REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Asociaţia Dăruieşte Aripi: Program de îngrijiri la domiciliul copiilor cu cancer

Asociaţia Dăruieşte Aripi: Program de îngrijiri la domiciliul copiilor cu cancer

Replica API 27 august 2022 | 00:00 572

Asociaţia Dăruieşte Aripi (ADA) lansează tratamentele la domiciliul copiilor cu cancer în Bucureşti şi şase judeţe din Muntenia - Ilfov, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Ialomiţa, scopul programului fiind acela de îmbunătăţire a şanselor la viaţă şi sănătate prin accesul la servicii medicale gratuite.

Programul de îngrijiri de proximitate al ADA este total gratuit pentru copii şi familiile lor şi este susţinut prin campanii de strângere de fonduri. Deplasarea echipelor medicale la domiciliu îi scuteşte pe micii pacienţi să facă nenumărate drumuri la spital, unele chiar de sute de kilometri, pentru a primi tratament, se arată într-un comunicat al organizaţiei, scrie Agerpres.

Potrivit comunicatului, în prima etapă, aproximativ 100 de copii vor beneficia de aceste servicii, echipa medicală va fi formată din patru medici şi 10 asistente de la secţia pediatrică a Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), iar selecţia cazurilor se va face în funcţie de criterii de prioritate medicale şi sociale, precum nevoia de paliaţie, caracterul nedeplasabil al pacientului, rezultatele anchetelor sociale.

Programul este construit pe baza modelului lansat de Dăruieşte Aripi la Constanţa, în 2018, şi aduce un element de noutate prin digitalizarea întregului proces. Platforma Dara este soluţia online care va integra dosarele medicale ale copiilor şi care facilitează îngrijirea lor atât la spital, cât şi acasă.

"Ne ducem acolo unde doare mai tare. Visul nostru este ca toţi copiii bolnavi din România să primească tratamente neîntrerupte atât la spital, cât şi la ei acasă. Am început în Dobrogea, continuăm cu Muntenia şi ne-am propus să acoperim toată ţara în următorii cinci ani", a declarat Alina Pătrăhău, preşedintele ADA.

"Suntem încrezători că prin acest parteneriat vom reuşi să oferim copiilor o parte din îngrijirea de care au nevoie şi pot beneficia la domiciliu, într-un mediu cunoscut lor, în care să se simtă apropiaţi de lucrurile familiare şi de persoane dragi lor. Pe lângă starea de confort de care sunt convins că vor beneficia, respectarea calităţii actului medical este o prioritate, iar implicarea personalului din Secţia de Oncologie Pediatrică din cadrul IOB reprezintă o garanţie pentru un tratament adecvat", a subliniat dr. Bogdan Tănase, managerul Institutului Oncologic din Bucureşti.

Tratamentele la domiciliu din regiunea Muntenia sunt finanţate cu 50.000 euro, într-o primă etapă, de ING Bank România, în cadrul programului de granturi "Adoptă un Proiect", ediţia 2021.

Cei care doresc să sprijine programele Asociaţiei Dăruieşte Aripi o pot face la https://www.daruiestearipi.ro/doneaza/sau pot trimite textul DONEZ prin SMS la 8845 (2 euro) sau 8864 (4 euro).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212