REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Arhiepiscopia Tomisului se implică în combaterea abandonului şcolar

Arhiepiscopia Tomisului se implică în combaterea abandonului şcolar

Replica API 15 iulie 2015 | 23:15 171

4 Centre educaţionale „Alege Şcoala”, înfiinţate pentru elevii constănţeni

4 Centre educaţionale „Alege Şcoala”, înfiinţate pentru elevii constănţeni

Arhiepiscopia Tomisului a dat startul proiectului “Alege Şcoala”. Întâlnirea a avut loc marţi, 14 iulie a.c., la Biblioteca „Arhiepiscop Lucian”, situată în Palatul arhiepiscopal din Constanţa, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Ierarhul Tomisului, subprefectul Acoium Levent, echipa de coordonare a proiectului, cadre dicatice şi elevi. În Arhiepiscopia Tomisului, au fost create 4 Centre educaţionale inovative destinate activităţilor de tip „Şcoala după şcoală”, “Şcoala de Duminică” şi “A doua şansă”, pentru cel puţin 73 de copii aflaţi cu risc de abandon şcolar sau care au abandonat deja şcoala. Alături de participarea la activităţile din centrele Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Medgidia, Sfinţii 4 Martiri de la Niculiţel din Constanţa, Sf. Ierarh Nicolae din Năvodari şi Sf. Mina din Mangalia, copiii beneficiază şi de sprijin financiar, concursuri cu premii substanţiale şi de o tabără de creaţie creştină organizată în timpul vacanţei de vară.

“Sigur că privind viitorul, economiştii se referă la Economie, sociologii la modul în care oamenii relaţionează, politologii se gândesc la sferele de influenţă, biserica noastră, privind viitorul, priveşte mai ales spre copii, cei mai apropiaţi şi cei mai iubiţi de Mântuitorul Hristos. De aceea, a pregăti copiii ca să devină oameni de bază ai bisericii şi ai societăţii este preocuparea noastră principală. Nici o investiţie nu este atât de valoroasă ca aceea în educaţia copiilor şi biserica întotdeauna descoperă în copii comoara viitorului, pentru că ei continuă neamul şi împlinesc voia lui Dumnezeu. Acest proiect este atât de frumos, pentru că îi cheamă de la întuneric la lumină pe copiii care nu au posibilităţi şi îi ajută pe părinţii care sunt şi săraci şi cu conştiinţa mai îndoielnică, nu atât de sigură, să fie cu adevărat parteneri în creşterea şi educarea copiilor lor. Acest proiect este atât de important, pentru că prin şcoală ne-a venit nouă lumina cunoştiinţei, prin şcoală biserica s-a exprimat din timpurile sale cu mult în urmă. La noi, şcoala şi biserica n-au fost despărţite decât în perioada comunistă. În rest, şcoala şi biserica au fost într-o armonie şi împreună lucrare”, a declarat Ierarhul Tomisului. Proiectul “Alege Şcoala” se derulează în perioada martie-noiembrie 2015 cu acordul Patriarhiei Române. Proiectul îşi propune implementarea unui plan de acţiune şi măsuri la nivel multiregional pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a persoanelor expuse acestui risc, precum şi dezvoltarea unor acţiuni remedial -corective pentru persoane care au părăsit timpuriu şcoala. “Acest proiect este benefic, fiind vorba despre o subvenţie europeană. Ce vine pozitiv de la Europa? Este această solidarizare şi această conştientizare. Este bine că în felul acesta noi putem să înţelegem rostul nostru într-o astfel de uniune. Se cuvine să creştem dacă tot ne unim, să luăm tot ceea ce este pozitiv. Acest proiect care s-a desfăşurat intens pentru parohiile noastre, consider că trebuie să fie cu sau fără mijloace materiale europene, dar şi fără acestea. Cred că acest proiect trebuie generalizat la toate parohiile şi în sensul acesta având nişte rezultate după această experienţă putem să-l împărtăşim pe Hristos copiilor şi să chemăm toţi copii la şcoală indiferent de naţionalitate, credinţă, distanţă faţă de metropolă. Vreau să mulţumim celor care ne-au provocat în acest proiect, pentru că această împreună lucrare ne întăreşte şi ne ajută să fim cu adevărat mai la lumină, mai puternici şi mai solidari unii cu alţii. Vă urez succes”, a conchis IPS Teodosie.

În cadrul proiectului, se va înfiinţa şi dezvolta o reţea regional pentru îmbunătăţirea educaţiei prin înfiinţarea şi dotarea a 50 de centre educaţionale innovative ce vor furniza servicii de consiliere şi asistenţă educaţională. În aceste centre educaţionale se vor organiza activităţi de tip “şcoala de vară-de duminică” pentru 750 de elevi aparţinând grupurilor vulnerabile şi familiile acestora. Beneficiarii proiectului vor fi 850 de copii şi 500 de părinţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Mitropolia Munteniei şi Dobrogei- zone atât din mediul rural cât şi urban, cu preponderenţă din zone foste indusctrializate, cu o rată mare a şomajului, isolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi cu o infrastructură slab dezvoltată.

Subprefectul Constanţei: Viitorul acestei ţări sunt copiii, iar copiii sunt viitorul acestei naţiuni

Beneficiarii înscrişi în proiect vor primi şi sprijin financiar, ca formă complementară de suport în continuarea studiilor, dar şi de tabere de vară în Buşteni. „Este un proiect european care îşi propune prevenirea fenomenului de abandon şcolar, fenomen foarte des întâlnit în ultimii ani şi de menţinere în sistemul de educaţie a persoanelor expuse acestui risc. Aş vrea să fac câteva aprecieri la biserică şi şcoală. Eu sunt musulman, dar aş vrea să spun câteva cuvinte. Din totdeauna se ştie că biserica şi şcoala au fost şi sunt două instituţii atât de apropiate ca funcţie încât este imposibil să slujeşti în biserică şi să faci abstracţie de şcoală şi invers. Motivul fundamental pentru care biserica şi şcoala se supun reciproc este faptul că amândouă au în vedere omul. Astfel, biserica se ocupă de mântuirea omului, iar şcoala de instruirea lui. De altfel, spiritualitatea românească îşi are originea în biserică. Păstrată prin conlucrarea acestor două instituţii de căpătâi, spiritualitatea românească este o creaţie, un miracol izvorât din unitatea de acţiune a celor două instituţii. Prin intermediul acestora societatea şi-a păstrat, cultivat şi transmis valorile culturale. Aş dori să felicit şi să mulţumesc Arhiepiscopiei Tomisului, Patriarhiei Române şi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru efortul depus şi atenţia acordată copiilor. Viitorul acestei ţări sunt copiii, iar copiii sunt viitorul acestei naţiuni. Felicit managerul de proiect şi echipa de implementare a acestui proiect. Vă doresc mult succes în continuare şi la cât mai multe astfel de proiecte în continuare”, a declarat Acoium Levent, subprefectul Constanţei.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272