Andrei Cantaragiu a lăsat ştiinţa pentru marea iubire: teatrul

Olimpic la chimie şi fizică în liceu,

Actorii sunt percepuţi de mulţi dintre noi ca oameni boemi, cu capul în nori, romantici incurabili, veşnic îndrăgostiţi. Puţini ştiu însă câtă muncă se află în spatele rolurilor, câtă determinare, cât efort. Mulţi dintre artişti ştiu ce drum vor lua în viaţă din copilărie, alţii însă se hotărăsc pe parcurs. Din cea de a doua categorie face parte Andrei Cantaragiu, care a terminat Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" şi care pe timpul când era liceean, era olimpic la fizică şi chimie. "Vroiam să devin fizician sau chimist. Eram olimpic la cele două materii. În paralel am făcut şi Şcoala Populară de Artă. Gustul pentru teatru mi l-au format de mic părinţii mei. Mă duceau la Teatrul pentru Copii şi Tineret şi urmăream cu răsuflarea tăiată spectacolele. Am dat la Universitatea "Ovidius" din Constanţa la Facultatea Artele Spectacolului de Teatru, dar licenţa am luat-o la UATC, la Bucureşti", a declarat, pentru "Replica", Andrei Cantaragiu, actor al Teatrului de Stat Constanţa. Andrei Cantaragiu este actor al Teatrului de Stat Constanţa din anul 2006, când a fost adus de Beatrice Rancea. Ar fi putut opta pentru Satu- mare sau Bacău, dar a preferat să se întoarcă acasă. Debutul l-a făcut în "Scaiul" în regia lui Ion Lucian. Au urmat roluri în piese cum ar fi : "Îmblânzirea scorpiei", "Revizorul", " Interesul general", "Terorism", Bolnav închipuit", "Cum vă place", "Orchestra titanic", "Omul, bestia şi virtutea" etc. Îi plac rolurile de compoziţie, care îl provoacă, care îl fac să îşi pună întreaga fiinţă în alertă. Face lucrurile pe îndelete şi pune pasiune în tot. Are un simţ al umorului ieşit din comun şi se face plăcut prin toată atitudinea lui plină de voie bună. Improvizează pe rol de câte ori are ocazia şi joacă şicane colegilor pe scenă, şicane minore, care nu intervin în actul artistic, dar reuşesc să dea o stare de bine atât actorilor, cât şi publicului spectator. "În Îmblânzirea Scorpiei jucam cu Cristi Iacob. Improvizam foarte mult şi ne jucam farse. Erau nişte desagi pe care trebuia să le purtăm în spate. Băgam pietre în ele fără ştirea celuilalt. O căţea mică şi neagră intra mereu în scenă. Publicul râdea de câte ori o vedea. Ne-am hotărât s-o luăm de fiecare dată, aşa că intram eu cu ea în braţe", a mai declarat Andrei Cantaragiu. De anul trecut este implicat într-un proiect de suflet la care ţine foarte mult. A înfiinţat împreună cu Erica Moldovan, colega lui, o trupă independentă, formată deocamdată doar din ei doi, numită "Teatru pur şi simplu". Prima piesă pusă în scenă a fost "Dragostea-i mare" după Ion Băieşu s-a jucat la Constanţa, Bucureşti şi Iaşi şi s-a bucurat de un mare succes la public. Al doilea spectacol, pus în scenă chiar de Andrei Cantaragiu şi denumit "Turnul albastru", este inspirat de piesa lui Val Butnaru, "Avant de mourir". " Piesa este o tragedie cu un subiect sfâşietor. Eu am transformat-o într-o comedie, dar nu orice fel de comedie. Spectatorii râd pe toată durata spectacolului, iar când părăsesc sala, plâng. Am reuşit să jucăm această piesă cu sala plină de fiecare dată. S-au adus chiar scaune în plus. În fiecare lună mă deplasez la Iaşi pentru a o juca. Este un altfel de teatru. Jucat în stage-uri (baruri, restaurante, pivniţe, unde tehnicul este minim), aduce foarte aproape publicul de actori. Practic ne pot simţi răsuflarea. Emoţia este mult mai puternică. Este încărcată de simboluri. Te face să-ţi pui întrebări. Nu este un teatru filozofic. Oricine se poate regăsi aici. Este un gen de teatru foarte gustat în alte oraşe, dar din păcate nu şi la Constanţa. Eu încerc să aduc acest gen de teatru, underground, şi la noi, pentru ca publicul să se obişnuiască încet, încet şi să ajungă să-i placă", a mai declarat Andrei Cantaragiu. Dragostea actorului pentru teatru este nemăsurată. Nu se vede făcând altceva. Pe lângă rolurile de la Teatrul de Stat şi deplasările la Iaşi, este şi colaborator permanent cu teatrul Radiofonic la Radio România Actualităţi. Aici tot limbajul corpului, până şi privirea, trebuiesc transpuse în voce, pentru ca emoţia să ajungă la public. Fiind tot timpul ocupat şi mai mult pe drumuri, ajunge rareori pe acasă. Soţia lui, Daniela, îl înţelege şi îl sprijină, iar fără ajutorul ei, actorul este conştient că nu s-ar fi bucurat de succesul actual.

Marieta ŞTEFAN