REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Arafat despre cazul de la Timişoara: Se evacuează blocul; toate persoanele, investigate medical

Arafat despre cazul de la Timişoara: Se evacuează blocul; toate persoanele, investigate medical

Replica API 18 noiembrie 2019 | 00:00 162

Raed Arafat

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat luni că s-a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă în cazul de la Timişoara, unde trei persoane dintr-un bloc, dintre care doi copii, au decedat, iar altele sunt internate în spital.

Potrivit unora dintre locatari, situaţia ar putea avea legătură cu o dezinsecţie care s-a făcut în acel imobil.

Raed Arafat a precizat că se face evacuarea blocului şi toate persoanele din acel imobil vor fi investigate medical.

"Se evacuează blocul la acest moment. Vor fi investigate toate persoanele şi vor fi cazate în altă parte până se elimină riscul unei intoxicaţii. Au fost trimise echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Timiş şi din alte judeţe, echipe CBRN care să facă investigaţiile, pe lângă acestea şi Direcţia de Sănătate Publică. Avem din păcate cei trei decedaţi şi mai avem încă adulţi şi copii internaţi cu simptomatologie mai uşoară, dar care sunt internaţi la acest moment în Spitalul Judeţean şi Spitalul de Copii", a afirmat Arafat.

Reprezentanţii ISU Timiş au precizat că toţi locatarii blocului din Timişoara au fost evacuaţi şi vor putea reveni doar după ce întregul imobil va fi verificat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a anunţat, luni, că ISU Timiş a fost informat de UPU a SMURD referitor la situaţia apărută la adresa din Timişoara, strada Mioriţa nr. 10.

"Într-o perioadă scurtă, începând de vineri, au avut loc trei decese, respectiv, doi copii de 9 zile şi de 3 ani şi un adult (mama unuia dintre copii, n.r.). Alţi doi copii au fost internaţi la Spitalul de copii Louis Ţurcanu. Există suspiciunea unei cauze toxice. UPU SMURD a anunţat Direcţia de Sănătate Publică şi Poliţia", a anunţat Elena Megherea.

Din partea ISU Timiş s-a deplasat, luni, echipajul CBRN pentru cercetare. La ora 14,00 a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a stabilit evacuarea întregului bloc, parter şi patru etaje. De asemenea, 14 persoane au fost transportate la UPU pentru efectuarea analizelor medicale care se impun, ca măsuri preventive. În fiecare locuinţă a blocului se efectuează măsurători. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212