REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

ANAF Antifraudă a confiscat 4,51 milioane de lei proveniţi din comerţ neautorizat cu aur, de la opt firme din judeţul Prahova

ANAF Antifraudă a confiscat 4,51 milioane de lei proveniţi din comerţ neautorizat cu aur, de la opt firme din judeţul Prahova

Virgil STOIAN 4 mai 2026 | 12:20 732

 Inspectorii ANAF Antifraudă Bucureşti au identificat opt firme din judeţul Prahova de la care au dispus confiscarea a 4,51 milioane de lei, deoarece au topit în lingouri aproape 12 kilograme de aur, pe care l-au vândut apoi fără autorizaţie.

ANAF Antifrauda a confiscat 4,51 milioane de lei proveniti din comert neautorizat cu aur, de la opt firme din judetul Prahova

”În urma analizelor de risc fiscal în domeniul comercializării metalelor preţioase, inspectorii ANAF Antifraudă Bucureşti au identificat opt firme din judeţul Prahova de la care au dispus confiscarea a 4,51 mil de lei, deoarece au topit în lingouri aproape 12 kilograme de aur, pe care l-au vândut apoi fără autorizaţie”, anunţă, luni, ANAF, într-un comunicat de presă.

 La acţiunile de control derulate în perioada 12.03.2026 - 28.04.2026 în judeţul Prahova au participat 14 inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, care au verificat modalitatea respectării legislaţiei specifice privind evidenţa, provenienţa şi comercializarea bunurilor din metale preţioase.

”În urma verificării activităţii comerciale a societăţilor vizate, inspectorii DGAF au constatat abateri semnificative, precum lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor deţinute, prelucrarea metalelor preţioase sub formă de lingouri sau comercializarea fără autorizaţie legală”, precizează sursa citată.

Inspectorii antifraudă fiscală au dispus amenzi totale de 105.000 de lei, confiscarea a 28,66 grame bijuterii din aur şi diamante în valoare de 26.154 de lei şi confiscarea sumei de 4.511.837 de lei, care reprezintă contravaloarea celor aproape 12 kg aur, comercializate sub formă de lingouri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca n-au platit taxa de supravietuire....
0
0