REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Auditorii UE identifică riscuri pentru implementarea cu succes a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă

Auditorii UE identifică riscuri pentru implementarea cu succes a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă

Replica API 10 septembrie 2022 | 00:00 671

Auditorii Curţii de Conturi Europene (ECA) au examinat procesul de evaluare de către Comisia Europeană a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă şi orientările oferite statelor membre în acest context şi au ajuns la concluzia că evaluarea CE este în general adecvată, dar persistă riscuri pentru implementarea cu succes a PNRR-urilor, cum ar fi jaloanele şi ţintele neclare, potrivit unui raport special publicat de ECA.

Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR) a fost instituit în 2021 pentru a atenua impactul economic şi social al pandemiei de COVID-19. Pentru a primi o parte din sprijinul financiar al UE de peste 700 de miliarde de euro disponibil în cadrul MRR, statele membre trebuie să prezinte planuri naţionale de redresare şi rezilienţă, care sunt examinate de Comisia Europeană, citează Agerpres.

Potrivit unui raport special publicat joi de Curtea de Conturi Europeană, evaluarea Comisiei este în general adecvată, dar persistă riscuri pentru implementarea cu succes a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă, cum ar fi jaloanele şi ţintele neclare.

"Mecanismul de redresare şi rezilienţă este un instrument unic menit să sprijine reformele şi investiţiile statelor membre şi, prin urmare, redresarea şi rezilienţa acestora. Disponibilitatea în timp util a sprijinului este esenţială, dar ea nu trebuie să fie asigurată în detrimentul bunei gestiuni financiare. Trebuie să existe transparenţă deplină şi controale eficace pentru a se asigura faptul că fondurile UE sunt utilizate în scopul pentru care au fost alocate şi produc impactul preconizat" a declarat Ivana Maleti, membru al Curţii de Conturi Europene care a condus auditul.

Auditorii au examinat procesul de evaluare de către Comisie a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă şi orientările oferite statelor membre în acest context. Pentru şase state membre (Germania, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia şi Italia), auditorii au verificat, de asemenea, dacă evaluarea efectuată de Comisie a asigurat respectarea condiţiilor Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Ei au constatat că, în general, evaluarea era adecvată. Comisia şi-a bazat evaluările pe orientări interne şi pe liste de verificare cuprinzătoare. Evaluatorii nu le-au folosit însă în mod sistematic sau uniform pentru evaluarea calitativă, ceea ce a făcut uneori dificilă urmărirea evaluării.

Potrivit auditorilor, este probabil ca planurile de redresare şi rezilienţă să contribuie la domeniile de politică relevante pentru MRR, dar amploarea contribuţiei lor variază, iar impactul rămâne de văzut în practică. În mod similar cu concluzia la care a ajuns Comisia în cadrul propriei evaluări, auditorii au constatat că niciuna dintre măsurile incluse în eşantionul de audit al Curţii nu este susceptibilă să aducă prejudicii semnificative mediului. Totuşi, în planurile de redresare şi rezilienţă nu au fost incluse în mod sistematic, sub formă de jaloane sau ţinte, măsuri de atenuare a impactului asupra mediului.

De asemenea, auditorii au constatat că evaluarea efectuată de Comisie a dus la îmbunătăţirea calităţii jaloanelor şi a ţintelor. Totuşi, unele dintre acestea nu erau clare şi nu acopereau etapele esenţiale ale implementării, iar la nivelul de ansamblu al statelor membre nu a fost întotdeauna aplicată o abordare armonizată. Evaluarea costurilor estimate efectuată de Comisie a reflectat o lipsă de informaţii pentru anumite măsuri, precum şi faptul că profilurile de plăţi au fost mai degrabă rezultatul unor negocieri decât o reflectare a costurilor subiacente.

În plus, auditorii au examinat dacă evaluarea efectuată de Comisie a asigurat faptul că planurile de redresare şi rezilienţă au abordat toate recomandările sau o parte semnificativă a recomandărilor specifice fiecărei ţări formulate în contextul semestrului european - ciclul UE de coordonare a politicilor economice, fiscal-bugetare, de ocupare a forţei de muncă şi sociale.

Auditorii au observat că evaluarea a ceea ce constituie o "parte semnificativă" a recomandărilor specifice fiecărei ţări nu este definită şi, prin urmare, rămâne într-o anumită măsură subiectivă, în special în cazurile în care Comisia a identificat lacune. Totodată, aceştia au constatat că unele elemente ale recomandărilor specifice fiecărei ţări au rămas neabordate în statele membre incluse în eşantionul de audit.

În iulie 2020, Consiliul European a instituit un fond de redresare în valoare de peste 800 de miliarde de euro, denumit Next Generation EU. Elementul central al acestuia este Mecanismul de redresare şi rezilienţă, cu o finanţare totală de 723,8 miliarde de euro (în preţuri curente).

Acest audit este primul dintr-o serie de audituri privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi răspunde uneia dintre priorităţile Curţii, care constă în a analiza răspunsul UE la pandemia de COVID-19 din diferite perspective de politică, inclusiv guvernanţa economică.

Raportul special nr. 21/2022, intitulat "Evaluarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă de către Comisie - În general adecvată, dar persistă riscuri legate de punerea în aplicare", este disponibil pe site-ul Curţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212