acordat un interviu pentru săptămânalul britanic The Sunday Times în care a vorbit despre cariera ei şi a făcut câteva comentarii revelatoare despre mişcarea #MeToo, afirmând că "aproape fiecare femeie din industria muzicală a fost agresată, hărţuită, violată", informează variety.com, citat de Agerpres.

În contextul în care albumul ei de mare succes "Jagged Little Pill" va împlini în luna iunie 25 de ani de la lansare, artista canadiană - care şi-a început cariera în adolescenţă cu două albume pop-dance - a spus că "furia feminină" pe care a exprimat-o atât de bine în celebrul ei material discografic cu influenţe rock din 1995 este necesară în prezent mai mult ca niciodată.

"Furia feminină are o reputaţie atât de proastă, dar ea face parte din natura umană. Nu mă refer la a lovi pe cineva cu pumnul în faţă, ci la o furie canalizată spre activism sau spre a-ţi face auzită vocea, pentru a spune 'nu' sau pentru a-ţi proteja copiii sau pentru a fi o feministă", a declarat vedeta canadiană.

Dezvăluind că de-a lungul vieţii sale a fost exploatată, subminată financiar şi abuzată sexual începând de la vârsta de trei ani, Alanis Morissette a vorbit cu multă pasiune în acest interviu şi a spus că este important ca femeile să se apere atunci când consideră ele că pot să facă astfel de declaraţii publice şi a criticat stigmatul la care sunt supuse cele care "aşteaptă" prea mult înainte de a dezvălui agresiunile cărora le-au căzut vicitme.

"Înainte de toate, acele femei nu au aşteptat. În al doilea rând, ele se confruntă cu ameninţarea pierderii locului de muncă, a reputaţiei şi cu riscul de a nu fi crezute. În cel mai bun caz, agresiunea e ascunsă sub covor, iar în cel mai rău caz ele sunt amendate sau concediate", a precizat artista.

Deşi în industria cinematografică a apărut deja un veritabil val de femei care au făcut dezvăluiri publice despre agresorii lor anul trecut în cadrul mişcării #MeToo, Alanis Morissette spune că acest flagel este mult mai amplu în industria muzicală.

"Nici măcar nu a început în industria muzicală. Aproape fiecare femeie din industria muzicală a fost agresată, hărţuită, violată. Este un fenomen omniprezent - chiar mai mult în muzică decât în film. Ce vă spune expresia 'sex, droguri şi rock'n'roll'? E grosolană, repugnantă şi agresivă. Însă este doar o chestiune de timp până când ea va genera propria sa explozie de dezvăluiri", a adăugat Alanis Morissette.

Cel de-al nouălea album de studio al cântăreţei canadiene, "Such Pretty Forks in the Road", a cărui lansare era programată iniţial pe 1 mai, va ajunge în cele din urmă pe piaţă în toamna acestui an din cauza pandemiei de coronavirus.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
evul mediu intarziat, romanii vor sa aibe neveste supuse, sa ii serveasca ca pe vremea FEUDALISMULUI. CUM FEMEILE SE EMANICPEAZA CUM sar ca netotii sa le jigneasca. Ba baieti, america nu e romania
1
0
Sa ne aduceti in matriarhat ? Sa nu va mai atinga nimeni ? Toti sa fie mielusei la picioarele voastre ?
3
1
Mai megeti dracului de nesimtite! Acum ca ati imbatranit si nu va mai ajuta felul in care aratati toate va aduceti aminte ca ati fost hartuite. Inainte cand cu un decolteu mai obraznic va rezolvati problemele era bine! Hai sictir!!!
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272