Atac cu bombă la o şcoală de fete din Pakistan, primul de acest fel în ultimii ani
Atac cu bombă la o şcoală de fete din Pakistan, primul de acest fel în ultimii ani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO şcoală de fete din nord-vestul Pakistanului a fost ţinta unui atentat cu bombă, primul atac de acest fel din ultimii ani ce vizează educaţia fetelor, la câteva săptămâni după preluarea Afganistanului de către talibani, informează DPA, citată de Agerpres.
Bomba a explodat miercuri seara târziu la şcoala din oraşul Tank, care se învecinează cu Waziristanul de Sud, o regiune de la graniţa cu Afganistanul care a servit mult timp drept bază pentru militanţii care au legături cu Al-Qaida.
Explozia a distrus parţial peretele exterior şi o sală de clasă, a declarat pentru DPA un oficial al poliţiei locale, Mujeeb Ullah. Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită şi nu a fost făcută nicio arestare până în prezent, a adăugat ofiţerul.
Nicio grupare nu a revendicat responsabilitatea, deşi talibanii pakistanezi au vizat sute de şcoli de fete din regiune înainte de a fi respinşi în cadrul operaţiunilor militare din 2014.
Împuşcarea laureatei premiului Nobel Malala Yousafzai în 2012 şi un atac asupra unei şcoli administrate de armată doi ani mai târziu, care a ucis aproximativ 150 de copii, au fost cele mai grave atacuri talibane asupra educaţiei din Pakistan.
Talibanii pakistanezi urmează aceeaşi interpretare strictă a islamului sunnit ca şi omologii lor afgani, dar au o configuraţie organizaţională diferită.
Cel mai recent atac a avut loc la câteva săptămâni după preluarea de către talibanii afgani a controlului asupra Afganistanului, o evoluţie despre care analiştii spun că i-a încurajat pe militanţii islamişti din Pakistan.
Talibanii afgani au interzis parţial educaţia fetelor în Afganistan.
Talibanii pakistanezi şi-au intensificat atacurile asupra forţelor de securitate ale ţării în fostele lor bastioane din regiunile din apropierea graniţei afgane de la căderea Kabulului. Numai în luna august au avut loc mai mult de un atac pe zi, inclusiv atentate sinucigaşe cu bombă şi ambuscade.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
11.7° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)

