REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.1° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

Alo, CFR?! Bariera de la Valu lui Traian o mai ridică cineva?! Video

Alo, CFR?! Bariera de la Valu lui Traian o mai ridică cineva?! Video

Virgil STOIAN 19 iunie 2023 | 00:00 2428

Nu mai este o noutate faptul că România stă prost și la capitolul Căi Ferate. Trenuri și vagoane vechi, condiții de toată jena, vara prea cald, iarna prea frig, întârzieri de sute de ore zilnic și lista ar putea continua. Sunt însă situații când nu mai vorbim despre confortul călătorului, ci de siguranța acestuia. Sâmbătă seara, pe 17 iunie, bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată, din Valu lui Traian s-a defectat. Una dintre bariere nu se ridica deloc, iar cealaltă se ridica... când voia ea. Situația a durat câteva ore bune, formându-se astfel o coadă kilometrică, spre nemulțumirea șoferilor. Cu toate că la un moment dat a venit un așa-zis ”reparator” care a verificat situația, problema nu s-a rezolvat.

Alo, CFR?! Bariera de la Valu lui Traian o mai ridica cineva?! Video
Sâmbătă seara, ora 23, localitatea Valu lui Traian - coadă kilometrică la bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată. Zeci de șoferi așteptau ca bariera să fie reparată pentru a putea ajunge la destinație. Una dintre bariere se încăpățâna să rămână jos, iar cealaltă se pare că avea personalitate proprie, coborând într-un ritm aleatoriu. Șoferii erau foarte revoltați de situație, mai ales că cineva de la CFR venise să verifice situația însă nu rezolvase nimic. Câțiva șoferi mai tupeiști s-au aventurat să treacă, însă pe riscul propriu. Unul dintre șoferi, care trebuia să ajungă la un botez a făcut chiar haz de necaz: ”O să îl sun pe tatăl copilului unde trebuia să ajung la botez să îi zic că poate ajung până se însoară băiatul”.

Alo, CFR?! Bariera de la Valu lui Traian o mai ridica cineva?! Video
Vă reamintim că bariera este una cu bucluc de-a lungul timpului existând mai multe situații, unele amuzante, altele aproape tragice. Astfel, șoferul unui autovehicul a fost la un pas de tragedie, după ce a vrut să treacă repede peste calea ferată, chiar dacă trenul se apropia. Bariera a căzut pe plafonul vehiculului, iar norocul lui a fost că mecanicul de locomotivă a văzut incidentul și a apucat să oprească. Tot aici, un mecanic de locomotivă a oprit trenul pentru a-și cumpăra o cafea.

Video:


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Spuneți adevărului pe nume. În situația asta Mitroi e cel care are pâinea și cuțitul. De ani de zile e bătaie de joc cu aceste cozi interminabile. Sunt fonduri europene în joc însă nu le folosim. Sa se facă un pod, exproprieri pentru proprietarii învecinati , aduceți constructori din China și în sase luni e podul făcut. Cetățenii din acest sat își merita soarta. Ce e de făcut? Sa schimbe conducerea satului la viitoarele alegeri. Simplu!
1
0
Pe str justiției se pune jumat de ora și când se oprește constați ca a trecut doar …..vântul ar trebui amendați și ei ka fel cum pe noi ne taxează ptr orice greșeală
5
1
Bravo Alina ,ai pus punctul pe I ,bravo ,nu ca cei care au mai scris pe aici ,ca e Opel ca e c***t ,ca nu știu ce cind vinovatul principal este primăria cu al ei primar ,Bravo încă odată!
3
0