REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Amazon permite cumpărătorilor din magazinele Whole Foods să plătească prin scanarea palmei

Amazon permite cumpărătorilor din magazinele Whole Foods să plătească prin scanarea palmei

Replica API 22 aprilie 2021 | 00:00 680

Grupul american Amazon.com Inc va introduce miercuri o tehnologie biometrică pentru magazinele Whole Foods din jurul oraşului Seattle, unde cumpărătorii vor putea plăti pentru produsele achiziţionate prin simpla scanare a palmei, transmite Reuters, citat[ de Agerpres.

Prin această decizie, Amazon introduce o tehnologie utilizată deja în magazinele sale tradiţionale Go şi Books în lanţul de magazine alimentare Whole Foods, pe care l-a achiziţionat în 2017.

Sistemul denumit Amazon One permite clienţilor să asocieze cartea lor de credit cu amprenta palmei lor. În acest fel, cumpărătorii vor avea la dispoziţie o alternativă de plată care oferă mai puţin contact decât numerarul şi plăţile cu cardul, precizează Amazon.

Grupul american a precizat că, în prima etapă, tehnologia sa biometrică va fi introdusă miercuri la magazinele Whole Foods din apropiere de sediul său central din Seattle, urmând ca în lunile următoare să fie extinsă şi la alte magazine din zona metropolitană a oraşului Seattle.

Prin introducerea acestui sistem de plată la magazinele Whole Foods, Amazon a optat pentru păstrarea casierilor, deşi putea să opteze pentru o altă tehnologie care este disponibilă şi care permite renunţarea la casieri de la casele de marcat dar care ar fi condus la eliminarea de locuri de muncă. Sistemul Amazon One necesită în continuare scanarea articolelor la casele de marcat astfel, încât nu vor fi afectate locurile de muncă la magazinele Whole Foods.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218